Eram copil, trecea zăpada,
eu cu tristeţe-o petreceam,
mi se părea că iarna trece,
mi se părea – dar eu treceam.
Eram crescut, treceau cocorii,
mă-ndurerau până-i pierdeam,
mi se părea că vara trece,
mi se părea – dar eu treceam.
Eram gândind pe malul apei,
cu unda ei la pas mergeam,
mi se părea că apa trece,
mi se părea – dar eu treceam.
Priveam ades cum zboară norii
şi frunzele zburând priveam,
mi se părea că ele zboară,
mi se părea – dar eu zburam.
Eram mâhnit cum bate ceasul,
de graba lui umbrit oftam,
mi se părea că vremea trece,
mi se părea – dar eu treceam.
Mi se părea cândva că alţii,
crezând, se-nşală, şi-i plângeam,
mi se părea că-s ei pierduţii,
mi se părea – dar eu eram.
Azi văd cu-amar, Iisus, tot harul
ce l-am pierdut când n-ascultam
Mi se părea că-l am de-a pururi,
Mi se părea – dar nu-l mai am.
Azi recunosc cu-amar, Iisuse,
plângând păcatul meu pustiu,
cât am pierdut prin nepăsare,
cât am pierdut, – văd prea târziu!
Traian Dorz
din volumul “Cărarea tinereţii curate”,
editura “Oastea Domnului” – Sibiu
