Home Fr. Popa Petru – Săucani

Fr. Popa Petru – Săucani

ÎMPREUNĂ LUCRĂTOARE CU DUMNEZEU: MAICA DOMNULUI ŞI OASTEA DOMNULUI

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Petrileni – 9 septembrie 1984

„Maria s-a sculat chiar în zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisa­vetei” (Lc 1, 39-40).

Slăvit să fie Domnul!

Aceste cuvinte ni s-au mai spus în seara aceasta şi le-am mai auzit (le cunoaştem atât de bine!) cu prilejul nunţii dragilor noştri tineri, fiindcă s-a potrivit în felul acesta, ca nunta lor să fie chiar în preajma acestei sărbători a Sfintei Născătoare de Dumnezeu, a Sfintei Fecioare Maria (cum spunea un colind: „Cea mai sfântă-ntre fecioare”). Ea a fost aceea de care S-a folosit Dumnezeu ca prin ea să trimită mântuire lumii.

Dacă Dumnezeu, în bunătatea şi-n dragostea Lui, n-a pedepsit păcatul şi pe toţi acei care au păcătuit, după cum meritau, ci S-a gândit, în bunătatea şi iubirea Lui cea veşnică, totuşi să trimită un Răscumpărător, să-L trimită pe Acela care‑i va izbăvi din moarte şi din pierzare veşnică pe cei care au păcătuit, a trebuit totuşi, la mântuirea noastră, să lucreze prin cineva.

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, când a creat toate cele văzute şi cele care nu se văd (şi viaţa noastră), a spus la urmă, după ce le-a creat pe toate: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”. Pe toate le-a făcut prin Cuvânt: şi lumina, şi cerul, şi pământul; dar pe om l-a făcut cu mâna. Şi a lucrat la facerea omului întreaga Sfântă Treime: şi Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh. Dar bucuria mare a fost când de făptura aceasta, cea mai aleasă dintre toate celelalte care purtau chipul lui Dumnezeu, de-acum Se putea bucura şi Domnul. De lucrarea mâinilor Sale. [Însă] ispititorul şi vrăjmaşul n-a dormit. Şi a căutat să strice bucuria lui Dumnezeu, venind la făptura cea mai aleasă şi amăgind-o, ca să cadă în neascultare.

Cât de greu I-a fost Aceluia care a făcut cu atâta dragoste, cu atâta bunătate făptura aceasta aleasă, atunci când ea a căzut din ascultarea de El, amăgită fiind de vrăjmaş… S-a gândit atunci, în bunătatea şi-n mila Lui… (şi a fost mai greu, cu mult a fost mai greu, când, din nou, Sfânta Treime a trebuit să lucreze): „Cum să ridicăm iarăşi omul, fiul Nostru cel căzut în neascultare şi-n păcat?”. Atunci a trebuit să vină Unul din Sfânta Treime şi să lase pildă vieţii noastre.

Dar a trebuit să se caute cineva de-aici dintre noi, de jos, de pe pământ, să Se folosească Dumnezeu şi de cineva de jos. Mântuirea a venit de Sus, mântuirea Dumnezeului nostru, mântuirea s-a coborât din cer la cei de jos, aici. Jos eram, căzuţi eram, în josnicie eram, păcătoşi eram toţi. Şi plata păcatului este moartea. Dar Dumnezeu, în bunătatea Lui, S-a gândit: nu moartea, ci oarecum viaţa… Şi-atunci Fiul lui Dumnezeu, de bunăvoie, Cel ascultător, a spus: „Tată, Mă cobor, Mă duc! Pregăteşte-Mi un loc. La cine să Mă duc? În ale cui braţe, în al cui cămin? Că toate braţele-s murdare şi toate căminele-s nenorocite. Nu-i pace în ele, nu-i bucurie. Nu-i!… Trebuie să Mă duc undeva”. Şi s-a pregătit. S‑a găsit o Sfântă Fecioară. S-a găsit o Sfântă Fecioară, care a devenit Mama Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeu a lucrat împreună cu ea. Ea a fost cea dintâi care a lucrat cu Dumnezeu la mântuirea noastră şi-a voastră. Ea a fost cea care a scăpat cele dintâi lacrimi pe picioarele Lui, pe mânuţele Lui, pe obrăjorul Lui. Ea a fost cea dintâi. Când Lui I-a fost frig, inima ei a fost tare zdrobită. Când Lui I-a fost foame şi a cerut, de unde să-I dea? Ea a fost aceea care a sângerat pentru El: aleasa cerului, făptura cea mai sfântă, care s-a învrednicit să-L poarte pe Dumnezeu în braţele ei.

De-atunci şi până astăzi, Numele Lui este purtat de mulţi. Numele Lui este cel mai iubit şi cel mai scump, şi cel mai drag. Când vă privim feţele la această nuntă, la această sărbătoare, inimile noastre-s pline de bucurie şi-I mulţumim lui Dumnezeu. Numai să vă vedem ne este de-ajuns. Dar să vă vedem aici şi să vă spunem „Slăvit să fie Domnul!” este lucrarea lui Dumnezeu, este mântuirea lui Dumnezeu, este bunătatea lui Dumnezeu. El S-a folosit de cineva ca să vină aici jos, la noi, să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut. Noi spunem Numele Lui cu atâta drag şi cu atâta respect şi cinste. Şi, când auzim de pe buzele cuiva rostit Numele lui Iisus, inima noastră tresaltă de bucurie şi de drag. (…) Dar nu putem să nu-i iubim pe acei de care S-a folosit Dumnezeu ca împreună cu ei să lucreze la mântuirea noastră. Cel dintâi şi cea dintâi… Căminul cel dintâi a fost căminul lui Iosif, omul acela neprihănit despre care spune Sfânta Carte că „…era un om neprihănit”. Iosif… Cu mânuţele lui a trebuit să-I câştige pâinea lui Dumnezeu. Dumnezeu dă pâine la toţi muncitorii, la toţi flămânzii. Dar Iosif a trebuit să-I dea el pâine lui Dumnezeu, la Fiul lui Dumnezeu. Să-L hrănească. Din mânuţele lui să-I cumpere o cămăşuţă, să-L îmbrace. Din mânuţele lui să poată să-L îngrijească. A fost cel dintâi cămin, cel mai fericit cămin în care Cerul s-a putut încrede: „Aici pot să-L trimit pe Fiul Meu. Omul acesta este omul pe care l-am ales şi în care Mă încred că poate să crească un Fiu al lui Dumnezeu pentru Dumnezeu. Şi Fecioara aceasta este aceea în care Mă încred că poate să-L crească pe Fiul lui Dumnezeu pentru Dumnezeu”. Şi aşa a fost.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care S-a gândit la mântuirea noastră şi a lucrat la ea. Dar Care a ales de-aici, din mijlocul nostru, de jos, oameni cu care să lucreze împreună spre mântuirea noastră.

Fraţii mei, de-atunci şi până astăzi au mai fost suflete care L-au iubit şi care au plâns şi care au suferit, şi care s-au jertfit pentru El, în Numele Lui. Şi poate, până la sfârşitul veacurilor. Dar cea dintâi a fost Sfânta Fecioară Maria. Şi cel dintâi cămin a fost căminul lor. La nunţile noastre, noi nu dorim altceva decât să înălţăm acest Nume: Numele lui Iisus. Căci nu este sub cer alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi. Dar totdeauna când repetăm cu drag acest Nume, noi ne-aducem aminte şi de cei de care El S-a folosit ca noi să cunoaştem Numele lui Iisus.

S-a spus aci: datorită bunătăţii şi dragostei lui Dumnezeu, în ţara noastră El a trimis un om, a trimis o Lucrare care este mama noastră care ne-a născut prin dureri şi prin lacrimi, şi prin suferinţă. Noi nu ne-am fi cunoscut niciodată dacă nu ar fi îngăduit Dumnezeu să avem o mamă duhovnicească ce ne-a purtat, care ne-a legănat, care ne-a întărit, care ne-a sprijinit, care a suferit pentru ca noi astăzi să putem cânta fericiţi la această nuntă şi pentru ca în zilele noastre să se mai vadă o nuntă creştinească aşa cum au fost cele dintâi. Poate unii dintre voi, miraţi, vă gândiţi: „Aceasta este o nuntă? Unde se poate nuntă fără băutură? Nuntă fără gălăgie?”.

Doamne, fii binecuvântat şi slăvit să fie Numele Tău, căci iarăşi am ajuns vremile acelea frumoase şi fericite de altădată, pentru că Dumnezeu S-a îndurat să ne trimită şi nouă o mamă. Ea este aceea care ne-a născut! Lucrarea aceasta scumpă a Oastei Domnului. Noi toţi suntem copiii unei jertfe. Noi toţi suntem copiii unor lacrimi. Noi toţi suntem copiii aceluiaşi părinte. Şi de aceea suntem atât de fericiţi şi dorim, ca şi voi, să fim lucrători împreună cu Dumnezeu pentru mântuirea altora. A atâtora din jurul nostru care trăiesc şi mor nemântuiţi.

Am dori pentru căminul care se întemeiază astăzi ca Dumnezeu să-l binecuvânteze în felul acela cum a binecuvântat căminul lui Iosif şi al Sfintei Fecioare. Pentru ca să se poată încrede şi-n tinerii noştri de astăzi, căci ei vor fi, la rândul lor, nişte lucrători împreună cu Dumnezeu. Că Dumnezeu va putea să lucreze prin ei, ca să se nască fii pentru Dumnezeu. Fii care vor fi în stare apoi să ducă această Lucrare şi să ducă mântuirea şi altora, până la capăt. Mântuirea Dumnezeului nostru.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru clipele acestea fericite pe care mereu le‑am dorit şi vom pleca cu inimile noastre pline de bucurie şi recunoştinţă. Şi chiar dacă nu ne vedem feţele noastre aşa cum am dori, de atâtea ori, noi ne purtăm în inimi unii pe alţii şi ne gândim întotdeauna la lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu prin părinţii noştri, prin sfinţii noştri înaintaşi. Şi, prin faptul acesta, noi am ajuns să ne bucurăm astăzi şi să slăvim Numele lui Dumnezeu. Să ne îmbrăţişăm cu dragoste şi cu lacrimi. Ce-i rămâne fiecăruia dintre noi? Să fim şi noi nişte buni lucrători şi buni ostaşi ai lui Hristos. Şi-n fiecare dintre noi să se poată vedea chipul acela smerit, ascultător, curat şi supus al Sfintei Fecioare. Dorim ca toate surorile noastre tinere să înveţe de la această Sfântă Fecioară smerenia, ascultarea şi supunerea. Dorim ca toţi tinerii noştri dragi să înveţe şi ei că a fi smerit, ascultător şi supus este lucrul cel mai frumos şi cel mai dulce sub soare. Nimic altceva nu este mai scump decât ascultarea. El „a fost ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce”. Hai să fim şi noi ascultători până la capăt! Domnul ne va ajuta, tineri binecuvântaţi!

Şi să-i binecuvânteze mult pe ei, [pe cei] a căror sărbătoare o sărbătorim astăzi, pe dragii noştri. Să auzim mereu veşti bune despre ei şi, în căminul lor, să fie El cel mai iubit şi cel mai drag, şi cel mai dorit. Nu cămin al lor, ci cămin al lui Dumnezeu.

Slăvit să fie Domnul!

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz.

– Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 3

error

„TU MĂ ÎNCONJORI”

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Sâmbăteni – iulie 1979

„Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine” (Ps 139, 5).

 

Slăvit să fie Domnul!

Nu ştiu de ce fiecare dintre noi aşa mult ne bucurăm să fim înconjuraţi de dragostea celor din jurul nostru. Aşa mult ne bucurăm atunci!

Tinerii noştri dragi a căror nuntă o sărbătorim acum se bucură de astăzi mai mult, că toţi îi înconjoară cu dragostea lor. Şi aceasta, fiindcă viaţa lor se află înaintea lor. De aceea toţi îi înconjoară cu dragostea.

Când vine omul în această lume, cât îi de mititel, toţi îl înconjoară cu dragoste, toţi îi zâmbesc, toţi îl iubesc, toţi îl îmbrăţişează, toţi îl înconjoară cu dragoste. Dar când omul a trecut şi viaţa lui rămâne în urma lui, rămân tot mai puţini acei care îl înconjoară cu dragostea lor. Rămân doar cei mai apropiaţi. Şi, când viaţa s-a scurs aproape întru totul, sunt foarte puţini acei care îl înconjoară cu dragostea lor. (mai mult…)

error

Fraţii mei dragi, iubiţi munca. Nu iubiţi lenea.

Fraţilor tineri, când vă căutaţi un tovarăş de viaţă, căutaţi să semene cu voi, să aibă acelaşi caracter, să aibă aceeaşi credinţă, mai ales să aibă aceleaşi gânduri, căci numai în felul acesta voi veţi fi binecuvântaţi.

Apoi ne-am mai gândit, căci s-a spus aici despre cineva care şi-a căutat o mireasă care nu semăna cu el. S-a vorbit aseară puţin şi despre Naomi şi mult s-ar fi putut vorbi despre Rut, nora ei. Rut, cea care s-a căsătorit cu Boaz, care a cules spice de pe ogorul lui Boaz când era săracă şi când era orfană, şi când era nenorocită.

Acestei tinere nu i-a fost ruşine să se ducă pe ogorul unui om bogat, să culeagă spice de acolo. Nu i-a fost ruşine. Munca nu-i o ruşine pentru un credincios.

Un credincios munceşte cu drag şi cu bucurie în orişice loc. Munca îl ridică pe credincios, ea nu îl înjoseşte. Aşa a făcut Rut – şi pe urmă, lui Boaz nu i-a fost ruşine să se căsătorească cu sărmana aceasta moabită, tânără. Lui Boaz nu i-a fost ruşine. Boaz, omul acela bogat, trebuia să-şi caute o mireasă potrivită cu el, dar el nu face aşa. El se căsătoreşte cu o fată săracă, sărmană, nenorocită, orfană, cu aceea căreia i-a murit bărbatul, cu aceea care nu avea pe nimeni ca reazem. (mai mult…)

error

IOSIF, SFETNIC AL SOBORULUI

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Chimindia – august 1979

„A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Iisus era acolo. Şi la nuntă a fost chemat şi Iisus cu ucenicii Lui” (In 2,1-2).

Slăvit să fie Domnul!

Versetul acesta ne este atât de cunoscut fiecăruia dintre noi! N-avem nevoie să mai amintim despre el în înţelesul acesta, pentru că la toate nunţile noastre s-a vorbit despre el şi se va vorbi până la sfârşitul veacurilor. Ni-e aşa de drag versetul acesta! Ni-e aşa de dulce şi aşa de scump, că eu aş vrea mereu să-l auzim şi mereu să ne bucurăm de el.

Am vrea, cu ocazia acestei nunţi, cu ocazia acestei sărbători de astăzi, unde ne-am adunat în locul acesta, să ne mai amintim de încă un verset, care nu-i chiar aşa de cunoscut şi care nu s-a spus mereu la nunţile noastre. Este vorba despre un verset din Luca 23, 50-51: „Era un sfetnic al soborului numit Iosif, om bun şi evlavios, care nu luase parte la sfatul şi hotărârea celorlalţi”. (mai mult…)

error

„ADUCEŢI-VĂ AMINTE DE LACRIMI”

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Avram Iancu – mai 1980

„De aceea, vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi” (Fapte 20, 31).

„Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cu cutremur…” (Flp 2, 12).

Slăvit să fie Domnul!

Ne-am bucurat în momentele acestea atât de fericite aici, la o nuntă. Vedem în faţa noastră doi tineri care au putut să crească din tinereţea lor, prin harul şi prin dragostea lui Dumnezeu şi prin sfaturile părinţilor lor, să crească şi să ajungă ca nişte flori în grădina lui Dumnezeu. Nu cum cresc atâţia şi atâţia tineri în vremile noastre, care sunt ruşinea societăţii şi a Bisericii şi pentru care se varsă atâtea lacrimi.

Dar cine oare le mai poate înţelege?… (mai mult…)

error

TREI STROPI DE PLOAIE

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la Dofteana – 1980

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său… Căci Dumnezeu a zis: «Să facem om după Chipul Nostru, după asemănarea Noastră»”… „Aşa a ajuns omul un suflet viu” (Fac 1, 27 şi 2, 7).

„A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan” (In 1, 6).

„Ştim că suntem din Dumnezeu”… (I In 5, 19).

Din marea mulţime a oamenilor care ne înconjoară şi toţi zic că ştiu (şi într-a­devăr ştiu multe, foarte multe, în acest veac al ştiinţei, despre care zice Sfântul Profet Daniel că în timpurile din urmă cunoştinţa va creşte, ştiinţa va creşte), un singur lucru rămâne pentru mulţi neştiut… Oricât de mare va fi în vremurile din urmă ştiinţa şi cunoştinţa, ei tot nu vor şti… Zice Sfântul Osea: „Poporul acesta piere din lipsă de cunoştinţă”…

Da, oamenii nu ştiu un lucru de mare preţ. Nu ştiu lucru care trebuie cel mai mult şi cel mai întâi. Nu! Nu ştiu bieţii oameni!… Nu ştiu de unde au venit… Nu ştiu cu ce scop au venit pe lume… Şi nu ştiu unde se duc… Ei caută să se mintă cu răspunsul ştiinţei, după cum spun unii: „Omul a venit din necunoscut şi merge în neant”. (mai mult…)

error

Îndrăzniţi şi cereţi de la Dumnezeu

Acolo unde vin copiii şi nu-s ceruţi de la Dumnezeu, ci sunt primiţi oarecum ca şi o pacoste, acolo nu vă aşteptaţi niciodată să fie îngeri. Acolo totdeauna se va naşte numai un demon. Şi pentru toţi acei din lume, din societate şi din popor vor răspunde mamele care i-au crescut, în primul rând.

O, surorile noastre, mame, mai cereţi de la Dumnezeu şi copii – şi atunci îi daţi lui Dumnezeu. Nu cereţi mereu numai noroc, nu cereţi mereu numai sănătate, nu cereţi numai pâine… Cereţi de la Dumnezeu copii. Pentru că atunci Dumnezeul Acela care vi-i dă are grijă ca să le dea şi noroc, are grijă ca să le dea şi pâine, are grijă ca să le dea şi hăinuţe… are grijă Dumnezeu. (mai mult…)

error

„TU DIN PRUNCIE CUNOŞTI” ( II )

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Vălani – 6 februarie 1982

Fraţii mei şi iubite surori, ce puţini sunt cei ce suie! Va fi mai greu oare să sui? De ce oare aşa de puţini sunt cei care suie? Cât de mult ar trebui să-i mulţumim noi lui Dumnezeu că ne-a îndreptat şi nouă paşii ca să suie! Că a fost multă vreme când ne-am tot coborât şi noi. Şi, dacă Domnul nu ne-ar fi ieşit în calea noastră, ne-am fi coborât până acolo, în ultima treaptă, după care urmează apoi veşnicele văpăi ale focului şi viermii cei care nu mai dorm.

Dumnezeu S-a îndurat şi a trimis o lumină în calea noastră. A trimis pe cineva care a strigat: „Treziţi-vă şi vă întoarceţi înapoi, căci vă aşteaptă Dumnezeu!”. Aşteaptă de mulţi ani Dumnezeu după noi să ne întoarcem înapoi. De atunci am început să suim. Slăviţi-L şi-L binecuvântaţi pe Dumnezeu voi, cei puţini, care v-aţi mai gândit să urcaţi, că a ajuns destulă vreme de când v-aţi tot coborât. Iar când priviţi în jurul vostru, ce puţini sunteţi voi, ce puţini suntem noi aici, în seara aceasta! (mai mult…)

error

„TU DIN PRUNCIE CUNOŞTI”

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Vălani – 6 februarie 1982

Slăvit să fie Domnul!

În noaptea aceasta este o sărbătoare şi încă o sărbătoare deosebită. Ştiţi fiecare bine că ne-am adunat aici cu prilejul zilei onomastice a unei surioare…

Şi oamenii din lume, când îşi sărbătoresc zilele lor, îşi cheamă şi ei lumea acolo şi prietenii, şi rudeniile.

Oamenii vinului, când îşi sărbătoresc ei zilele lor, cheamă vinul acolo. Oamenii petrecerilor petrec în felul lor lumesc de petrecere, cu băuturi şi jocuri.

Iar voi, copiii lui Dumnezeu, chemaţi şi voi pe copiii lui Dumnezeu la sărbătorile voastre. Voi, toţi care-L iubiţi pe Domnul Iisus, chemaţi-L pe El la sărbătorile voastre! Că nu-L mai cheamă nimeni astăzi. Nimeni nu-L mai doreşte, nimeni nu-L mai aşteaptă. La toţi le place mai mult fără El, ca să nu le mai tulbure „liniştea” lor, ca să nu le mai tulbure obiceiurile lor seci şi murdare, şi păcătoase.

Măcar voi chemaţi-L, copii ai lui Dumnezeu! Chemaţi-L voi la sărbătorile voastre! Chemaţi-L pe Iisus! (mai mult…)

error

Suntem pe stâncă sau suntem pe nisip?…

Am vrea cu durere, deşi suntem la o nuntă, să plângem pe acel frate care şi-a zidit casa pe nisip… Şi-a zidit şi el o casă, a depus şi el o muncă. Precum cel care şi-a zidit casa pe stâncă, aşa şi cel care a zidit-o pe nisip, a depus şi el o muncă destul de grea. Nopţi şi zile de sudoare, de alergare, de griji… Muncă s-a depus şi pentru această casă… Şi, la urma urmei, această casă să fie prăbuşită…

Ce dureros, ce dureros! Era şi el un frate, era şi el un om care dorea să aibă o casă a lui, dar se dovedeşte un chip de nechibzuinţă la el. Căci la începutul lucrării n-a controlat dacă temelia casei este pe nisip…

Ce este stânca? Stânca este o piatră puternică, cea care nu se mişcă. Oricâte vânturi ar veni peste ea, nu o mişcă pe o piatră puternică. Chiar dacă este în mijlocul mării, oricât ar lovi-o valurile, nu o pot clinti din loc. Are greutate şi toate se sparg, lovindu-se de stâncă. (mai mult…)

error
  • 1
  • 2