Domnul Dumnezeu S-a descoperit nouă ca un Tată Ceresc nespus de bun, milostiv şi iertător. Aşa ne-a spus şi Fiul Său cel Sfânt, Iisus Mântuitorul: „Că ştie Tatăl vostru cel Ceresc ce trebuinţe aveţi“ (Matei 6, 32). „Căci cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să‑i dea o piatră? Sau dacă îi cere un peşte, să-i dea un şarpe? Cu atât mai vârtos Tatăl vostru Care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer“ (Matei 7, 9-11).
Şi oare ce semn de dragoste mai mare ne trebuie decât aceasta că Tatăl Ceresc a jertfit pe singurul Său Fiu, „ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa de veci“ (Ioan 3, 16)?
Însă în timpul din urmă, Tatăl Ceresc parcă S-a întors împotriva noastră cu mânie. A început parcă iarăşi a grăi cu noi Domnul urgiilor şi plăgilor din Vechiul Testament. Se pare că avem un Tată ce ne dă piatră în loc de pâine şi şarpe în loc de peşte.
De ce? Pentru că, prin fărădelegile noastre şi împietrirea noastră în răutăţi şi în blestemăţii, am batjocorit dragostea şi bunătatea Tatălui Ceresc. Ne-am bătut joc de îndelung‑răbdarea şi bunătatea Sa. Se pare că am ajuns la hotarul când Domnul zice, prin proorocul Ieremia: Nu mai pot suferi fărădelegile voastre.
Trăim vremuri biblice. Domnul vorbeşte cu noi. Domnul se judecă cu noi. „Domnul se judecă cu popoarele Sale“ (Ier. 25, 31). Trăim vremuri de judecată cerească. Poate că am intrat în vremea judecăţii. Poate că am intrat în vremurile judecăţilor apocaliptice pe care Domnul Dumnezeu i le-a arătat Evanghelistului Ioan (cartea Apocalipsei).
Poate că s-au deschis cărţile şi au început a se rupe „peceţile“… „Şi eu, Ioan, fratele vostru, am văzut şapte sfeşnice de aur şi în mijlocul lor pe Cineva îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur… Ochii Lui erau ca para focului şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile“ (Apoc. 1 şi 19).
Vremurile noastre sunt vremuri de ceartă şi mânie cerească. „Mă voi certa cu voi, zice Domnul“ (Ier. 2, 9), „pentru că nu este adevăr, nici iubire, nici cunoştinţă de Dumnezeu pe pământ“ (Osea 4, 1).
Vremurile noastre sunt vremuri de mânie şi urgie cerească. Sunt vremuri de grăire a Tatălui Ceresc cu noi. „Aşa zice Domnul, iată, Eu chem toate neamurile pământului şi voi grăi către ele cu judecată pentru răutatea lor, căci M-au părăsit pe Mine şi s-au închinat idolilor“ (Ier. 1, 16).
„Domnul vorbeşte când într-un fel, când într-altul, dar omul n-ascultă“ (Iov 33, 14). De ani de zile Dumnezeu vorbeşte cu noi prin fel de fel de urgii şi arătări cereşti. Vorbeşte aşa pentru că ne-am înfundat în păcate şi răutăţi. Când un prunc începe a-şi face de cap, tatăl o ia cu aspra. Cu buna nu mai poate face nimic.
Tatăl Ceresc lucrează cu dragoste, dar când dragostea nu mai prinde, vine urgia. Cerul de sus lucrează acum şi cu urgia. Vai de cei ce nici acum nu se trezesc din răutăţi! Bătăile, şi urgiile, şi arătările cereşti vor mărturisi şi ele contra lor în ziua cea mare a Judecăţii.
Trăim vremuri biblice. Oamenii suspină după vremuri mai bune… oamenii aşteaptă vremuri de uşurare, dar nici un bine nu ne va veni până nu ne vom întoarce la Tatăl Ceresc. Din urgiile vremilor noastre numai o singură cale de scăpare avem: să ne împăcăm cu Tatăl Ceresc, „să facem pace cu El, da, să facem pace“ (Isaia 27, 5).
Părintele Iosif Trifa, din volumul „Trăim vremuri biblice”
