Psalmul 67, 1
Singurul temei pentru care putem cere şi putem nădăjdui binecuvântarea lui Dumnezeu este numai mila Lui. Pentru că nici bunătatea, nici iubirea, nici dărnicia Lui nu le merităm, din pricina împietririi şi răutăţii inimilor noastre. O altă istorioară spune că atunci când Dumnezeu voia să-l facă pe om, Şi-a strâns toate virtuţile Sale şi le-a cerut părerea dacă să-l facă sau nu. – Nu-l face, a zis Dreptatea, pentru că va fi nedrept, hrăpăreţ, lacom şi plin de strâmbătate faţă de fratele său. – Nu-l face, a zis Blândeţea, pentru că va fi crud ca o fiară. – Nu-l face, a zis Curăţia, pentru că va iubi spurcăciunea. – Nu-l face, au zis pe rând Cumpătarea, Smerenia, Evlavia şi toate celelalte, pentru că va fi necumpătat, trufaş, uşuratic şi viclean. – Părinte Milostive, a zis atunci Mila, eu Te rog să-l faci.
Pentru că eu îi voi muia inima faţă de suferinţă. Îi voi umezi ochii faţă de semen. Şi îi voi netezi calea spre mântuire. Iar Dumnezeu l-a făcut. Şi când l-a trimis în lume i-a zis: Fii milostiv precum şi Tatăl tău din Ceruri milostiv este. Numai Mila te-a făcut, numai milă să faci. De aceea este şi va fi fericit cel milostiv. El va avea parte de milă. Iar mila îi va aduce totdeauna binecuvântarea care va face să lumineze peste el Faţa lui Dumnezeu totdeauna cu bucuria cu care a luminat atunci când Mila singură mijlocea pentru facerea omului.
Slavă şi mulţumire veşnică Ţie, Milă a lui Dumnezeu, care ai mijlocit totdeauna pentru noi, oricât de căzuţi am fost şi oricât am fost judecaţi pe dreptate de toate celelalte virtuţi dumnezeieşti! Merităm orice judecată şi orice osândă, Părinte, şi totuşi Te rugăm să ai milă. Nu nădăjduim decât spre mila Ta. Milostiveşte-Te spre noi şi ne iartă, ne ridică, ne sfinţeşte, şi ne binecuvântează, pentru toată mila Ta care s-a arătat faţă de noi mai presus de toate, la Crucea Fiului Tău Iisus Hristos. Amin.
1 Comment