Meditaţii Traian Dorz

Duhul și Adevărul

9 – Până nu-L cunoști pe Hristos, până nu sosește ceasul să-L întâlnești pe El, – ai felul tău de închinare. Felul tău de credință. Felul tău de viață și felul de umblare. Însă când vine Hristos, în viața ta, felul acesta a trecut! Sosește un fel nou. Ceasul acesta trebuie să schimbe totul cu El. Și să lași totul pentru El (Filip. 3, 7-9). Să începi totul din nou cu El.

10 – Duhul este miezul, Adevărul este coaja. Duhul este conținutul duhovnicesc lăuntric, Adevărul este forma concretă dinafară. Duhul este credința, Adevărul este învățătura. Duhul este puterea, Adevărul este Cuvântul prin care lucrează această putere și ni se împarte. Duhul lucrează asupra inimii și simțămintelor. Adevărul lucrează asupra minții, a Rațiunii… Aceasta este lucrarea desăvârșită în noi.

11 – O învățătură sănătoasă care luminează mintea și o îndrumă spre înfăptuirea binelui, este lucrarea Adevărului. Iar partea care mișcă inima aducând în ea lumină, bucurie, dragoste, evlavie, cumpătare și râvnă în realizarea Binelui, este lucrarea Duhului Sfânt… Duhul este Izvorul, iar Adevărul este albia pe care curge ordonat și folositor acest izvor binecuvîntat în viața noastră și în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea numai când acestea amândouă merg și lucrează împreună este într-adevăr împlinirea voii lui Dumnezeu.

12 – Marile nenorociri ale vremilor din urmă vor veni din pricina învățăturilor înșelătoare și rătăcite care vor fi răspândite cu mare putere de duhul cel amăgitor și vrăjmaș al lui Anticrist (2 Tesal. 2, 11-12; 1 Ioan 4, 3). De aceea suflete dragă fii băgător de seamă, că nu ajunge numai să aibă cineva o râvnă puternică și un duh aprins, ci este foarte important dacă și învățătura lui este cea sănătoasă dovedită prin veacuri de viețuire și de rodiri sfinte, din trecut și până astăzi. Căci Duhul se păstrează prin Adevăr, după cum Adevărul devine rodnic și aprins prin Duhul.

13 – Cine își schimbă învățătura, acela nu mai are nici același Duh nici aceeași credință. De aici vine dezbinarea și vin partidele, certurile și neînțelegerile. De aici vine lipsa armoniei și a iubirii. De aceea aveți toată grija să nu părăsiți învățătura, nici să adăugați sau să scoateți nimic din ea. Căci Adevărul numai întreg poate fi păstrat.

14 – Toată ființa noastră trebuie să se cutremure când stăm în fața Domnului, căci atunci stăm în fața Aceluia care cunoaște toate tainele noastre, toate păcatele noastre, toate dorințele noastre, toate nevoile noastre, tot viitorul nostru. Înaintea Lui, inima noastră să fie sinceră în tot ce are și în tot ce mărturisește. Ochii noștri să fie plecați cu respectuoasă smerenie, urechile noastre să fie atente cu teamă ascultătoare, gura noastră să fie cumpătată în vorbe și tăcere iar gândurile stăpânite numai de curăție și evlavie.

15 – Nu rupeți legătura scumpă a dragostei dintre voi așa de ușor cu bănuieli și cu șoapte care de cele mai multe ori, nu sunt adevărate ci sunt doar scorniri drăcești de la cei răi. Căci niciodată nu se mai poate reface între voi cum a fost iubirea, dacă o rupeți. Chiar și dacă se mai leagă iarăși, tot se va cunoaște că a fost ruptă odată. Și vai de acela din vina căruia se rupe.

16 – Nu vorbiți niciodată mai ales lucruri pe care nu le cunoașteți bine. Acestea cu atât mai mult atunci când e vorba de mai marii voștri, pentru că ușor te poate înșela și ochiul și urechea ta. Bănuind și șoptind despre învățătorul tău, te poți face vinovat de un păcat foarte greu. Și poți fi aspru pedepsit (Numeri 12, 1-15; 1 Tim. 5, 19). Căci este scris: pe mai marele poporului tău să nu-l clevetești (Fap. Ap. 23, 5).

17 – Chiar dacă fiecare Îl aflăm pe Hristos în chip deosebit, chiar dacă pe fiecare dintre noi Iisus ne găsește în alt loc, și ne cheamă într-un fel, – urmările aflării Lui, dovadă că L-am aflat și întâlnit, că L-am cunoscut pe Domnul, se arată la fiecare în același fel! Adică fiecare îi predă Domnului îndată totul. Și fiecare lasă totul și pleacă la mărturisirea și vestirea Lui. Și fiecare uită și frica și rușinea, alergând în căutarea și aducerea altora la Hristos!

18 – Dar ai făcut tu oare pe cineva să vină la Hristos? – Ai putut tu face pe cineva din cetatea ta să iasă afară la El? Dacă da, atunci ferice de tine! Înseamnă că mărturisirea ta a fost curată și binecuvântată de Dumnezeu fiindcă a fost făcută bine. Fă și mai departe la fel – și vei fi binecuvântat!

19 – Dacă nu s-a luat nimeni după cuvântul tău și mărturisirea ta ca să meargă până la Iisus, – atunci vezi că trebuie să fie ceva nepotrivit în mărturisirea ta sau în viața ta! Sau în amândouă. Vezi unde este vina! Căci ori glasul tău nu are convingerea și puterea mărturiei, ori se vede în viața și purtările tale dovada că tu nu L-ai întâlnit și cunoscut pe Hristos. Ori și una și alta.

20 – Dar cei care s-au luat după tine, unde au ajuns? Unde ai îndrumat și la cine au ajuns cei ce vin după tine? Nu cumva în loc să-i duci la Hristos i-ai dus la păcat? Nu cumva i-ai dus la credințe greșite, la învățături străine, la ură, la neînțelegeri, la adunări străine, – și nu la Hristos? (1 Tim. 6, 3-5).

Traian Dorz, din Cugetări – „Lumina Iubitului Fiu”

Lasă un răspuns