Meditaţii Traian Dorz

Este oare pe pământ?

Rugăciunea lui David – I Cronici 17, 21

Orice suflet omenesc, este normal să ţină la ai săi mai mult decît la alţii şi oricărui părinte i se pare că fii lui sunt mai frumoşi, mai buni şi mai vrednici decât ai altora. Oricărui patriot, că patria lui este cea mai înzestrată. Oricărui închinător, că credinţa lui e cea mai bună. Dar nu totdeauna acestea sunt aşa. De cele mai multe ori, astfel de păreri şi de credinţe nu sunt adevărate, ci sunt înşelătoare. Numai atunci inima care iubeşte nu se înşeală, când realitatea nu dezminte părerea cuiva. Când faptele dovedesc că ceea ce spune este adevărat. Când adevărul mărturiseşte împreună cu cel care spune: Da, aşa este. Iată dovada!

Pentru un om adevărat credincios, adevărul despre un lucru este mai însemnat uneori chiar decît lucru însuşi. Adevărul despre familia noastră trebuie să ne fie mai de preţ decît însăşi familia noastră. Fiindcă, dacă iubim cu adevărat adevărul, vom putea lucra totdeauna spre adevăratul folos al familiei noastre şi nu ne vom înşela că stă bine, dacă nu stă bine. Lucrînd bine spre binele ei, când putem şi să nu acoperim răul, când este rău.

Adevărul despre frăţietatea Oastei, despre învăţătura noastră şi despre credinţa noastră este de cea mai mare însemnătate. Căci, dacă nu ne înşelăm în privinţa lui, nu ne vom înşela nici pe noi şi nici pe alţii. În cunoaşterea acestui adevăr, roadele acestei lucrări ne vor da cel mai bine măsura realităţii. Dacă fără partinire vom cerceta ce roade şi ce trăiri au sufletele unei lucrări, vom cunoaşte şi duhul şi adevărul ei. Comparând apoi lucrarea şi  poporul nostru cu alte lucrări şi alte popoare, numai privind roadele şi trăirea lor vom vedea ce valoare are un popor şi ce valoare are altul. Şi numai atunci vom şti cît să ne smerim sau cît să ne laudăm cu ai noştri. Cît s-a lucrat şi cît mai trebuie încă lucrat. Cît ne-am ridicat şi cît mai avem încă.

Doamne şi Dumnezeul nostru, Care ai pus în inimile noastre o dragoste părtinitoare faţă de tot ceea ce ne este apropiat nouă, ajută-ne ca dragostea aceasta să nu ne orbească spre a vedea la ai noştri bine chiar şi răul. Iar la alţii numai răul chiar când este şi bine. Ci ajută-ne să vedem totdeauna şi la alţii şi la noi, numai adevărul. Căci numai atunci vom putea face  cu adevărat numai bine pentru toţi. Amin.

Traian Dorz – Hristos, Pîinea noastră zilnică.

2 Comments

  • mariane 1 aprilie 2011

    Daca impreuna cu familia noastra suferim prigonirile credintei,daca impreuna purtam durerile Evangheliei,daca impreuna ne impartasim din Cuvintul Domnului,din Trupul si Sangele Domnului, din cantarile si rugaciunile Domnului, din darurile si binecuvintarile harului Sau si daca impreuna trebuie sa purtam sacinile sau ocara lui Hristos, – de ce atunci nu ne dam fiecare toate silintele ca sa ajungem la aceeasi credinta a inimii si la acelasi fel de vorbire al gurii cu toti fratii nostri si cu toata Lucrarea Domnului in care zicem ca suntem ?{Fr. Traian Dorz -Alergarea Staruitoare} Doamne ajuta-ne , sa putem ajunge !

  • paraschiva 2 aprilie 2011

    Slavit sa fie Domnul !

    Daca traim poruncile lui Hristos ,negresit dupa mai multi ani de suferinte, pentru a afla calea cea adevarata starea noastra va fi unirea , stare care este in Dumnezeu Insusi,deoarece poruncile lui Dumnezeu Date prin Hristos nupot fi in dezacord cu esenta Sa. Pazind poruncile Sale ,intram in sfera dumnezeiasca .Si daca gindim inprespectiva poruncilor lui Hristos ,incepem sa cugetam asa cum cugeta Dumnezeu Insusi, sa iubim precum iubeste Dumnezeu Insusi. Sintem cuprinsi de Dumnezeu si ne Am insusit viata dumnezeiasca. Pentru unire nu este o alta cale decat aceasta. Unirea nu poate veni decit printro vietuire in Duhul Sfant,.
    Sfantul , Siluan Athonitul

Lasă un răspuns