„Dacă veţi dormi în mijlocul moştenirilor voastre, aripile voastre argintate vor fi ca ale porumbiţei şi spatele vostru va străluci ca aurul.” (Psalm 67, v. 14)
Ce minunat este versetul acesta din Psalmii maestrului Psalmist David! El, care era priceput în mânuirea psaltirionului încă din copilăria sa cea atât de delicată, doreşte să ne sensibilizeze toate fibrele fine ale sufletului, ca să putem cânta Domnului în mijlocul moştenirii lăsate nouă de El: Lucrarea Oastei Sale…
Ce poeme, ce cântări, ce meditaţii, câte sfinte acorduri sufleteşti simţim noi atunci când ne racordăm la Psaltirea lui cea unică în felul ei cu vocile inimii noastre, cu freamătul sufletului nostru…
Dacă veţi dormi… Cum, oare, se poate ca, dormind în mijlocul moştenirii lăsate nouă de Domnul, să mai şi strălucim ca soarele în amiaz? Dar, oare, în Lucrarea Domnului, în moştenirea noastră de la El nu trebuie să veghem? Iată ce spune un alt cuvânt binecuvântat: De dormit dormeam, dar inima-mi veghea (Cântarea cântărilor, cap. 5, vers. 2). (mai mult…)
