Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Fericiţii noştri înaintaşi

Fericiţii noştri înaintaşi

Martorul credincios, „Fratele-învăţător” Ioan Marini 1908-1947

fr. Ioan Marini

Fratele nostru Ioan Marini s-a născut la 1 martie 1908 în satul Săsciori de lângă Sebeş, în judeţul Alba, din părinţii Ioan şi Ana, ca al doilea dintre cei opt copii ai lor. Fiind o familie de oameni săraci dintr-un sat sărac, deşi n-au avut decât foarte slabe posibilităţi materiale, totuşi părinţii l au dat pe el la şcoală, dorind ca măcar unul dintre copiii lor să ajungă la o situaţie mai bună în viaţă.

După ce a terminat Şcoala Normală a fost numit învăţător într-una dintre comunele apropiate de Săs¬ciori, şi anume Strungari, unde numai după doi ani de profesiune s-a îmbolnăvit grav. După un an de spitalizare, nemaifiind în stare să profeseze învăţătoria, a fost pensionat definitiv din învăţământ.

În această situaţie, ducându-l în şcoala suferinţei, Domnul l-a ales pentru slujba şi slava Sa. Astfel, aflând şi el despre mişcarea duhovnicească a Oastei Domnului, la începutul anului 1928, a îmbrăţişat-o din toată inima. Şi de la vârsta de 20 de ani s-a predat şi el Domnului, scriind Părintelui Iosif următoarea scrisoare:
„Onorate Domnule Părinte. După o luptă aprigă, Oastea Domnului va învinge, intrând cu bucurie în cetatea adversarului. Luptând înainte, să sperăm că această izbândă nu va fi departe. Fiindcă vreau şi eu să iau parte la această luptă, Vă rog să mă înscrieţi şi pe mine ca ostaş în Oastea Domnului.”
Ioan Marini, învăţător, Săsciori – Alba
«Lumina Satelor», nr. 4, din 22 ianuarie 1928 (mai mult…)

Ultima scrisoare, cu ultimul cuvânt

De la Sanatoriul din Geoagiu, părintele Vasile i-a trimis Părintelui Iosif Trifa scrisoarea de mai jos, ca un ultim cuvânt al său:

„Scump şi iubit părinte Iosif! Nu v-am putut scrie până acum. Sunt istovit complet. M-am simţit mai demult bolnav, dar n-am voit să cedez. Am luptata înainte, cu credinţa în Dumnezeu. Acum sufăr din greu. Lupta de zi şi noapte m-a istovit şi a stricat toate mădularele trupului meu. Nu mai am nimic bun în mine. Dar nu disperez. Am conştiinţa pe deplin împăcată că mi-am făcut datoria. Pot muri liniştit în orice clipă. Socot că mi-am împlinit misiunea pe acest pământ.

Un singur lucru mă mai reţine şi adesea mă tulbură: soţia şi copiii care, omeneşte vorbind, mai au încă nevoie de cele pământeşti, dar iarăşi îmi zic: Cel ce dă hrană tuturor… va avea grijă şi de scumpii mei.

Sunt în aceste clipe soldatul care cade zdrenţuit de gloanţe, dar steagul îl ţine sus, în semn că nu s-a predat inamicului. Eu nu m-am predat. Am luptat, am suferit, dar nu m-am predat. De la ţintă nu m-am abătut. Acum când nu mai am nici o putere, ştiu sigur că Domnul va desăvârşi totul. În Mâinile Lui le-am lăsat toate – şi stau aşteptând împlinirea voii Lui.

În tot momentul mă rog pentru sf. voastră şi scumpă Oastea Domnului. Domnul a voit ca eu să înţeleg toate frământările sf. voastre şi să mă identific deplin cu această lucrare divină. Poate şi de aceea am suferit mult, ca să înţeleg mult.

Acum am timp destul de rugăciune. Altceva nu pot face. De citit nu pot, de vorbit deloc, de scris foarte-foarte greu. Aşa că mă rog.
Nemaiputând scrie, vă salut şi vă îmbrăţişez, trimiţând şi tuturor celorlalţi dragostea mea în Domnul Iisus.

Preotul Vasile Ouatu, Sanatoriul Geoagiu – 22 XI 1936

 

Traian Dorz, din «Fericiţii noştri înaintaşi»

Preotul şi mucenicul Vasile

Traian Dorz, din «Fericiţii noştri înaintaşi»

Părintele Vasile Ouatu s-a născut în anul 1903 în oraşul Bârlad, în Moldova, şi a terminat teologia la Bucureşti în anul 1928. S-a căsătorit cu soţia sa Emilia în 19 mai, anul 1929, cununaţi fiind de preotul Toma Chiricuţă de la Biserica Zlătari, din Bucureşti.

A câştigat prin concurs postul de paroh la Biserica „Sfânta Treime” – Ghencea, unde mai concurau şi alţi 42 de candidaţi. Avea o minte pătrunzătoare şi o inimă plină de dragoste de a sluji lui Dumnezeu cu toată râvna şi curăţia vieţii sale.

De la începutul vieţii de căsnicie i-a cerut soţiei sale cu toată stăruinţa ca ea să fie în toate privinţele un exemplu de viaţă curată şi smerită pentru toate femeile din parohia sa, lucru pe care ea l-a înţeles şi despre care a mărturisit ea că şi-a dat toate silinţele să-l împlinească. (mai mult…)