Biserica din casa ta

Cum s-a mai spus, cuvântul biserică se atribuie şi sufletului care L-a primit pe Domnul Iisus, pe motivul că în El locuieşte Dumnezeu şi îngerii Lui cei buni. Cum arde această făclie minunată fără să mistuie decât răul, să îndrepte şi să lumineze cărarea este taina neînţeleasă de noi acum. El vrea să readucă pe tot omul la cunoştinţa adevărului.

„Cunoştinţa superioară (a adevărului) este ştiinţa (mai presus de fire), adevărul, cunoştinţa perfectă, divină, eternă, înţelepciunea, absolut neschimbate, absolut clare, adică raţiunea divină prin care Dumnezeu a construit lumea intro-ducând ordine în dezordine, sau contemplaţia, teoria pură” (Conf. Filoz. Cr. p. 38). (mai mult…)

Pentru bărbatul credincios, El, Domnul, Se va îngriji să-i vină în ajutor cu o femeie bună, cinstită, harnică şi credincioasă, dacă se încrede deplin în El şi stăruie în ascultarea Lui (cf. Pilde 31, 19-31). Ei vor fi răsplătiţi de Domnul cu copii înţelepţi şi sfinţi (cf. Ps 127). Dar copiii se sfinţesc prin participare la aceeaşi masă prin părinţii lor, dar ei nu sunt sfinţi nici prin sfinţenia părinţilor şi nici prin sfinţenia lor proprie. Iată de ce Duhul Sfânt porunceşte: „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (I Tim 5, 8). Zice Sf. Părinte Iosif: „Bună este sfada părinţilor, bună este grija lor. Bună este şi mustrarea. Dar lipsă-i câteodată şi nuiaua. Dar când l-ai adus pe copilul tău cu adevărat la Mântuitorul Hristos şi când copilul tău L-a aflat cu adevărat pe Mântuitorul, atunci poţi rupe varga şi sfada nu-ţi mai lipseşte. Atunci poţi dormi liniştit şi poţi muri liniştit, căci copilul tău are cea mai bună zestre şi moştenire care nu se va mai lua de la el, aşezată fiind pe temelia cea statornică. (mai mult…)

Oamenilor cucernici le este descoperit Harul mântuirii şi al bucuriei în binefacerile Lui, de care nu se mai despart niciodată, chiar dacă trebuie să pătimească şi să plătească cu jertfe mari sau chiar cu preţul vieţii lor. Sfântul Ioan Botezătorul, într-o zi, stătea cu doi din ucenicii lui. Şi, privindu-L pe Iisus umblând, ei l-au auzit pe Ioan zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu…”. Auzind aceste vorbe, cei doi ucenici au mers după Iisus. Văzându-i Iisus, i-a întrebat: „Ce căutaţi?” Ei au cerut un lucru care pentru unii nu valorează cine ştie ce. Poate unii dintre noi am cere să-L vedem pe Iisus înviind morţii, vindecând bolnavii, eliberând pe îndrăciţi de sub înlănţuirile satanei, ca să ne minunăm şi să-I aprobăm divinitatea, exaltaţi de fericire. Dar ei au cerut cu totul altceva, cu mult mai de preţ: „Rabi, Învăţătorule, unde locuieşti? Am vrea să te-nsoţim la Tine acasă, să vedem cum stai”. Şi cine ar putea mărturisi ce au văzut şi ce au simţit, că de aici, de la el de acasă, sub influenţa celor văzute, simţite şi auzite, misionează, încredinţând pe Andrei şi pe Simon Petru că au găsit pe Mesia-Hristosul; şi tot din această misiune s-au ales alţi doi bărbaţi de mare nădejde, Filip şi Natanael, (cf. In 1, 35-51).

Sunt stări şi binecuvântări de har pe care graiul omenesc nu le poate spune. Putem spune doar că din vizita aceasta la El acasă s-a născut o cunoaştere temeinică care a contribuit şi la convertirea multora, căci fiecare misionând cu harul Domnului, mii şi mii de suflete au aflat pe Domnul, devenind fii ai Împărăţiei lui Hristos-Domnul. (mai mult…)

În multe case primitoare, era şi câte ceva ascuns, îndoielnic.

Într-o zi, un fariseu ruga pe Iisus să prânzească la el. Văzând fariseul că Domnul Iisus nu respectă datina lor, nu se spală pe mâini înainte de a se aşeza la masă, se mira, întrebându-se cu uimire în inima lui despre aceasta. Mântui-torul, cunoscându-i inima, a deschis cuvânt mustrător la adresa fariseului, a învăţătorilor Legii, făcându-i vinovaţi de sângele proorocilor vărsat de ei, de la sângele neprihănitului Abel, până la sângele proorocului Zaharia, care a fost ucis între altar şi templu (cf. Lc 11, 34-54).

Câte lucruri se pot descoperi la om acasă, greu de descoperit oriunde în altă parte. E bine să cunoşti pe cineva în adunare, unde se vesteşte Cuvântul. Acolo toţi cântă şi pe feţele tuturor radiază veselia. Omul de mai sus avea astfel de religiozitate seacă, a literei, a slovei (cf. II Cor 3, 6). Pentru o simplă datină ce nu afecta religiozitatea, nutreşte în inima sa. (mai mult…)

Sfântul Apostol Pavel avea trei griji care par mai deosebite de celelalte multe, şi anume:

– grija pentru fraţii şi rudele lui după trup, cărora le dă importanţă deosebită, până la dorinţa de a fi el despărţit de Hristos, numai ca ei să se mântuiască (cf. Rom 9, 3);

– grija pentru toate Bisericile, făcându-se slab cu cel slab, arde pentru cel care cade în păcat, plânge şi se roagă pentru fiecare păcătos (cf. II Cor 11, 28-29). Şi a treia care pare să-l ardă mai mult este

– temeiul învăţăturii sănătoase. Împotriva învăţăturilor stricăcioase, ca şi a celor ce lucrau la destrămarea unităţii creştine în Biserica lui Hristos el lupta cu mai multă dârzenie (cf. Fapte 20, 17-38). (mai mult…)

Creştinul trăitor al adevărului se identifică cu lucrarea ce o săvârşeşte, locuieşte sus pe culmile iubirii, dispreţuieşte tot ce e străin lucrării de har şi neprihănire. „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între Templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului Celui Viu, precum Dumnezeu a zis: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu. De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi – zice Domnul – şi de ce este necurat să nu vă atingeţi, şi eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată şi voi veţi fi mie fii şi fiice” – zice Domnul Atotţiitorul” (II Cor 6, 14-18). (mai mult…)

N-aş vrea să părăsim prea curând capitolul 2 de la II Tesaloniceni, fără să amintim ceva şi despre partea minunilor, atât de stimulate şi căutate de unii credincioşi. Nu vreau să spun că-s de lepădat, dar iată că ivirea celui nelegiuit va fi prin lucrarea lui satana, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca să se mântuiască. Pentru aceea, Dumnezeu le trimite lucrarea amăgirii, ca să dea ei crezământ minciunii şi ca să cadă sub osândă toţi cei care n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea (II Tes 2, 9-12). Nu doar că Dumnezeu le trimite lucrarea de amăgire, ci în înţelesul că Dumnezeu îngăduie să le fie trimisă, pentru a se clarifica starea lor înfăptuitoare. (mai mult…)

În vremurile din urmă, ne spune Sfânta Scriptură că oamenii nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci, dornici  să-şi desfăteze auzul după poftele lor, îşi vor grămădi învăţători după poftele lor şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme (cf. II Tim 4, 2-4).

Ca să se menţină pe calea adevărului, creştinul, mai presus de toate, trebuie să fie treaz în toate, să nu se supună decât lui Dumnezeu şi învăţăturilor sfinte, să facă slujba evanghelistului credincios deplin, ştiind că în Împărăţia slăvită a lui Dumnezeu se intră prin multe necazuri. Şi să nu îndrăznească nimeni să strice templul lui Dumnezeu, Casa lui Dumnezeu, adunarea vie care formează trupul tainic al lui Hristos, căci pe acela îl va strica Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt şi credincioşii se sfinţesc în el (cf. I Cor 3, 13; Evr 12, 22-29). Căci „Dumnezeul nostru este foc mistuitor” (v. 29). (mai mult…)

În adunarea lui Hristos, El este prezent totdeauna, precum S-a promis, oricât de puţini ar fi la număr (cf. Mt 18, 20). Noi am experimentat acest mare adevăr. Prin rugăciune, Îl atragem pe Domnul în câmpul nostru de lucru şi de luptă. El este Puterea Atotbiruitoare. De aceea diavolului nu-i place şi se războieşte împotriva adunărilor frăţeşti. El vrea adunări, dar fără Hristos, reci, lipsite de Harul Divin, lipsite de puterea creatoare.

Şi alte două lucruri demoniceşti care se nasc în mintea neînduhovnicită sunt:

– clătinare sau sminteală de pe linia adevărului, care duce la alunecarea în braţele unei lucrări de rătăcire şi să ţi se pară bine că ai ajuns acolo, sau să fii iarăşi dus în lume prin pofte. Şi a doua este

– spaima, frica, teama, care te face să te ascunzi, să te acomodezi timpului sau vremii, să chibzuieşti, să alegi altă cale sau stare în care să fii scutit de suferinţa pentru Domnul, de încercare, de lupte, de suferinţe. Amândouă acestea sunt produs al minţii neluminate de Hristos, lipsite sau prea puţin copleşite de dragostea lui Hristos-Domnul, crescute slab, nu îndeajuns. În împrejurarea aceasta, oamenii trec cu uşurinţă peste unica înştiinţare ce au primit-o hotărât din partea Duhului Sfânt şi fără cercetare minuţioasă a provenienţei acelei gândiri, nu ascultă de fraţii în a căror părtăşie L-au cunoscut pe Domnul, părăsesc adunarea, trec la alte adunări, se duc în lume, pentru libertăţi, promisiuni şi progrese omeneşti. Gândirea sa alterată îi zice să se ducă la o altă vestire, care nu se potriveşte deloc cu solia primită şi încredinţată lui. Şi, astfel, unindu-se cu ateii, cu alte adunări, solia încredinţată lui se pierde undeva. Care-i va fi răsplata, dacă nu a celor neascultători? Şi cât de mare va trebui să-i fie pocăinţa reîntoarcerii? Toată viaţa cu smerenie, rugăciune şi lacrimi. (mai mult…)

În casa lui Zaheu, după ce acesta s-a pocăit, Mân-tuitorul, în predica sa, rosteşte pilda polilor, în greceşte mine, cerând să se negocieze cu aceste mine, sau cu aceşti poli. Deci fiecare creştin este chemat să fructifice în folosul altora polii încredinţaţi lui. Nu ca cel rău, leneş şi neroditor. Dacă ziua revenirii Sale cu slavă multă ne era descoperită, aceasta era spre pierzarea multora; căci parte dintre creştini se luau după lume, zicând că mai au vreme de pocăinţă, după demonul răului, şi multe suflete, necunoscând adevărul mântuitor, se pierdeau în necunoştinţă, iar Biserica nu-şi îndeplinea sfânta misiune ce i s-a încredinţat, amânând de la o zi la alta.

Obştea credincioşilor şi fiecare mădular viu să fie gata în orice clipă, gata în asemănarea celor cinci fecioare înţelepte, căci în ceasul şi clipa în care nu gândim va veni Fiul Omului (cf. Lc 12, 40). Binecuvântată este această hotărâre a lui Dumnezeu, şi în folosul mântuirii fiecruia care crede, dorinţă de aur, ca să nu se piardă nici unul. Taina tainelor, spre mântuirea tuturor. (mai mult…)