Cântarea Cântărilor mele

Noi Te dorim cu dor nespus,
Tu şi mai mult, Iubit Iisus.

Noi Te iubim neasemuit,
Tu şi mai mult, Iisus Iubit.

Noi Te-aşteptăm mereu cu dor,
Tu şi mai mult, Preabun Păstor.

Noi Te chemăm nerăbdători,
Tu şi mai mult, de mii de ori.

Şi-oricât de mult noi Te-am iubi,
Iubirea Ta mai mare-ar fi.

Că-n noi e totul mărginit,
dar Tu n-ai margini, nici sfârşit.

În toate noi avem un prag,
Tu însă nu – Iisuse Drag!

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Iisus, Izvorul vieţii mele, ce har ceresc mi-ai dăruit
în clipa când de bietu-mi suflet Te-ai îndurat să fii găsit!

Ce-aş face-acum în noaptea asta atât de-adâncă şi de grea,
de n-aş avea lumina vieţii şi Duhul Tău de n-aş avea?

Ce-aş face-n stepa asta arsă de focul secetei pustii,
de n-aş avea înviorarea şuvoaielor de ape vii? (mai mult…)

Când soarele sărută al zilei alb obraz,
Te chem cu ochii umezi şi sufletu-n extaz.

De-atâţia ani cu dorul cu cât Te-a aşteptat,
n-a cunoscut iubirea odihnă şi-nnoptat.

N-a cunoscut credinţa înfrângere şi-ngheţ,
cântarea şi iubirea i-au fost tot mai de preţ.

N-a cunoscut nădejdea ispite şi-ndoieli,
pierdută-i şi-amintirea trecutelor greşeli,

Ci numai dor de Tine, talaz după talaz,
când luna blând sărută al serii pal obraz…

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Iisuse, Taina vieţii noastre, Cântare fără de sfârşit,
privim cu lacrimi fericirea ce-n ceruri Tu ne-ai pregătit.

Privim cu lacrimi răsăritul apropiatei Primăveri
în care-n veci, gustând lumina, uita-vom orişice dureri.

Prin slăvi etern strălucitoare de fericitele-Ţi priviri,
trăi-vom taine-nfiorate de imnul veşnicei iubiri. (mai mult…)

Lumina veşniciei noastre,
de mări de slăvi înconjurat,
Iubitul sufletului nostru,
Iisus, fii binecuvântat!

Tu ne-ai umplut întregul suflet
cu-atât belşug de cer, încât
nici ochii ce ne râd prin lacrimi,
nici graiul nu pot spune cât.

Din ce lumină orbitoare
ai scos lumina pusă-n noi,
de poate-ncape-atâta slavă
în nişte bulgări de noroi? (mai mult…)

După arşiţa de-o vară, focul arse codrii-ntregi,
de credeai că-n veci dintr-înşii urmă verde n-ai s-alegi.

Astăzi, întorcând prin locul pustiit atunci de jar,
noi mlădiţe, prin cenuşă, fragede şi moi răsar.

Mai frumoase-s parcă-acolo unde-a ars mai mult un loc,
mâine nici se va cunoaşte c-a trecut pe-aici un foc…

Via sfântă peste care a trecut durerea jar,
mai puternic-o ridică alte revărsări de har.

Căci din scrumul încercării, după anii-ndureraţi,
ies nădejdile Lucrării, fiii ei adevăraţi.

…Dumnezeule, grăbeşte odrăslirea mai curând
peste cât pustiu tânjeşte după focul încă-arzând!

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Părinte-al suferinţei noastre, ce lungul plâns ne-ai măsurat,
Tu, ce ştii lunga noastră jale şi-amarul cât am îndurat,
în orice zi şi-mprejurare dorim, cu sufletul senin,
ca pentr-o binecuvântare, să-Ţi mulţumim de orice chin.

De-atunci de când, aşa ca mieii, la lupi, ai spus că ne trimiţi,
am vrut să-Ţi mulţumim, Iisuse, şi lăudaţi, şi huiduiţi;
prigoana ştim că-i partea noastră pe lumea asta de dureri,
dar vrem să-Ţi mulţumim şi-n hule şi-n lovituri, ca-n mângâieri.

Suntem încredinţaţi, Părinte, că-n grija dragostei cereşti,
Tu-i treci prin încercări pe-aceia ce vrei pe veci să-i fericeşti;
de-aceea, fără de cârtire, sub voia-Ţi sfântă ne-aplecăm,
dorind la greu, ca şi la bine, aceleaşi mulţumiri să-Ţi dăm. (mai mult…)

Crin iubit, ce suferi multa spinilor rănire
ca să poţi păstra curată alba ta sfinţire –,
rabdă totul, dar păstrează-ţi alba ta sfinţire.

Duhurile fărdelegii toate se frământă
să-ntineze cu-a’ lor gânduri faţa ta cea sfântă –,
dar tu ţine-ţi în lumină faţa ta cea sfântă.

Desfrânatul duh al lumii caută să te-nvingă,
vălul alb să ţi-l destrame, candela să-ţi stingă –,
dar tu luptă, să nu poată candela să-ţi stingă. (mai mult…)

Fii binecuvântat, Iisuse, în veci fii binecuvântat,
căci ai lucrat în viaţa noastră în chip atât de minunat…

Eram căzuţi în fărdelege, mergeam din ce în ce mai jos;
Tu ne-ai scăpat – şi-abia acuma vedem din ce adânc ne-ai scos.

Din văi de chin şi de tristeţe, mereu în jurul Tău ne-adui,
noi Te urmăm – şi-abia acuma vedem pe ce nălţimi ne sui.

Abia acum gustăm dulceaţa şi harul noii Tale vieţi,
când Tu ne porţi din slavă-n slava atâtor mii de frumuseţi.

O, când ne-mpărtăşeşti în Tine de-un har atât de minunat,
cântăm plângând de bucurie; – Iisus, fii binecuvântat!

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Recunoştinţă, Doamne, pentru Lumina Ta
şi pentru ochii care mi i-ai deschis s-o vadă,
pentru mereu aceeaşi dintâi iubirea mea
şi Adevărul Unic ce inima să-l creadă.

Recunoştinţă pentru Cuvântul Tău cel Sfânt
şi pentru mintea care curat să-l înţeleagă,
şi pentru ziua care am pus-o legământ,
şi pentru tot ce viaţa adânc, din ea, mi-o leagă. (mai mult…)