Meditaţii

Dreptar de viaţă şi părtăşie veşnică cu Dumnezeu

Aceasta a însemnat Crucea. Şi în faţa acestei Cruci stăm noi doi: cei care suntem de-o parte şi cei care suntem de alta. Crucea lui Hristos înseamnă Jertfa Răscumpărătoare a lui Hristos pentru noi, cei care credem. Dar Crucea lui Hristos înseamnă şi osânda veşnică pentru cei care nu cred. În una dintre aceste două părţi ne găsim fiecare dintre noi. În faţa Crucii lui Hristos stăm toţi, toată omenirea, împărţită în două: unii care cred şi binecuvântează pe Dumnezeu, primind-o şi trăind-o, însuşindu-şi-o pentru ei răscumpărare, mântuire, dreptar de viaţă şi părtăşie veşnică cu Dumnezeu; şi alţii care nu cred şi prin aceasta stau în faţa Crucii lui Hristos osândiţi de această Jertfă.

Este scris: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”. În Evanghelia din duminica trecută se cuprind aceste câteva versete din Ioan capitolul 3, începând cu versetul 14. (…) „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”, se scrie la mijlocul acestor versete, „încât Şi-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. „Atât de mult” înseamnă ceva infinit. Nici nu poate nimeni să calculeze cât de mult înseamnă acest „atât de mult”. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea… că Şi-a dat pe singurul Său Fiu pentru mântuirea ei.

Dar după aceea, versetul următor spune: „Cine crede în Fiul are viaţa. Dar cine nu crede în Fiul n-are viaţa. Cine crede în El nu va fi judecat. Dar cine nu crede în El a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu”. Iată viaţa şi moartea. Iată izbăvirea de judecată sau [a fi] judecat pentru totdeauna. În faţa Crucii stăm aceste două feluri de oameni: unii care cred în El, care şi-au primit pentru ei înşişi preţul răscumpărător trimis de Dumnezeu prin Jertfa Crucii pentru noi, şi alţii care nu cred şi, prin chiar faptul că nu cred în El, au şi fost judecaţi.

Nu trebuie să facă omul alte păcate: nici să ucidă, nici să aprindă, nici să ardă, nici să prade, nici să tâlhărească, nici să facă altceva, ca să capete osânda veşnică şi să fie judecat la pierzarea veşnică. Trebuie numai să nu creadă în Jert­fa Fiului lui Dumnezeu. Acesta este un păcat nespus mai mare decât oricare altă crimă, pentru că este o crimă nu împotriva unui om sau împotriva unei generaţii, sau împotriva unei cetăţi, ci este o crimă împotriva Fiului lui Dumnezeu, a nu crede în El.

Crucea stă în faţa noastră. În faţa lumii întregi a stat. De-atunci de când Moise a înălţat o cruce în pustie, pe care a atârnat un şarpe, un şarpe mort, arătând că prin Jertfa Crucii puterea şarpelui va fi nimicită pentru totdeauna şi că toată otrava şerpilor născuţi din acest şarpe, care este diavolul, toată otrava păcatelor, sub toate formele lor, poate fi nimicită numai într-un singur fel: prin Jert­fa Crucii lui Iisus cel Răstignit, Care a murit şi a înviat pentru iertarea şi mântuirea noastră, a lumii întregi. Jertfa aceasta stă în faţa noastră şi va sta până la sfârşitul lumii în faţa tuturor generaţiilor, în faţa fiecărui suflet: ori semnul mântuirii şi răscumpărării pentru totdeauna, ori semnul osândirii.

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea”… Aceste trei cuvinte: „atât de mult”, sunt o măsură nelimitată când e vorba de iertarea lui Dumnezeu. Dar sunt o măsură foarte limitată când este vorba de osânda păcatului. Atât de mult a iubit Dumnezeu. Mai mult nu! A dat un singur Fiu, pe Care L-a avut, pe Iisus Hristos, pentru păcatele omenirii. Cine nu crede în acest Fiu şi nu va primi această Jertfă, şi nu-şi va însuşi pentru el iertarea aceasta, pentru acesta nu mai este nici o altă iertare în veac. Cine nu L-a primit pe Iisus Hristos ca Mântuitor al său şi nu s-a hotărât pentru El să înceapă o viaţă nouă cu El, şi nu primeşte, adică, această singură şi uriaşă, şi nemărginită Jertfă dată pentru el de către Dumnezeu, pentru acela nu mai există nici o altă jertfă pe pământ. „Atât de mult.” Mai mult nu!

Şi, pentru cine s-a hotărât o dată pentru Dumnezeu, şi, pentru cine a primit o dată iertarea şi răscumpărarea prin Sângele lui Hristos şi pe urmă s-a lepădat de aceasta, a pus legământ cu Dumnezeu şi şi-a călcat legământul, a promis lui Dumnezeu şi şi-a călcat promisiunea, a fost curăţit de Dumnezeu, dar s-a aruncat din nou în noroiul păcatelor, încă o dată – şi pentru vecii vecilor –, pentru un astfel de om nu mai este altă mântuire. Pentru că este scris: „Cine a cunoscut o dată harul lui Dumnezeu şi a fost spălat o dată de păcatele sale şi s-a întors iarăşi la mocirla sa, e cu neputinţă să fie ridicat iarăşi, pentru că el răstigneşte pentru el a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu. Calcă în picioare Duhul Harului şi batjocoreşte Sângele Legământului prin care a fost sfinţit”. Atât de mult. Mai mult nu! Pentru un astfel de om nu mai există iertare. E scris de atâtea ori în Cuvântul lui Dumnezeu şi noi ne înşelăm dacă mai credem că pentru un om care a batjocorit Harul lui Dumnezeu şi a călcat în picioare Sângele Legământului lui Hristos mai poate fi vreodată vreo iertare.

De aceea, îngrozindu-ne de toţi cei care au ajuns în starea aceasta, să ne cutremurăm noi înşine şi, dacă o dată am fost curăţiţi de Harul lui Dumnezeu şi spălaţi de Sângele lui Hristos, să nu se mai întâmple cu noi cum spune Evanghelia: „Câinele s-a întors la ce vărsase şi scroafa spălată s-a întors iarăşi la mocirla ei”. Pentru un astfel de suflet spune Mântuitorul în Evanghelia Sa că nu mai este nici o iertare, pentru că e ca şi cu duhul necurat ieşit dintr-un om, care, după ce a ieşit şi cutreieră pustietăţi, se întoarce înapoi şi găseşte goală casa. Asta-i nenorocirea sufletului care este gol. Care, o dată ce a fost curăţit, nu l-a păstrat pe Dumnezeu în el însuşi – cum s-a spus mai înainte într-un cuvânt al unui frate iubit că, dacă L-am aflat pe Dumnezeu, să-L păstrăm în noi.

din vorbirea fratelui Traian Dorz de la nunta de la Cricău – 14 septembrie 1985

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol.4