Cantari de Sus

Se duce-n toată lumea vântul, vestind a Tale-adânci iubiri, purtând a Tale dulci miresme, – doar eu să nu merg nicăiri? Şi soarele pe lumea-ntreagă, vărsându-şi strălucirea lui, vorbeşte despre-a Ta lumină, – doare eu să nu spun nimănui? Şi ploaia peste tot pământul, ducând belşug în orice loc, vesteşte marea-Ţi Read more

De nu poţi face-o bucurie cât întristarea ce-ai făcut, atât de-adâncă şi de-ntinsă – păcatul tău e netrecut. De nu despăgubeşti asemeni pe-acel ce l-ai nedreptăţit, cu preţ cât cel pierdut de mare – păcatul tău e neplătit. De nu-ţi mărturiseşti păcatul atâta cât ai şi stricat şi nu ţi-l laşi pe totdeauna – păcatul Read more

Se-ntunecă! – s-aprindem mai strălucit lumina, să-şi vadă osândiţii zăvoarele şi vina, s-aprindem mai înaltă vestirea lui Mesia, să-şi vadă osândiţii cătuşa şi orbia. Orbia neştiinţei lumina Milei cere, prea multul mers în umbră le-a stins a lor vedere, orbiei răutăţii, un strop de mântuire nu-i dă decât cereasca Read more

Să-ţi faci puţini prieteni din câtă lume vezi, mereu să cauţi pe scaunul din urmă să te-aşezi, mereu să lupţi, ca moartea să poţi s-o chemi cu drag, al morţii-i cel din urmă, dar cel mai mare prag. Când ai puţini prieteni, puţini ai vânzători, din scaunul cel din urmă te scoli arareori, iar prietenia […]Read more