Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Duhul Sfânt nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit”…

„Duhul Sfânt nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit”…

„Duhul Sfânt nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit”…

Popa Petru (Batiz)

„Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de le El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (In 16, 12-15).

Spre sfârşitul misiunii, Domnul Iisus, ca Învăţător aici pe pământ, a căutat să-i pregătească pe ucenici pentru primirea făgăduinţei, adică pentru primirea Duhului Sfânt.

„Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta”… Şi le-a dat frumoasa făgăduinţă – nu numai lor, ci şi tuturor credincioşilor din toate timpurile: „Când va veni Mângâietorul, vă va învăţa tot adevărul, pentru că El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit”…

Fraţilor dragi, gândiţi-vă bine la citatul acesta: „Duhul Sfânt nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit”…

E o învăţătură pentru noi toţi. Niciodată în adunările noastre nu trebuie să vorbim noi. Trebuie să vorbească Duhul lui Dumnezeu prin noi. Noi suntem cablul sau conducta prin care Duhul lui Dumnezeu revarsă binecuvântarea în adunare. El este Învăţătorul nostru şi binecuvântată este adunarea în care Duhul lui Dumnezeu e lăsat liber să lucreze, pentru că avem atâtea lipsuri şi goluri. Sunt atâtea descoperiri pe care Dumnezeu nu ni le poate trimite încă din pricina slăbiciunilor noastre. Mântuitorul nostru L-a făgăduit [apostolilor] pe Duhul Sfânt, Care va lua din ce este al lui Dumnezeu şi le va descoperi lor. Sfântul Pavel spune, în privinţa aceasta: „N-am îndrăznit să pomenesc nici un lucru pe care Hristos să nu‑l fi făcut prin mine”. El din viaţa lui însuşi vorbea. El este acela despre care s-a spus mai înainte [că zicea]: „Evanghelia pe care eu v-am propovăduit-o nu e de obârşie omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la oameni, ci prin descoperirea Duhului Sfânt”.

E foarte important să ştim cum Duhul lui Dumnezeu descoperă adevărul lui Dumnezeu Bisericilor. Duhul lui Dumnezeu cunoaşte golurile şi lipsurile noastre şi din această zi – şi El va avea atâtea lucruri să ne înveţe pe noi, ca Învăţător. Va lua din cele ale lui Dumnezeu şi ne va da. Chiar Mântuitorul spunea: „Eu nu pot să fac de la Mine nimic.” Fiul face tot ce vede pe Tatăl făcând. Domnul Iisus trăia pe pământ cu trup, dar Duhul Lui era una cu Dumnezeu. Vedea pe Dumnezeu, îl auzea pe Dumnezeu, auzea ce se vorbea în Ceruri şi toate acestea le transmitea aici pe pământ, în mijlocul nostru. Ne-a vorbit prin pilde, prin istorioare, prin vindecări pe care le-a făcut, căci asta era introducerea învăţăturilor pe care Domnul voia să le desăvârşească mai departe. De exemplu, înmulţirea pâinilor… Credeţi oare că acesta a fost scopul Domnului, numai să sature cinci mii de oameni cu cinci pâini? Nu, fraţii mei! Când au venit mulţimile dincolo de Marea Tiberiadei şi L-au găsit, L-au întrebat: „Învăţătorule, când ai venit aici?”

Mântuitorul le-a răspuns cu totul altceva: „Voi Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne şi minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică”.

Şi a început apoi, prin Duhul, să meargă mai departe, lăsând partea pâinilor şi a peştilor, şi le-a vorbit mai departe din Cuvântul lui Dumnezeu. Tot la fel, fraţilor dragi, atât de bogat e Dumnezeu în cunoştinţă şi în pricepere, şi în înţelepciune că, pentru noi, dacă în fiecare zi s-ar vorbi tot lucruri noi, nu s-ar termina veacuri de-a rândul să ni se descopere înţelepciunea lui Dumnezeu şi ceea ce ar trebui pentru creşterea noastră duhovnicească.

S-a spus de la început despre începutul acestei Lucrări, despre părintele Iosif, care zicea: „Lucrarea aceasta e un răsad al Duhului Sfânt, Lucrarea aceasta este crescută şi alimentată de Duhul lui Dumnezeu”.

Aţi văzut în cartea Ce este Oastea Domnului cum era o moară şi pe jgheabul ei curgea apă, iar la axul morii era un pitic care te făcea să zâmbeşti, gândind că el ar purta moara aceasta. Părintele Iosif a spus: „Poate zâmbiţi când vedeţi tabloul acesta, dar eu sunt piticul de la axul morii. Nu eu port moara, ci apa Duhului Sfânt poartă moara şi mă poartă şi pe mine”.

Aşa a fost Lucrarea aceasta prin care Dumnezeu ne-a binecuvântat. De la început, nimeni nu şi-a dat seama ce se va naşte din această Lucrare binecuvântată. Duşmanii râdeau şi-i spuneau mereu Părintelui Iosif: „Aşa-i că-ţi pare rău că ai pornit această Lucrare?” Căutau să stârnească în el o părere de rău că a pornit la drum această Lucrare, dar n-a pornit-o el. Mi-aduc aminte, la primul mare congres al Oastei, Părintele Iosif spunea aşa: „M-am gândit la un congres al Oastei pe ţară. M-am gândit să se ţină de sărbătoarea Sfântului Ilie, dar parcă Domnul mi-a spus: «Nu e bine de Sfântul Ilie». M-am gândit la o altă sărbătoare, şi Domnul mi-a spus: «Nu e bine». Dumnezeu a împins congresul acesta până la ziua Cincizecimii, la Pogorârea Duhului Sfânt. Şi Dumnezeu ne-a îndemnat să facem în ziua Pogorârii Duhului Sfânt acest congres, pentru că această Lucrare este un răsad al Duhului Sfânt.”

Şi, într-adevăr, Lucrarea aceasta a fost un răsad al Duhului Sfânt. Mari biruinţe a făcut Dumnezeu în Biserica noastră.

Fraţii mei, după Primul Război Mondial, când au început să bântuie curentele străine în Lucrarea aceasta, insultându-l pe Părintele Iosif, unii ziceau: „Biserica voastră e o mamă stearpă, care nu mai naşte”. Părintele le-a spus şi le‑a dovedit că nu-i adevărat, căci şi-a pus tocul, pana de scris în slujba lui Dumnezeu şi a început să lucreze, să scrie, să se roage, să îndemne fraţii. Şi, într-adevăr, Biserica noastră a fost o mamă care a născut. De aceea noi trebuie să rămânem statornici, fraţii mei dragi, căci acesta e câmpul nostru de lucru. Acesta este locul în care noi trebuie să întoarcem suflete la Dumnezeu.

Vorbeam cu cineva zilele trecute şi-mi spunea:

– De ce nu ieşiţi din Babilon?

– Dragul meu, i-am spus, de ce nu înţelegi ce este Babilonul? Babilonul e lumea, sunt păcatele lumii…

– Dar ce căutaţi voi în Biserică? Mă întrebă el.

– Eu te întreb: ce a căutat Domnul în casa lui Simon leprosul, care îl privea cu ură şi căuta motive să îl poată învinui? Domnul Iisus s-a dus în casa lui Simon leprosul să caute, să mântuiască ce era pierdut. Lucrarea aceasta a Oastei Domnului a rămas în Biserică pentru ca să mântuiască ce era pierdut. Voi mergeţi pe şanţuri, în bufet, să căutaţi oamenii pierduţi? Voi îi furaţi din Biserică… Noi am primit din partea Domnului să căutăm în Biserică, să aducem ce era pierdut…

Şi minunat a spus Părintele Iosif: „Lucrarea Oastei Domnului are menirea să aprindă toate luminile din candelabrul Bisericii”. O lumină nu-i numai o bucată de parafină cu fitil; ei îi trebuie foc. Aşa a fost Lucrarea aceasta în Biserica noastră. Ea, dacă a fost ceva, a fost foc, a aprins luminile care n-aveau foc în ele. Era parafină, era ceară, era fitil, dar nu era foc în ele. Şi Mântuitorul ne-a învăţat: „Foc am venit să aduc pe pământ şi vreau să se aprindă chiar acum”. Şi binecuvântat să fie Dumnezeu că a aprins focul acesta ce arde de peste cincizeci de ani. Mari biruinţe a făcut Dumnezeu prin această Lucrare în Biserica noastră. Deci noi, când am făcut un legământ cu Dumnezeu în Biserica noastră,  am făcut un legământ de statornicie în Lucrarea lui Dumnezeu.  Şi, dacă s-a putut Sfântul Pavel lăuda cu ceva, s-a lăudat cu Biserica tesalonicenilor, când spune: „Mă laud cu voi în Biserica lui Dumnezeu pentru statornicia şi credinţa voastră, căci dragostea voastră merge mereu crescând”.

Suntem învinuiţi nu numai din afară, ci şi de unii care făceau parte din cercul acesta: „Dar până când tot aceste învăţături?” Eu le răspund în felul următor: „Un copil, când se naşte, se naşte cu mădularele sale şi creşte… Îi cresc alte mădulare? Nu, ci îi cresc mădularele cu care s-a născut”. Atunci de ce suntem noi învinuiţi, spunându-ni-se că noi trebuie să creştem, fraţii mei, să nu rămânem la învăţăturile începătoare? Fraţii mei, ce înţelegeţi prin a creşte? Alte mădulare? Să crească mâini peste mâini, picioare peste picioare, urechi peste u­rechi? Nu, fraţii mei! Mădularele cu care ne-am născut noi, ele trebuie să se dezvolte, trebuie să crească, pentru ca să ajungă la maturitate. Deci vedeţi că nu e îndreptăţită învinuirea aceasta? Şi, binecuvântat să fie Dumnezeu, noi avem în ţara noastră oameni de la coarnele plugului care mânuiesc cu multă putere Cuvântul lui Dumnezeu. Au crescut. Avem muncitori în fabrici. care sunt model în toată munca lor, în toate privinţele, fruntaşi în producţie. Au pus mâna pe Cuvântul lui Dumnezeu şi au crescut. Au devenit oameni despre care Sfântul Pavel spunea: „…trebuie să fie învăţători”. Au devenit învăţători aceşti oameni, pentru că L-au avut ca pedagog pe Duhul lui Dumnezeu, Care mereu le vorbea şi mereu îi ajuta la creşterea duhovnicească. Pe acest Mângâietor, pe acest Învăţător noi Îl avem şi astăzi, fraţii mei dragi. Şi El ar vrea [să ne dea şi nouă], ca şi poporului Israel când mergea prin pustie timp de patruzeci de ani – când Dumnezeu le dădea pâine proaspătă din cer, spunându-le: „Să nu strângeţi mană pentru două zile, pentru că Dumnezeu Se îngrijeşte de hrana voastră în fiecare zi”. Dacă S-a îngrijit de poporul lui Israel şi i-a dat mană din cer, pâine din cer… oare nu Se va îngriji şi de pâinea noastră de toate zilele, de Pâinea Cuvântului lui Dumnezeu, ca să avem Pâine proaspătă în fiecare zi? Pâine venită din cer, despre care a spus Domnul: „Fiul omului v-a adus adevărata pâine, care vine din cer!”.

Binecuvântat să fie Dumnezeu că adunările noastre sunt pline de bogăţie duhovnicească. Binecuvântat să fie El, căci se vede cu ochii noştri cum fraţii cresc în toate privinţele, ca să ajungă la Cel ce este Capul, la Hristos.

Fraţii mei, noi aşa am învăţat în anii copilăriei, când am primit Cuvântul lui Dumnezeu.

Un frate se plângea odată de prea multă răceală…

Eu vă întreb, fraţii mei: noi, care avem datoria să sprijinim mereu Lucrarea în rugăciune, cum stăm noi cu datoria aceasta? Întăresc din nou ce am mai spus şi aseară, ceea ce a spus şi Sfântul Apostol Pavel: „Rugaţi-vă pentru mine, ca să vestesc Cuvântul Domnului aşa cum trebuie. Rugaţi-vă pentru mine, că mi s-a deschis o uşă pentru Cuvânt.”

Aşa am pornit noi din copilăria noastră în Lucrarea lui Dumnezeu. Mergeam pe jos câte patruzeci, cincizeci, şaizeci de kilometri în fiecare duminică, pentru adunare. Iar drumurile noastre erau presărate cu rugăciuni. Ne rugam mereu pentru fraţii lucrători, pentru Lucrare, pentru ascultătorii Cuvântului lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu a binecuvântat în mare măsură Lucrarea Sa.

Deci vă îndemnăm stăruitor: stăruiţi mai mult în rugăciune. Ori de câte ori venim la adunare, când cineva vorbeşte, ceilalţi să-l sprijine pe braţe de rugăciune. Dacă Moise a avut nevoie de Aron şi Hur să-i sprijine braţele obosite, ca poporul lui Dumnezeu să biruie, aceasta e o învăţătură şi pentru noi. Fraţii trebuie sprijiniţi în rugăciune. Să ne ţinem braţele sus, pentru ca Dumnezeu să-Şi poată descoperi planurile Sale de mântuire pe care le are pentru noi, pentru fiecare în parte.

Domnul să ne ajute să împlinim tot Cuvântul Lui. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!