„Arie tăgăduia dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu şi deofiinţimea Lui cu Dumnezeu Tatăl. Împotriva lui s-a ridicat întreaga Biserică; toţi credincioşii, din toate colţurile lumii, au mărturisit într-un glas că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, Dumnezeu din Dumnezeu, Născut, nu făcut, deofiinţă cu Tatăl. Cineva s-ar putea gândi că această unire de cuget va fi fost roada unei însufleţiri întâmplătoare, dar această credinţă a trecut mai apoi prin încercări cumplite, atunci când de partea arienilor au trecut puterea şi mărimile. Nici focul, nici sabia, nici prigoanele n-au putut s-o nimicească, şi ea a fost mărturisită pretutindeni de către toţi, îndată ce a luat sfârşit strâmtorarea din partea puterii lumeşti. Asta înseamnă că ea alcătuieşte inima Bisericii şi esenţa mărturisirii ei. Slavă Domnului, Care păstrează în noi această credinţă! Fiindcă atâta vreme cât ea dăinuie, încă suntem creştini, cu toate că trăim rău; dacă ea ar pieri, aceasta ar însemna sfârşitul creştinismului.”
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 88.)
