Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Duhul Sfânt în Noul Testament

Duhul Sfânt în Noul Testament

Duhul Sfânt în Noul Testament

„Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă duc, Îl voi trimite vouă.” (Ioan 16, 5-7)

Vom spune mai departe despre cum S-a arătat şi cum a lucrat Duhul Sfânt în Noul Testament.

Este o mare deosebire între lucrarea Duhului Sfânt din Vechiul şi din Noul Testament. Vom aduce şi aici asemănarea cu porumbelul din timpul lui Noe. De două ori s-a întors porumbelul în corabie, pentru că „n-a găsit un loc unde să-şi pună piciorul” (Fac 8, 9). A doua oară s-a întors cu o ramură de măslin în cioc: semnul începerii unei vieţi noi.

Abia când a zburat a treia oară şi a aflat loc de odihnă statornică, nu s-a mai întors.

Aşa a fost şi cu porumbelul Duhului Sfânt. Patru mii de ani a zburat peste o lume plină de păcate şi de moarte sufletească. El Se pogora, ici şi colo, peste aleşii Domnului, dar nu-Şi afla încă loc de odihnă şi de rămânere statornică în ei. Dar, după ce trecură cei patru mii de ani, un lucru mare se petrecea pe pământ. După „omul cel dintâi, care a fost din pământ, în lume veni Omul al doilea, din cer” (I Cor 15, 47).

Acesta era cel dintâi şi Singurul Om Ce n-avea nici un păcat; era cu desăvârşire curat. Porumbelul Duhului Sfânt avea acum în „Vasul” acesta un loc de odihnă şi sălăşluire statornică. În Domnul Iisus, porumbelul Duhului Sfânt, în sfârşit, Şi-a aflat „un loc unde să-Şi pună piciorul”; a aflat locul pe care de mult îl tot căuta. În locul acesta a aflat şi „ramura de măslin”, începutul unei vieţi noi, omul cel nou, răscumpărat şi curăţit cu Jertfa Crucii.

„Şi, după ce mai trecură alte şapte zile, porumbelul nu se mai întoarse înapoi” (Fac 8, 12). Duhul Sfânt a rămas în lume.

A rămas să locuiască în cei răscumpăraţi şi curăţiţi prin sângele Domnului.

„Sângele Lui ne curăţă de orice păcat” (I In l, 7) şi ne face „lăcaş al Duhului Sfânt” (I Cor 3, 16). Aici se arată deosebirea între lucrarea Duhului Sfânt din Vechiul şi cea din Noul Testament. În Vechiul Testament, Duhul Sfânt Se pogora peste aleşii Domnului; era peste ei, dar nu era în ei.

Domnul Iisus a atras Duhul Sfânt în El şi L-a lăsat să intre şi să lucreze şi în noi. „Eu voi ruga pe Tatăl şi vă va da vouă un alt Mângâietor, Care va rămâne cu voi şi va fi în voi” (In 14, 17).

Ce dar mare şi ce deosebire mare!

Vom ilustra această deosebire şi cu o altă asemănare. În Vechiul Testament, Duhul Sfânt a lucrat ca o putere externă; aşa cum moara de vânt sau barca umblă cu ajutorul vântului.

În Noul Testament, Duhul Sfânt lucrează ca o putere internă, aşa cum moara de foc sau barca cu motor umblă cu ajutorul motorului din ele.

Şi, acum, să mergem mai departe! Duhul Sfânt S-a pogorât în viaţa Mântuitorului cu toată prisosinţa Sa. Îl vedem pe Duhul Sfânt în toată viaţa Mântuitorului. Îl vedem la Întruparea Domnului (Lc 1, 35). Îl vedem la Botez, în chip de porumbel, mărturisindu-L pe Domnul. Îl vedem în pustie, în lupta Mântuitorului cu ispitele diavolului. În puterea Duhului Sfânt învăţa Iisus şi făcea minuni: „Duhul Domnului este peste Mine, că M-a uns să tămăduiesc pe cei zdrobiţi cu inima” (Lc 4, 18).

Dar Duhul Sfânt era numai în Domnul; nu era însă şi-n popor, de aceea poporul ura „Cuvântul Adevărului” (In 14, 17).

Duhul Sfânt nu era încă nici peste apostoli. Până la Pogorârea Duhului Sfânt, viaţa apostolilor este plină de dovezi şi semne vădite că Duhul Sfânt nu era încă în ei şi nu lucra încă în ei.

Cât de mult îi învăţase Domnul, şi totuşi lui Filip a trebuit să-i spună în faţă: „De atâta vreme sunt cu voi, Filipe, şi tu nu M-ai cunoscut” (In 14, 9). Nu-L cunoşteau apostolii încă deplin pe Domnul, pentru că n-aveau încă Duhul cunoaşterii. Întrebări simple îi duceau în eroare şi încurcătură, pentru că n-aveau încă Duhul cunoaşterii.

Cât îi întărise Domnul, şi totuşi, în noaptea din Grădina Ghetsimani, i-a aflat dormind; nu-i putea ţine treji, pentru că n-aveau Duhul privegherii.
.
Petru s-a cufundat şi s-a lepădat de atâtea ori, şi cu toţii au fugit în ceasurile Răstignirii, pentru că n-aveau încă Duhul tăriei în credinţă.
.
Râvna lor, de multe ori, n-avea înţelesul şi făgaşul cel adevărat al Evangheliei, pentru că n-aveau încă Duhul cunoaşterii. Ei cereau să se coboare foc din cer peste vrăjmaşii Domnului. Petru umbla să-L apere pe Domnul cu o sabie şi se ruga să-L ferească Dumnezeu „să nu I se întâmple ceva” (Mt 16, 22).

Nu o dată au fost între apostoli discuţii aprinse, care dintre ei să fie mai mare, pentru că n-aveau încă Duhul smereniei. Nici predica lor nu era cu putere. În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, Apostolul Petru a câştigat dintr-o dată trei mii de suflete. Dar câte suflete au câştigat apostolii până la Pogorârea Duhului Sfânt? De aceea le zicea Mântuitorul că, după venirea Duhului Sfânt, vor putea face lucruri mai mari chiar şi decât El (Mt 21, 21).

Iisus Mântuitorul i-a învăţat pe apostoli abia alfabetul Evangheliei; restul a rămas să-l facă Duhul Sfânt, şcoala cea mare a Duhului Sfânt. În acest înţeles le zicea Mântuitorul: „Mai am multe de spus, dar acum nu le puteţi purta. Duhul Adevărului vă va descoperi lucrurile viitoare” (In 16, 12-13).

Scriind aceste învăţături, eu mă gândesc, Doamne, câţi dintre creştinii de azi sunt şi acum încă tot înainte de Pogorârea Duhului Sfânt! Cât de slabi şi neînţelegători sunt oamenii în cele sufleteşti, pentru că în viaţa lor nu S-a pogorât încă Duhul Sfânt!

În seara Cinei celei de Taină, Domnul le spune ucenicilor vestea cea mare: „Acum Mă duc la Cel ce M-a trimis…; întristarea a umplut inimile voastre. Dar vă spun adevărul: vă este de folos vouă să Mă duc. Căci, de nu Mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, Îl voi trimite vouă” (In 16, 5-7).

Învăţăceii s-au întristat auzind această veste. Domnul i-a mângâiat cu vestea trimiterii unui Mângâietor. E întrebarea însă: În ce măsură s-au mângâiat apostolii cu vestea aceasta?

Ei încă nu cunoşteau puterea Duhului Sfânt. Ei ar fi dorit mai mult să rămână Domnul cu ei. Ei se gândeau ce vor face după ce Domnul îi va părăsi; cine îi va mai învăţa, cine îi va mai apăra, întări şi mângâia? Ei vor fi plâns şi Îl vor fi rugat pe Domnul să rămână cu ei.

Ei nu înţelegeau încă planul cel mare al mântuirii noastre.

Domnul a trecut peste întristarea şi lacrimile lor; altcum, n-ar fi venit nici mântuirea lor, nici a noastră. „Este de folos vouă să Mă duc” – zicea Domnul. Domnul trebuia să meargă. Trebuia întâi să meargă la Golgota; să spele cu scump Sângele Lui vasele noastre cele necurate, ca să se poată aşeza în ele darul Duhului Sfânt. Domnul trebuia întâi să moară şi să Se înalţe la cer, pentru ca, după moartea şi slăvirea Lui, să ne vină darul cel mare al Duhului Sfânt.

Apostolii s-au întristat auzind că Domnul Se duce. Cât a fost însă de bine că Domnul S-a dus! Ce ar fi fost de noi dacă El nu S-ar fi dus?… Ce ar fi fost de apostoli de nu mergea Domnul să le trimită pe Mângâietorul şi Întăritorul cel mare?…

Desigur, ar fi căzut cu toţii şi s-ar fi ascuns de frica iudeilor.

Azi n-ar mai fi fost nici urmă de Evanghelie. S-ar fi stins de mult lumina aprinsă de Domnul pe pământ şi noi am fi nişte pierduţi.

Ce bine este, aşadar, că Domnul S-a dus să ne trimită pe Mângâietorul şi Întăritorul cel mare!

Slavă Ţie, Scumpul nostru Mântuitor, slavă Ţie, că ne-ai arătat şi aici cât de mare şi cât de binecuvântată a fost Jertfa Ta cea mare şi sfântă! Prin Jertfa Ta cea sfântă, ne vin nouă darul şi harul Duhului Sfânt, iar, de altă parte, prin darul Duhului Sfânt, înţelegem Jertfa Crucii Tale.

Însemnaţi-vă bine un lucru: Iisus Mântuitorul nu ne dă nimic decât prin darul Duhului Sfânt. Darurile Golgotei ne vin prin Duhul Sfânt. Numai cu ajutorul Duhului Sfânt putem înţelege şi primi darurile Golgotei. Am fi pierdut de mult Jertfa Crucii, dacă nu ne-ar arăta-o neîncetat Duhul Sfânt. Am fi pierdut „medicamentul”, dacă n-am avea pe „Doctorul” Care ne arată puterea lui.

În poporul nostru se vorbeşte că ar fi fost cândva, demult, demult, o iarbă vrăjită, ce vindeca toate bolile. Iarba , cică, ar exista şi azi, dar oamenii n-o mai cunosc; au pierdut, în decursul vremii, cunoaşterea ei. Aşa ar fi azi şi Jertfa Scumpului nostru Mântuitor, dacă n-ar fi venit în lume Duhul Sfânt. Ar fi o doctorie pierdută, o comoară pierdută. Ce bine a fost, dar, că Domnul
S-a dus şi ne-a trimis nouă pe Duhul Sfânt!

Slavă Ţie, Scumpul nostru Mântuitor, slavă Ţie! Noi slăvim neîncetat Jertfa Ta cea scumpă şi sfântă. Poate unora li s-ar părea că stăruim prea mult lângă Crucea Ta. Nouă însă ni se pare că avem prea puţine zile pe acest pământ să vestim şi să slăvim neîncetat Jertfa Ta cea mare şi sfântă

Părintele Iosif Trifa

Dumnezeu Duhul Sfant – Despre cea de-a Treia Persoana a Sfintei Treimi – Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2007

.

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!