Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Frate de aur şi de miere sfântă

Frate de aur şi de miere sfântă

„PATIMA” DRAGOSTEI DE FRAŢI

Eu, de copil, l-am cunoscut pe tăicuţa. Mă ţinea în braţe… E cam greu să vorbim despre astfel de oameni. Oamenii aceştia au fost mari. De ce au fost mari? Pentru că au iubit, nu ştiu… cât o ţară… Poate despre o sută sau despre o mie, sau despre nu ştiu câţi putem spune că au iubit cât a iubit omul acesta. Avea ca o patimă dragostea de fraţi! Nu pu­tea altfel! Avea foc sub tălpi…

Noi aveam odată la lucru nişte oameni care munceau cu ziua, la prăşit de porumb. Şi, la un moment dat, unul a zis: „Nu mai am ţigări. Eu mă duc acasă să-mi aduc. Muncesc la noapte şi-mi prăşesc rândul meu, dar acum mă duc să-mi iau ţigări”. Şi erau vreo patru kilometri de la câmp până acasă. A lăsat sapa, i-am dat banii cât trebuia să-i plătesc pentru munca lui şi s-a dus patru kilometri pe jos şi alţi patru înapoi, şi-a luat ţigări şi a rămas mai târziu, noap­tea, să-şi termine rândul. Deci, patima te mână…

Aşa era la tăicuţa „patima” asta de fraţi, de adunare; noap­tea, ziua, nu ţinea cont de greutăţi… Chiar dacă mun­cea toată ziua, seara bătea în geam la fraţi: „Este adunare la sora cutare, la fratele cutare…”. (mai mult…)

NEÎNTRECUT ÎNTRE FRAŢI

Fusesem odată o săptămână întreagă pe la adunări prin Bihor cu fratele Petre. Mergeam pe jos, deşi era iarna, înainte de Crăciun, şi era zăpadă mare. Din Săucani până la Cârpeşti ne duceam pe o cale prin nişte păduri – mai slabă, aşa ca de căruţe – căreia oamenii din sat şi acuma îi zic „calea ostaşului”, fiindcă pe-acolo mergeau fraţii din Săucani în alte sate, la adunări.

La un timp după trecerea la Domnul a fratelui Petre, am scris versurile acestea inspirate de viaţa, activitatea şi trăirea lui:

Dacă vrei să fii un suflet
preţuit de fraţii tăi,
luptă-te să fii tu primul
ce slujeşte printre ei.

Stai pe locul cel din urmă,
fii smerit şi cumpătat,
mâna stângă să nu ştie
dreapta cât şi cui a dat.

Caută mereu sfinţirea,
ne-ndoielnic fii în crez,
toţi să-ţi vadă viaţa sfântă,
numai tu să nu ţi-o vezi.
Fraţii vadă-n tine-un înger,
cum trăieşti şi cum lucrezi,
toţi te creadă-n neprihană,
numai tu să nu te crezi. (mai mult…)

OPT ZILE ÎN CER ( IV )

Steaua de lumină care a fost văzută pe frun­tea fratelui Popa Petru de la Său­cani la o nuntă din satul nostru nu am văzut-o nu­mai eu, ci majoritatea celor care eram în picioare şi ne ocupam cu organi­zarea nun­ţii. Când ne-am ară­tat-o fiecare unul altuia, am spus despre el: „Nu este un om obişnuit, ci este omul lui Dumnezeu”. În cu­vân­tul lui atunci a avut minunate des­coperiri biblice. (…)

Acum putem vedea deplin pilda vieţii pe care a lăsat-o în urma sa acest om al lui Dumnezeu. Ştim despre lacrimile pe care le-a plâns, despre lanţurile şi copacul din pădure de care a fost legat, care „n-o să mai facă roa­de în veci…”, că nu a fost legat de el un om obişnuit, ci un sfânt. Cătuşele care i-au fost puse la mâini nu vor mai fi că­tuşe, ci vor fi co­roană pe fruntea lui.

Nu toţi am ajuns la stadiul acesta al cre­dinţei, al nădejdii, al hotărârilor, al ţinerii legământului la care a ajuns el. Dar câţi suntem legaţi de Crucea lui Hristos, de învăţă­tura Bise­ricii şi a Oastei şi de părinţii noş­tri care ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu măcar atât să facem: să trăim acest Cuvânt. (mai mult…)

OPT ZILE ÎN CER ( III )

În ziua următoare am plecat într-o altă comună, la adunare. Am găsit acolo trei camere pline de fraţi, surori, mult tineret; o adunare foarte puternică. Am trăit o stare sufletească cum nu mai întâlnisem, atâta bucurie a putut să fie în noaptea aceea acolo, bucurie pe care o dădea părtăşia frăţească. Fratele Petru s-a ridicat în adunare şi a citit din Evanghelie Pilda samariteanului. Iar prin cuvântul său apoi, a scos din această pildă lucruri de căpătâi pentru învăţătura privitoare la mântuire. Avea atâta bogăţie de conţinut în ceea ce spunea, că niciodată nu se repeta. Nu amintea ceva din vorbirea anterioară, avea tot timpul o faţă nouă a aceluiaşi adevăr pe care-l mărturisea. Chiar ne-a spus odată, într-o discuţie din timpul călătoriilor noastre împreună: „Niciodată să nu repetăm ce am spus într-o adunare din duminica trecută, în adunarea din duminica asta… Pentru că aceea a fost o lucrare făcută pentru momentul acela, pentru ceea ce trebuia să dea Domnul sufletelor de-aco­lo, în starea de-acolo. Aceea a fost o lucrare unică în felul ei, iar în adunarea de astăzi Dumnezeu are o altă lucrare de făcut”. Acesta era felul lui de a lucra şi ne îndemna şi pe noi să facem la fel. (mai mult…)

OPT ZILE ÎN CER ( II )

Pentru a doua zi ne-am hotărât să mergem cu toţii până la sora Tiţa, mama fratelui Viorel Bar, în Ceişoara, aşa că dimineaţa am plecat iarăşi cu o maşină până acolo. Zăpada era mare, gerul aspru, dar am îndrăznit totuşi şi am plecat.

Mama fratelui Viorel era cuprinsă de boala asta care bântuie în lumea noastră, de cancer. Era în ultimele faze ale bolii. Stând acolo, fratele Petru a propus să cântăm o cântare, „dar să ne-o dea fraţii de la Moldova”, zise el. Atunci fratele Vis a scos o foaie volantă pe care avea scrisă cântarea Unde să mă duc eu, Doamne? Era nou apărută atunci cântarea aceasta. Când am terminat-o, sora s-a ridicat în şezut şi, plângând, a zis:

– Cu adevărat, unde să mă duc?…

Ne-am aşezat cu toţii la rugăciune şi s-a rugat sora, spunând printre lacrimi: „Unde să mă duc, Doamne, decât la umbra Ta? Numai sub aripile Tale aflu mângâiere şi alinare; şi legământul meu cu Tine mă întăreşte…”. (mai mult…)

OPT ZILE ÎN CER

În 1975, pe data de 20 iulie, de Sfântul Ilie, am mers împreună cu fratele Nicu Micu la Peştera Meziad şi am luat parte la adunarea aceea care s-a ţinut atunci acolo. Ţin minte că în timpul adunării a venit la mine fratele Popa Petru (cu care mă cunoşteam de mai demult) şi mi-a spus să pregătesc un cuvânt. M-am ridicat şi am citit din Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 1, despre cele trei naşteri. De la început n‑am observat, dar în timpul vorbirii, întorcându-mi privirea spre ascultătorii care erau şi-n dreapta, şi-n stânga, l-am văzut pe fratele Traian. El ajunsese acolo după ce s-a început adunarea. Într-o clipă mi s-a oprit parcă răsuflarea… am încheiat vorbirea şi am căutat să mă retrag. Atunci vine iar fratele Popa Petru şi-mi şopteşte la ureche: „De ce te-ai înmuiat?…”. Se vedea prea bine de ce mă înmuiasem… (mai mult…)

LUCRUL DOMNULUI ŞI DRAGOSTEA FRAŢILOR

În 1964, fratele Traian Dorz a ieşit din închisoare, însă a rămas în continuare sub interdicţia prin care, timp de zece ani, nu avea voie să ocupe nici o funcţie în vreun serviciu, nici un loc de muncă. Putea lucra doar la Cooperativa Agricolă de Producţie din sat…

În această situaţie, fratele Popa Petru, care avea o echipă formată tot din fraţi ostaşi, cu care lucra la construit de case, l‑a luat, în mai multe rânduri, şi pe fratele Traian în această echipă. Dar fratele Petru avea şi altceva în vedere cu acest gând. El a înţeles valoarea omului lui Dumnezeu şi importanţa muncii şi a talentului lui în câmpul de lucru al Evangheliei, atât pentru generaţia lor, cât şi pentru vremurile viitoare. Astfel că, în înţelegere cu toţi ceilalţi din echipă, a stăruit de fratele Traian ca el să accepte să muncească doar o oră, două pe zi, iar apoi să se retragă undeva unde să poată face lucrul celălalt, pentru tărâmul duhovnicesc: să mediteze şi să scrie.

– Nu-i atât de important ca frăţia ta să lucrezi toată ziua aci cu noi, îi zicea fratele Petre, câtă importanţă ar avea lucrul pe care, în timpul acesta, l-ai face pentru Domnul.

Relaţia de dragoste sfântă care dăinuia de multă vreme între aceşti doi oameni mari, şi care trecea dincolo de cuvinte, îl făcea pe fratele Petre să i se adreseze fratelui Traian, în acest caz, cu o autoritate care părea că îl obliga să-l asculte. (mai mult…)

UN TROFEU AL DOMNULUI

Peştera Meziad

Încă înainte de a lua contact sufleteşte cu Lucrarea Oastei Domnului, în 1976, am fost invitat să merg la o adunare la Peştera Meziad, în preziua Sfântului Ilie, unde Oastea Domnului făcea o adunare în acea noapte. Şi acolo, împreună cu fratele Vis, cu fratele Gigel Dănăilă de la Rediu şi cu alţi fraţi, am ajuns mai devreme şi ne-am ocupat un loc pe iarbă.

La un moment dat, dinspre vale am văzut venind un om micuţ de statură, cu părul alb, vâlvoi, cu mâinile la spate şi… cu un zâmbet îngeresc. Mi s-a părut că-i un înger, nu că este un om care urca spre locul de adunare. A venit către noi, căci se cunoştea cu fratele Vis şi cu ceilalţi, şi m-a îmbrăţişat. Fraţii i-au spus: „Este un tânăr de la noi de la Galaţi, care a venit pentru prima dată printre noi”; şi fratele Popa Petru de la Săucani – despre care am aflat ulterior că aşa se chema – m-a îmbrăţişat, zâmbind într-un fel parcă nemaiîntâlnit printre oameni, şi a zis: „Bine-ai venit, frate, printre noi”. Eu nu ştiam nici apelativul acesta de „frate”, nu ştiam mare lucru… fiind un tânăr la 16, 17 ani, şi am fost foarte surprins de explicaţia primită.

Iar apoi, în ceea ce a urmat acolo până s-a înnoptat şi nu se mai vedeau foarte bine fraţii la faţă, l-am urmărit pe acest om care mergea de la grup la grup, aşa, ca un înger binecuvântat, pentru că se cunoştea cu fraţi din toată ţara. (mai mult…)

FRATELE INTIM

A spune ceva despre fratele Popa Petru de la Săucani nu este prea uşor. El făcea parte dintre puţinii fraţi intimi ai fratelui Traian Dorz, cu care a colaborat mult încă din tinereţea lor, când se formau ca viitori fraţi lucrători activi în Oastea Domnului. De cuvântul fratelui Petru, fratele Traian ţinea seama când era vorba de luat hotărâri în problemele deosebite, grele uneori, din Lucrare. Despre acest lucru mi-a vorbit chiar fratele Traian, referindu-se în mod concret la solicitarea pe care a primit-o din străinătate (din partea unora dintre cei care s-au implicat atunci în tipărirea Cântărilor Nemuritoare) de a participa la un congres creştin internaţional, fiindu-i asigurat şi paşaportul… Dar fraţi apropiaţi ai săi, printre care mai cu seamă fratele Popa Petru, l-au convins că în acest demers poate fi amestecată şi Securitatea, care abia aştepta ca el să dispară şi care, în acest sens, i-ar fi putut interzice întoarcerea în ţară. (mai mult…)

„ŢIE ÎŢI TREMURĂ MÂNA?”

Din vorbirea fratelui Costică Pînzariu
de la adunarea de comemorare a fratelui Popa Petru, Săucani – 21 iunie 1992

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Mi-e aşa de greu, fraţilor, să vorbesc… Ceea ce vă spunem, vă spunem în faţa Domnului. Şi, pentru că trebuie să vorbim cuvinte despre sfinţenie, ne întrebăm cu teamă: cum putem să rostim cu o gură păcătoasă nişte cuvinte de foc, lângă un mormânt de foc, despre inimi de foc? În ce stare trebuie să te găseşti tu, cel ce vorbeşti, ca să poţi sta pe locurile acestea arzânde, lângă inimile astea curate şi minunate care au lăsat urme aşa de înflăcărate în ochii noştri?

Ştiu că sunteţi obosiţi. Staţi cum puteţi, dragilor… Să dea Dumnezeu ca de pe iarba aceasta şi de lângă aceste morminte să ne ia de pe pământ… O, ce sfinţi înaintaşi am avut noi! Nu venim să aducem nici o mustrare nimănui; nu pentru asta am venit noi aici pe locurile acestea pe care nu le-am mai călcat până acum, dar ne întrebăm cu durere, cum de nu ne putem ridica măcar un pic, ci tot mai înspre jos mergem, în loc să ne urcăm?… (mai mult…)