Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home LUMINA EVANGHELIEI Exegeze la Evangheliile duminicale

LUMINA EVANGHELIEI Exegeze la Evangheliile duminicale

Să postim de dorul Mirelui

Evanghelia de la Matei 6,14-21

14 Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; 15 Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. 16 Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. 17 Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. 19 Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. 20 Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. 21 Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

1. Credincioși fără post? În lumea noastră materialistă şi atât de înrobită plăcerilor trupeşti, postul nu mai are trecere. E adevărat că e la modă în unele cercuri un anumit fel de „post” din motive de păstrare a sănătăţii sau, pur și simplu, pentru siluetă. Orientat însă numai spre un scop trupesc, acest fel de „post” nu are nimic de-a face cu postul creştin. Iar atunci când „postul” sau mai degrabă „alimentaţia naturistă” are la bază o concepţie religioasă necreştină, avem de-a face cu o cumplită rătăcire, acest fel de „post” fiind pur şi simplu încă un mod de expresie a lepădării credinţei celei adevărate şi mântuitoare şi a decăderii în idolatrie. (mai mult…)

Credinţa care face minuni

Duminica a XVII-a după Rusalii  (a Cananeencei)

Evanghelia de la Matei 15,21-28

21 Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. 22 Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. 23 El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. 24 Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. 25Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. 26 El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. 27 Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. 28 Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.

 1. „Și ieșind de acolo…” (v. 21). După Mt 15,1, Iisus era la Ierusalim atunci când „cărturarii și fariseii” s-au legat de El cu acuza că ucenicii Săi „calcă datina bătrânilor”. Domnul constată atunci că se împlinește cu acești adevrsari ai Săi, încă o dată, cuvântul rostit de Isaia (29,13): „Poporul acesta mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine…” (Mt 15,8). În această situație, Iisus alege să plece de acolo (din Ierusalim, adică, și din sânul poporului Său) și să meargă în părțile Tirului și ale Sidonului, adică între păgânii care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu și cărora nu le fusese făgăduită mântuirea mesianică. (mai mult…)

Astăzi – Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii (a lui Zacheu)

Evanghelia de la Luca 19,1-10

1 Şi intrând, trecea prin Ierihon. 2 Şi iată un bărbat, cu numele Zacheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. 3 Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. 4 Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. 5 Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zachee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. 6 Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. 7 Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. 8 Iar Zacheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. 9 Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. 10 Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

Minunată şi pilduitoare este pocăinţa lui Zacheu! Ea arată peste veacuri – și ne arată și nouă, acum – ce poate face Iisus Hristos Mântuitorul dintr-un suflet pierdut, atunci când acesta Îl află pe El și Îl primește în inima și „în casa” lui.

1. Un „fiu al lui Avraam” cu un nume frumos.

Zacheu era un „fiu al lui Avraam” (v. 9), adică din neamul lui Israel. Ar fi trebuit, deci, să fie un credincios al Legii mozaice, care sancţiona asuprirea – şi mai ales asuprirea conaţionalului iudeu – ca un grav păcat. Tertulian (Adversus Marcionem, IV, 37,1) zice că Zacheu ar fi fost, probabil, de „alt neam” (allophylus), dar chiar așa fiind, datorită legăturilor sale cu iudeii, ar fi avut o anumită cunoaștere a Scripturilor și de aceea, prin întoarcerea sa, se va hotărî să-și împartă pâinea sa cu cel flămând, după cuvântul lui Isaia (58,6). Această opinie este însă contrazisă de faptul că Iisus zice despre Zacheu că „și acesta este fiu al lui Avraam”. Iudeii murmură împotriva lui Iisus nu deoarece ar fi intrat în casa unui păgân, ci pentru „că a intrat să găzduiască la un om păcătos”. (mai mult…)

Sf. Ioan Botezătorul și misiunea sa

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Dacă profeţii vechi au vestit cu toţii că Mesia va veni, Ioan Botezătorul, ultimul şi cel mai mare dintre profeţii precreştini, este cel care vesteşte că Mesia a venit. Dacă profeţii de dinainte şi toţi drepţii Vechiului Testament „au murit întru credinţă, fără să apuce făgăduinţele, ci văzându-le de departe şi iubindu-le cu dor” (Evrei 11,13), Sf. Ioan Botezătorul vede de aproape făgăduinţa împlinită prin venirea lui Hristos. Misiunea sa este tocmai aceasta: de a vesti că Hristos a venit. El Îl arată lumii şi zice: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (In 1,29.36). De aceea şi numeşte Sfântul Marcu activitatea Sfântului Ioan Botezătorul „începutul Evangheliei lui Iisus Hristos”. Căci, într-adevăr, prin propovăduirea şi prin întreaga lucrare a Înaintemergătorului s-a făcut începutul veştii celei bune că a venit în lume Mesia, Cel cu dor aşteptat de drepţii din vechime. (mai mult…)

Genealogia Mântuitorului

Duminica dinaintea Naşterii Domnului

(a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului)

Evanghelia de la Matei 1,1-25

 1. O mărturisire de credință. Evanghelia de la Matei începe cu o genealogie a Mântuitorului, pe care am auzit-o ca prima parte a Evangheliei acestei Duminici (Mt 1,1-17). O altă genealogie ne-o dă Sfântul Luca (3,23-38). Dacă genealogia mateiană este descendentă, coborând de la Avraam până la Iisus, genealogia lucanică este ascendentă, mergând de la Iisus spre strămoşii Săi după trup.

Auzind această înşirare de nume, poate că ne-am întrebat: De ce a socotit necesar evanghelistul să-şi înceapă astfel Evanghelia? Ce ne poate revela această genealogie despre Hristos şi despre mântuirea noastră prin El? (mai mult…)

Despre minuni

Duminica a XXIV-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 8,41-56

41 Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, 42 căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau.43 Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, 44 apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. 45 Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? 46 Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. 47 Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. 48 Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. 49 Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. 50 Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. 51 Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. 52 Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. 53 Şi râdeau de El, ştiind că a murit. 54 Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! 55 Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. 56 Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. (mai mult…)

Tinere, ţie-ţi zic: Scoală-te!

Duminica a XX-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 7,11-16

11 Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. 12 Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. 13 Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! 14 Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. 15 Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. 16 Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

 1. Nain. Un mic sat din Galileea, la poalele Muntelui Tabor, poartă până astăzi numele de Nain. Aici a săvârşit Mântuitorul o mare minune: a înviat pe un tânăr pe care-l duceau să-l în­groape. Este una dintre cele trei învieri din morţi săvârşite de Mântuitorul, despre care ne mărturisesc Sfintele Evanghelii, alături de învi­erea fiicei lui Iair şi a lui Lazăr. (mai mult…)

Pâine şi peşte

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii

Evanghelia de la Matei 14,14-22

14 Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. 15 Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. 16 Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. 17 Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. 18 Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. 19 Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. 20 Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. 21 Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. 22 Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

 1. Ca un nou Moise. Evanghelia acestei Duminici ne înfăţişează una dintre marile minuni săvârşite de Mântuitorul. Anume, o minune asupra naturii. Cu cinci pâini şi doi peşti, El a hrănit o mare mulţime de oameni. Minunea era de netăgăduit. Locul pustiu, puţinătatea mijloacelor, mulţimea martorilor, cele douăsprezece coşuri de fărâmituri, toate arată că a fost vorba de o minune evidentă și concretă, o minune care vine să confirme o dată mai mult puterea dumnezeiască a Mântuitorului. (mai mult…)

Demonizări

 

 1. Gadara, Gherasa, Gherghesa. Toate cele trei Evanghelii sinoptice istorisesc minunea (Mt 8,28 – 9,1; Mc 5,1-20; Lc 8,26-39). Relatarea de la Matei este însă cea mai scurtă. Sfinţii Marcu şi Luca ne oferă o serie de detalii suplimentare, al doilea (Luca) folosind îndeaproape textul celui dintâi (Marcu).

O primă problemă o constituie faptul că la Marcu şi la Luca este vorba de un singur demonizat, în timp ce la Matei sunt doi. Această deosebire se poate explica în două feluri: fie că Iisus a vindecat atunci doi demonizaţi, dar numai unul dintre ei şi-a exprimat dorinţa de a-L urma pe Iisus şi numai acela a devenit un vestitor al Mântuitorului, Sfinţii Marcu şi Luca fiind interesaţi îndeosebi de acest final fericit al întâmplării (Mc 5,18-20; Lc 8,38-39); fie că Sfântul Matei combină într-o singură relatare două vindecări de demonizaţi, săvârşite în momente diferite. (mai mult…)

Harul Duhului lui Hristos

Duminica a IV-a după Paşti

(a Slăbănogului)

Evanghelia de la Ioan 5,1-15

1 După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. 2 Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. 3 În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. 4 Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. 5 Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. 6 Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? 7 Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. 8 Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. 9 Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. 10 Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. 11 El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. 12 Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? 13 Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. 14 După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. 15 Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.

 1. „În har sunteţi mântuiţi”. Mântuirea noastră este un dar al lui Dumnezeu, adică, un har, pentru a folosi acest termen biblic-teologic (de la grecesul haris, care înseamnă dar). Iată un adevăr afirmat cu multă putere în Sf. Scriptură. Marile confesiuni creştine sunt de acord în această privinţă, deşi între ele există deosebiri importante în ce priveşte înţelegerea raportului dintre harul lui Dumnezeu și libertatea omului (adică libera împreună-lucrare a omului) în realizarea mântuirii sale. (mai mult…)