Învierea Domnului

Praznicul Învierii este praznicul vieţii. Este praznicul de biruinţă a vieţii asupra morţii. Din mormântul Învierii Domnului a ţâşnit biruinţa vieţii. Clopotele Învierii sunt un cântec de biruinţă a vieţii asupra morţii.

Minunea Învierii s-a întâmplat primăvara. Aşa a rânduit Domnul anotimpurilor. Acum primăvara şi firea ne predică taina Învierii. Iarna e biruită de primăvară. Moartea de viaţă. Învie câmpul, învie florile, învie pomii… nimic nu mai poate opri Învierea firii.

Învierea Domnului – învierea cea duhovnicească a lumi i-a fost şi ea o primăvară cerească venită după o iarnă lungă, lungă de îngheţ şi moarte sufletească. Iudeii au căutat prin minciună să ţină mai departe primăvara şi viaţa în mormânt. Dar viaţa a biruit. Nimic n-a mai putut împiedica biruinţa ei. Viaţa a pus sub picioarele ei moartea, strigând triumfător: Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? (1 Cor. 15, 55)

Înţelegem, fireşte, prin aceasta, biruinţa noastră asupra morţii celei sufleteşti. Moartea cea trupească a rămas în lume, dar acul ei şi-a pierdut orice putere câtă vreme noi trăim în Învierea şi viaţa cea nouă care a ieşit din mormântul Învierii Domnului.

Dar întrebarea cea mare tocmai aici rămâne: trăim noi oare în biruinţa ce ne-a lăsat-o Învierea asupra morţii? Trăieşte lumea în biruinţa binelui asupra răului, în biruinţa luminii asupra întunericului, în biruinţa vieţii asupra morţii? (mai mult…)