Înţelepciune, Maică sfântă,
ce-mi îndrumezi cărarea mea,
rămâi de mine mai aproape
când munţii-s nalţi, iar noaptea-i grea!
Învaţă-mă că nu-s pe lume
comori mai mari şi mai de preţ
ca cele ce le dă credinţa
smeritei şi-nfrânatei vieţi.
Învaţă-mă să n-am prieteni
mai buni şi mai aleşi ca cei
ce n-au nici duhul linguşirii,
nici pofta laudei în ei.
Învaţă-mă că nu-i cunună
mai scumpă ca un cuget drept,
nici tron mai nalt ca umilinţa,
nici dar ca sfatul înţelept.
Învaţă-mă nu după vorbe
pe cei ce-i văd să-i preţuiesc,
să-i simt, prin duh, în adâncime
şi, prin tăcere, ce gândesc.
Învaţă-mă ca părtăşia
să nu mi-o dau oricui uşor,
să-i cred pe toţi după măsura
răbdării-n încercarea lor.
Învaţă-mă ca Adevărul
să-l recunosc şi să-l pătrund,
să-l îndrăgesc şi când mă mustră,
să-l apăr şi când nu răspund.
– Înţelepciune, Maică Sfântă,
învaţă-mă s-aleg de-acum
comorile de aur veşnic,
nu cele de-amăgiri şi fum!
Traian Dorz, ”Din Poemele lui Solomon”
