Mărturii Meditaţii

El a murit pentru pãcatele noastre!

Patimile şi Învierea Domnului Iisus Hristos reprezintă icoana mântuirii noastre sufleteşti, în toate dimensiunile ei, pe care o găsim descrisă de Proorocul Isaia în cap. 53. În această privelişte, Îl vedem pe Domnul Iisus întâmpinat cu Osanale în Duminica Floriilor, apoi – la numai câteva zile –, condamnat la răstignire de către aceeaşi mulţime bolnavă de păcate. Ale celor de ieri, celor de azi sau de mâine. Toţi am păcătuit în vreun fel. Şi toţi avem nevoie de mântuirea sufletului. În Grădina Edenului a greşit primul Adam, ziua, iar în Grădina Ghetsimani a fost vândut Fiul lui Dumnezeu, noaptea, ca să-l izbăvească pe Adam, şi pe noi toţi, din întunericul iadului.

În jurul Domnului se aflau două feluri de oameni:
 cei de-a stânga, care s-au ridicat împotriva Sa, cu hule, cu injurii, cu ciocane şi cuie, cerâdu-I răstignirea;
 ceilalţi, de-a dreapta, erau cei vindecaţi şi iertaţi de păcate – săracii, mironosiţele femei şi apostolii, care L-au urmat îndeaproape pretutindeni.

Tot drumul Calvarului Mântuitorului nostru a fost plin de batjocuri, loviri şi scuipări până pe Golgota. Tradiţia ne spune că numai Veronica a alergat în grabă, ca să-I şteargă Faţa plină de sudori şi sânge, cu o mahramă curată! Şi i-a rămas Chipul Lui zugrăvit pentru totdeauna în suflet, datorită faptei sale. Pe umerii Săi au lăsat urme adânci Crucea Păcatelor omenirii întregi.

Începând cu ale iudeilor de atunci şi până la ale creştinilor de astăzi! El, Creatorul omului, Înţelepciunea Tatălui, a plătit Preţul Răscumpărării tuturora, în cel mai josnic fel.

Însă Domnul Iisus a tăcut în faţa celor de atunci, cum tace şi în faţa hulelor şi scuipărilor celor de astăzi!

La Ceasul Răstignirii pe Crucea Golgotei, s-a atins apogeul răutăţii omeneşti, prin care diavolul a încercat toate metodele perfide, să împiedice răscumpărarea omului din păcat. Dar Domnul Iisus, Care a venit pe pământ să împlinească Voia Tatălui, printr-o ascultare deplină, a spus: „Tată, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! Şi Şi-a dat Duhul.” Bucuroşi că au scăpat de Acest Nazarinean, Care era considerat de popor Împăratul iudeilor, şi satisfăcuţi pentru împlinirea planurilor lor diabolice, Ana, Caiafa şi sinedriul iudeilor au plecat acasă să sărbătorească! După aceea, au venit cei care L-au înţeles în taină, luându-I Trupul cu multă grijă de pe Cruce şi L-au aşezat într-un mormânt nou, săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni, fiind al lui Iosif din Arimateia.

Apoi, în zorii zilei celei dintâi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, au alergat în grabă, doar mironosiţele Domnului ca să-I ungă Trupul cu miresme. Însă, când au ajuns, piatra era dată la o parte de pe mormânt, iar un înger, pe care l-au găsit înlăuntru, le-a spus: „De ce căutaţi pe Cel Viu între cei morţi? Nu este aici. Ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi, să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui” (Lc 24, 5-8). „A Înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că va merge în Galileea; acolo Îl veţi vedea, după cum v-am spus!” (Mc 16, 6-7).

În jurul nostru, ca atunci şi astăzi, omenirea aleargă mai mult pentru cele pământeşti, decât pentru cele sufleteşti (chiar dacă acum este interdicţia stării de urgenţă din cauza unui virus ucigaş). Câţi dintre noi ne mai punem serios problema mântuirii, dacă Domnul ne-ar chema acasă în noaptea aceasta? Mai ales în situaţia în care ne găsim, privind contaminarea cu acest virus? Auzim zilnic de sute de oameni, din nordul Italiei, care au plecat în Veşnicie! Câţi dintre ei au mai avut timp să-şi ceară iertare, să poată primi Trupul şi Sângele Domnului prin Împărtăşanie? Că nici cei din familiile lor nu au avut parte măcar de ultima revedere… Sau de slujbă de înmormântare. Ca odinioară pe front: direct la groapă! Iată, pentru un timp, în Europa, toate s-au oprit în loc. Să ne fie acest timp, fiecăruia, un moment prielnic de a ne face bilanţul mântuirii personale, mai mult ca oricând. Să ne însuşim acum, cât se mai poate, Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie, din cărţile lăsate de Părinţii noştri de la Oaste, din tot ceea ce ne poate zidi sufleteşte. Iar bucuria mironosiţelor femei ar trebui să fie şi bucuria fiecăruia dintre noi. Dacă credem că Domnul a Înviat, atunci să nu mai traiască nimeni în păcat, ca şi când El ar fi mort! Dacă L-am aflat cu adevărat pe El, atunci să se vadă aceasta în viaţa noastră, în vorba şi fapta noastră, în alergarea noastră de zi cu zi, oriunde şi oricând. În Biserică şi în adunare. La locul nostru de muncă şi pe drum. Ca să putem avea parte de moştenire în Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.

Costel DALBNAN

Lasă un răspuns