Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa

Postul sfintei Învieri soseşte ca o aducere aminte despre datoriile ce le are omul faţă de sufletul lui, faţă de mân­tuirea lui cea sufletească. Po­stul este un început de urcuş sufletesc spre Golgota, spre Jertfa cea mare şi sfântă din care a izvorât mântuirea noa­stră sufletească. Acest urcuş trebuie să-l faci zi de zi şi clipă de clipă, ca să poţi înţelege şi afla taina cea mare a mântuirii tale sufleteşti. Un post care nu te-a suit la Golgota şi nu te-a trecut peste Golgota n-ajunge nimic.

(Mt 6, 14-21).

Evanghelia de duminică este pusa înaintea noastră la prinderea postului, cu învăţă­tură sufletească despre cum trebuie să facem postul nostru curăţitor de păcate şi mântui­tor de suflete. Evanghelia în­cepe cu vorbele: „De nu veţi ierta greşelile semenilor voştri, nici Tatăl ceresc nu vă va ierta”. Asta înseamnă că şi temelia postului trebuie să fie iertarea şi iubirea de oameni. Nici po­stul, nici viaţa noastră de cre­ştini n-ajunge nimic dacă nu se reazemă pe această temelie. „Ura şi neîmpăcarea este pă­catul cel mai mare – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Nici po­stul, nici rugăciunea, nici mi­lostenia n-ajung nimic dacă au ne-am împăcat”. De ce? Apoi de aceea, pentru că noi trăim din mila şi iertarea Tatălui ceresc şi această iertare ni s-a dat şi ni se dă condiţionat, ca şi noi să iertăm altora. În acest înţeles ne-a învăţat Mântuito­rul a ne ruga: „Şi ne iartă nouă, Doamne, greşelile noastre precum iertăm şi noi gre­şiţilor noştri”. De câte ori ne rugăm aşa, dar nu iertăm, ne osândim pe noi înşine (citeşte pilda datornicului nemilostiv de la Matei 18, 23-35). (mai mult…)

Acum sâmbătă avem praznicul Întâmpinării Domnului. La 40 de zile după naşterea din Vifleem, Maria cu Iosif au luat pe Iisus, Copilul Sfânt, şi L-au dus la biserică, cu jertfă de curăţire, „ca să facă după obiceiul legii pentru el». În biserică aştepta bătrânul Simion, „om drept şi temător de Dumnezeu, căruia îi era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea până nu va vedea pe Me­sia”. Şi văzând Simeon pe Iisus cel făgăduit, „L-a luat în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu, zicând: „Acum slobozeşte, Stă­pâne, pe robul Tău în pace, că vă­zură ochii mei mântuirea Ta (Lc 1, 21-31).

Istoria şi viaţa bătrânului Simeon este în legătură cu Vechiul Testament; este trecerea dintre Vechiul şi Noul Testament. Plinirea profeţiilor şi venirea Mântuitorului însemna un hotar între Vechiul şi Noul Testament, între o lume veche şi o lume nouă. Bătrânului Simeon i s-a dat mai întâi să treacă acest hotar. Bătrânul Simeon este cel dintâi suflet care trece din le­gea lui Moise în darul şi harul lui Isus Hristos. Bătrânul Simeon este cel dintâi suflet căruia i s-a dat să-L vadă şi să-L afle pe Iisus Mântuitorul. (mai mult…)

Acum joi ( sâmbără ) avem Praznicul Întâmpinării Domnului. Evanghelia acestui praznic ne spune că, la patruzeci de zile după Naşterea din Vifleem, Maria cu Iosif au luat pe Iisus, Copilul Sfânt, şi L-au dus la biserică, cu jertfă de curăţire, „ca să facă după obiceiul Legii pentru El”. În biserică aştepta bătrânul Simeon, „om drept şi temător de Dumnezeu, căruia îi era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea până nu va vedea pe Mesia”. Şi, văzând Simeon pe Iisus cel făgăduit, „L-a luat în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu, zicând: «Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta»” (Lc 2, 22-31).

Evanghelia Praznicului de joi este cu multă învăţătură pentru noi. Bătrânul Simeon a trăit o viaţă întreagă frământat de un singur dor şi o singură dorinţă: să-L poată vedea şi afla pe Iisus Hristos. Şi rostul vieţii noastre trebuie să fie tot acesta: să-L aflăm pe Mântuitorul Hristos. Două însuşiri bune l-au ajutat şi l-au învrednicit pe Simeon să vadă pe Mântuitorul. Întâia dată, dorul, dorinţa lui cea caldă şi fierbinte; şi a doua oară, purtările lui cele bune. Acestea ne trebuie şi nouă ca să‑L putem afla pe Mântuitorul. (mai mult…)

DUMINICII A 31-A DUPÃ RUSALII

(Vindecarea orbului din Ierihon)

Acum duminică avem la rând evanghelia cu orbul de la Ierihon.

Un biet cerşetor orb cerea milă la marginea unui drum din Ierihon. Glasul lui tânguitor ră­suna până departe, cerând mila trecătorilor. Sărmanul! De ani de zile cerşeşte şi putrezeşte lângă un zid din oraşul Ierihon.

Dar deodată un zgomot mare se face. Mulţime de oa­meni dau năvală din toate păr­ţile. Bietul orb întreabă şi el ce s-a întâmplat, ce înseamnă această mişcare. „Vine Iisus Hristos – îi răspunde cineva din mulţime. Vine Omul despre care se vorbesc atâtea lucruri minunate”. În sufletul celui orb, deodată se aprinde o lumină mare. Toată fiinţa lui se cutre­mură de nădejdea tămăduirii. Când gloata se apropie, nădej­dea orbului deodată capătă grai şi strigă: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!”… (mai mult…)

CEVA ÎN LEGĂTURĂ CU EVANGHELIA DE DUMINICĂ

„Şi propovăduia Iisus zicând: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu” (Mt 4, 14).

Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătorul şi Înaintevesti­torul Mântuitorului şi al mântuirii neamu­lui omenesc. El şi-a început pre­dica cu vestirea Împărăţiei lui Dum­nezeu. Şi-a început predica cu vestirea că se apropie Împărăţia lui Dumnezeu. „Şi a început Ioan a propovădui, zicând: «Pocăiţi-vă, căci Împărăţia lui Dumnezeu este aproa­pe” (Mt 3, 1-2).

Despre Domnul Iisus Hristos, Evanghelia de duminică ne spune aşijderea, că şi El Şi-a început propovăduirea cu vestirea Împără­ţiei lui Dumnezeu. „De-atunci încolo, Iisus a început să propovăduiască şi să zică: «Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape” (Mt 4, 17).

„Pocăiţi-vă, căci se apropie îm­părăţia lui Dumnezeu!” …Cu acea­stă strigare a început vestirea Evangheliei în lume. Oamenilor de pe atunci li se vestea vestea cea bună că se apropie mântuirea nea­mului omenesc. Că se apropie Îm­părăţia lui Dumnezeu şi pe pământ, după ce 4000 de ani stăpânise îm­părăţia celui care îl înşelase pe Adam în grădina Edenului. Oameni­lor li se cerea să se pregătească sufleteşte pentru această împărăţie. Să se pocăiască, adică să se lepede de păcate şi fărădelegi, ca să poată deveni cetăţeni ai noii Împărăţii. (mai mult…)

Zis-a Domnul pilda aceasta: „Un om oarecare a fă­cut cină mare şi a chemat pe mulţi. Şi a trimis pe sluga sa în ceasul cinei să zică celor chemaţi: «Veniţi, că iată, gata sunt toate». Şi au început toţi dimpreună a se lepăda. Cel dintâi a zis: «Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies şi să o văd, rogu-te să mă ierţi». Şi altul a zis: «Perechi de boi am cumpărat cinci şi merg să-i ispitesc, rogu-te să mă ierţi». Şi altul a zis: «Muiere mi-am luat şi pentru aceasta nu pot veni». Şi întorcându-se sluga aceea, a spus domnului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis slugii sale: «Ieşi cu­rând la răspântiile şi uliţele cetăţii şi sărăcii, şi betegii, şi orbii adu-i aici. Că zic vouă: nici unul din bărbaţii aceia ce erau chemaţi nu va gusta cina mea. Că mulţi sunt chemaţi, iar pu­ţini aleşi»”. (Lc 14, 16-20)

Cina din pilda evangheliei este împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această „cină” au fost, în primul rând, evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au re­fuzat chemarea Domnului; Evan­ghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor”, asupra popoarelor păgâne.

Dar, afară de acest înţeles, evanghelia de duminică mai are şi un alt înţeles, care ne priveşte pe noi, pe mine şi pe tine, dragă cititorule. Evanghelia de dumi­nică este o invitare ce ne cheamă şi pe noi la „cina cea mare”. Dom­nul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti. Domnul ne cheamă cu o invitare scrisă: cu Evanghelia, cu cuvintele Lui ce ni le-a lăsat scrise în Noul Testament, în Sf. Scriptură. Nimeni nu va putea spune că n-a fost invitat şi n-a ştiut de invitare. (mai mult…)

Acum duminică avem la rând evanghelia cu tămăduirea femeii ce suferea de 18 ani şi „nu putea să se ridice în sus nicicum”. Domnul Iisus a vindecat-o. Fariseii făţarnici Îl mustrau însă pe Domnul, căci făcuse această tămăduire sâmbăta, când „nu se cade cineva a se vin­deca”. Iisus le-a răspuns: „Făţarni­cilor! Fiecare dintre voi îşi dezleagă boul sâmbăta şi-l adapă, iar această femeie pe care de 18 ani a legat-o sa­tana nu se cădea a fi dezlegată?”. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 13, 10-17)

Două învăţături de căpetenie ne arată evanghelia de duminică. În­văţătura cea dintâi e cea care trece ca un fir roş prin toată ţesătura Evangheliilor: păcatul şi mântuirea. (mai mult…)