Iisuse, Iisuse, ascultă acum
departe, pe dealuri, prin văi, pe câmpie
un cântec de lacrimi, de jertfă şi drum,
e cineva – cântă prin zarea pustie!

E cineva, cântă… E unul, sunt doi,
sunt sute, sunt mii, sunt mulţimi fără zare
şi cântă prin soare, prin noapte şi ploi
un imn de iubire, de har şi chemare.

E cântecul meu de dragoste – strâns
din primul fior de grea sfâşiere,
din ziua când Ţie, Iisuse, Ţi-am plâns
întâia iubire şi-ntâia durere.

Ascultă-l cum creşte mereu mai aprins,
mereu mai puternic, mereu mai fierbinte;
o Oaste, o ţară, o lume-a cuprins,
o nalţă, o-ncântă şi-o poartă nainte…

Ascultă-l, Iisuse, – e imnul slăvit
din ziua când haru-Ţi veni peste mine
şi-n care-Adevărul a rupt strălucit
tristeţea trăită departe de Tine.

Ascultă-l, Iisuse – e-ntregu-mi avut,
puterea, avântul şi sfânta iubire,
comoara-mi întreagă, întâiu-mi născut
adus pentru Tine supremă jertfire.

Ascultă-l, Iisuse, în ceasul ceresc,
când harfa se sfarmă pe culmi de extaze,
când lutul apune, când ochii privesc
uimiţi Veşnicia de slavă şi raze.

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014