Meditații la Sfânta Evanghelie după Ioan

Pe la jumătatea praznicului, Iisus S-a suit la Templu şi învăţa norodul.

Dragi ucenici ai Domnului Iisus, nici voi nu trebuie să părăsiţi Templul Său.
Nu voi trebuie să ieşiţi din biserică, ci păcatul trebuie să iasă din ea!
Nu fiii adevăraţi trebuie să plece din Casa Tatălui lor, ci vrăjmaşii Lui şi păcatele lor trebuie să plece din ea.
Fiindcă ei, cei răi, stau pe nedrept în Casa Tatălui nostru şi o necinstesc. Nu noi, cei iubiţi ai Lui.
Voi mergeţi mereu în Templu şi rămâneţi mereu acolo.
Învăţaţi şi trăiţi acolo Cuvântul Domnului, puternic şi fierbinte.
Lucraţi şi luptaţi să-I faceţi tot mai mult loc Domnului în Casa Sa. Şi să-L puteţi înălţa tot mai mult pe El în ea.
Încet, încet Iisus va scoate afară din Casa Lui tot ce e rău, iar voi Îl veţi putea preamări pe Domnul din tot sufletul în mijlocul Templului Său curăţit de păcate, aşa cum vrea El.

Peste tot, pe unde se poate, căutaţi să faceţi adunările noastre numai în biserici.
Noi acolo trebuie să propovăduim, căci acolo este poporul şi acolo este Domnul.
Domnul acolo ne-a trimes şi acolo trebuie să rămânem totdeauna.
Nu peştii vin la pescari, ci pescarii se duc la peşti, acolo unde sunt ei.
Nu vânatul se duce după vânători, ci vânătorii se duc după vânat, acolo unde este el.
Tot aşa este şi cu propovăduirea Evangheliei: nu cetăţile vin la noi, ci noi trebuie să mergem la ele (Matei 28, 19).
Nu cei pierduţi merg să-L caute pe Dumnezeu, ci Dumnezeu merge mereu să-i caute pe ei (Luca 19, 10). Poporul este în Templu – acolo să mergem şi noi.

(mai mult…)

Pe la jumătatea praznicului, Iisus S-a suit la Templu şi învăţa norodul.

Templul este Casa lui Dumnezeu (Luca 19, 46).
Templul este Casa de rugăciune şi de învăţătură dumnezeiască (I Împ. 8, 33; 9, 3).
De aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos,  cu toată împotrivirea vrăjmaşilor Lui,  acolo, în Templu, dorea mai cu bucurie să înveţe norodul şi să propovăduiască voia Tatălui Ceresc (Ioan 2, 16).
Domnul Hristos propovăduia pe câmp sau prin case numai atunci când Templul era închis,
sau când era prea departe, sau când Îi era refuzată lucrarea în el.
Când cei care ţineau pe nedrept cheile Îi închideau uşa Templului şi nu-L lăsau pe Fiul să intre în Casa Tatălui Său, atunci, doar atunci El nu era în Templu.
Dacă totdeauna templele I-ar fi fost deschise şi Hristos ar fi fost primit şi ascultat în ele cu bunăvoinţă, El n-ar fi făcut adunări cu ai Săi niciodată decât în temple.
Peste tot, Domnul Iisus ar fi umblat să adune şi să înveţe noroadele numai în Casa Domnului, numai în Casa Tatălui Său cel Ceresc, în Casa care este cu adevărat o Casă de rugăciune pentru toate popoarele (Luca 19, 46).
(mai mult…)

După aceea, Iisus străbătea Galilea; dar nu voia să stea în Iudea, pentru că iudeii căutau să-L omoare.

Oriunde a început să stăpânească un duh de împotrivire faţă de ascultarea voii lui Dumnezeu şi faţă de o viaţă iubitoare şi blândă, oriunde spiritul de sectă sau vrăjmăşie începe să-L urmărească pe Hristos, curăţia, ascultarea şi sfinţenia Lui, oriunde ceea ce este firesc şi înrăit umblă să nimicească duhul primenitor şi curat, duhul care caută să restabilească autoritatea lui Dumnezeu în suflete şi în viaţă,
acolo Iisus Hristos nu mai poate şi nu mai vrea să stea.
Dumnezeu merge cu cineva atâta vreme cât şi acela merge cu El şi pe calea Lui.
Dumnezeu stă şi locuieşte undeva atâta vreme cât El este acolo singurul Stăpân şi cât acolo este ascultat El.
Dar, îndată ce omul rupt de unitatea frăţească a comunităţii începe să umble pe căile alese de inima sa neascultătoare şi cu prietenii străine de Domnul, ţinând cu orice preţ la împlinirea dorinţelor sale fireşti şi egoiste, Hristos îl părăseşte şi Se retrage. Se duce acolo unde este ascultat şi urmat.
Iar omul acela, pornit la început cu Dumnezeu, dar rămas pe drum fără El, se înşală singur şi se laudă zadarnic cu ceea ce el nu mai are de mult.
Ba se laudă cu atât mai tare, cu cât are tot mai puţin din ceea ce predică.

(mai mult…)

Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate!

Când judeci după înfăţişare, totdeauna eşti în primejdie să-L osândeşti pe Hristos.
Când judeci după înfăţişare, adesea îi prigoneşti pe credincioşii Lui,
găseşti totdeauna pricină de poticnire la alţii,
afli lucruri nepotrivite în Cuvântul lui Dumnezeu,
purtări nepotrivite la fraţi,
scăderi la vorbitori,
defecte la păstori…

Când judeci după înfăţişare, uşor îl poţi osândi pe un sfânt şi lăuda pe un prefăcut.
Uşor poţi vedea răul bine şi binele rău,
vezi duh ce este literă şi literă ce este duh,
îl vezi drept pe cel strâmb şi strâmb pe cel drept.
Iar în felul acesta Îl vei osândi totdeauna pe Hristos,
vei nesocoti totdeauna harul
şi vei călca totdeauna voia lui Dumnezeu,
căci vei începe mereu cu privirea părţii din afară a blidului.
Te vei mulţumi cu îmbrăcămintea „cuviincioasă” şi „modestă”, fără a te gândi că aceasta acoperă deseori trupuri dezgolite.
Te vei mulţumi cu zâmbetele prefăcute şi cu vorbele mieroase, fără să ştii că acestea acopăr cea mai primejdioasă rătăcire duhovnicească.
E grozav uneori ce urâte inimi pot fi în frumoasele trupuri!

(mai mult…)

Eu Îl cunosc, căci vin de la El şi El M-a trimis.

Ce liniştită măreţie,
ce cutremurătoare siguranţă,
ce părtăşie desăvârşită cuprinde această slăvită declaraţie a Domnului Iisus!…
Pe Atotputernicul Făcător şi Nemărginitul Dumnezeu,
Izvorul şi Viaţa tuturor celor văzute şi nevăzute, Eu Îl cunosc – a spus El. Adică: Eu L-am pătruns,
căci Eu vin de la El – adică din El –
fiindcă El M-a trimis, adică din El M-am exteriorizat…

Ce desăvârşită identificare cu Dumnezeu, adică identificare de Dumnezeu este aceasta!
Lumina unică – Dumnezeu. Pare Două. Dar numai pare Două. Fiindcă lucrarea mântuirii noastre o cerea… Însă ea a fost Una dintotdeauna şi pe totdeauna (Ioan 10, 30).
Ce altceva înseamnă cuvintele acestea: Cine crede în Mine crede în Cel ce M-a trimis pe Mine,
cine Mă vede pe Mine Îl vede pe El…
Cine Mă ascultă pe Mine Îl ascultă pe El…
Eu sunt în El şi El este în Mine, să credeţi aceasta (Ioan 12, 44-45; 14, 9-11).
Adică Eu sunt El, El este Eu – credeţi!
Chiar dacă acuma vi se pare cu neputinţă de înţeles cum se poate. Acesta este Adevărul pe care, ca să vă mân¬tuiţi, trebuie să-l credeţi.

(mai mult…)

Hristos nu-i cheamă la Sine pe cei care nu însetează. Pe cei care nu au o dorinţă arzătoare şi puternică după liniştirea conştiinţei lor, după odihna sufletului lor, după iertarea şi mântuirea vieţii lor.
Fiindcă Domnul ştie că – atâta vreme cât omul nu simte arşiţa setei, zadarnic va fi îmbiat cu cea mai bună apă – tot nu va bea.

Dar, dacă într-adevăr cineva însetează, atunci acela să ştie de acum şi să se bucure: are unde să meargă spre a-şi potoli setea sufletului însetat (Ps. 107, 9).
Îl are pe Hristos, la Care se poate duce încredinţat deplin că la El găseşte cu adevărat o desăvârşită îndestulare, în Apa Sa cea vie
şi o deplină potolire a setei sufleteşti în ea.

Dar, dacă cineva doreşte să afle această apă, atunci trebuie să asculte Cuvântul Său şi să vină îndată ce aude chemarea (Ioan 4, 14).
Căci şi aşa e destul de târziu.
Şi aşa a amânat prea destul de mult.
Trebuie să vină personal (Ezec. 18, 20);
nimeni altcineva nu poate veni în locul său decât el.
Trebuie să vină cu sete. Cu dor adânc după Iisus şi după darurile Lui.
Trebuie, dacă vine, să bea.
Căci, dacă vine şi nu bea, vine zadarnic…

(mai mult…)

Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.

Părtăşia cu Hristos este ceva cu totul personal.
Nimeni nu va putea avea niciodată o deplină împărtăşire cu Hristos printr-o altă persoană, străină,
după cum nimeni nu va putea bea niciodată apă dintr un izvor cu gura altuia,
ci numai cu propria sa gură.
Fiecare personal trebuie să creadă în Hristos dacă vrea să aibă parte de mântuire prin Harul Său,
după cum fiecare personal trebuie să bea apă dacă vrea să i se stâmpere setea sau să mănânce pâine ca să i se stâmpere foamea.

Nu orice credinţă mântuieşte şi dă viaţa, ci numai credinţa care vine din învăţătura adevărată a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Credinţa în răscumpărarea adusă de Jertfa Lui mântuitoare.
Credinţa în Moartea şi Învierea Lui pentru noi.
Credinţa în mijlocirea Lui la Dreapta Măririi.
Credinţa în dumnezeirea şi puterea Lui veşnică.
Nu credinţa în Budha, sau Mohamed, sau Confucius, sau Osiris, sau Jupiter…
Nu credinţa în basme, în superstiţii şi doar în forme văzute.
Nici credinţa în botezuri, în vorbiri în limbi şi-n spiritism.
Nici credinţa în false puteri sau persoane, sau învăţături.
Ci numai credinţa în Iisus Hristos, Apa Vieţii şi Pâinea Vieţii, Care S-a pogorât din cer şi a dat lumii viaţă.

Preabunul nostru Mântuitor Iisus Hristos,
fii binecuvântat pentru învăţătura şi credinţa cea mântuitoare pe care ne-ai adus-o Tu şi pe care urmaşii Tăi ne-au transmis-o din partea Ta;
ajută-ne s-o primim şi s-o păstrăm cu scumpătate, ca să ne mântuim prin ea,
căci aceasta este unica noastră cale spre mântuire.
Fă să n-o părăsim niciodată şi nici să nu-i îngăduim între noi pe cei care se ridică cu îngâmfare împotriva ei,
căci, după cum trebuie s-o ţinem cu tărie, aşa avem datoria s-o şi apărăm cu hotărâre statornică.
Amin.

Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”

Unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe El.

Pe pământ mulţi oameni au voit să-L prindă pe Hristos.
Au crezut că Hristos este în cărţi.
Au strâns cărţile şi le-au ars, încredinţaţi că-L vor nimici pe Iisus, dar n-au putut să-L prindă.
Când s-a împrăştiat cenuşa cărţilor Lui, Hristos Se înălţa mai puternic, neatins şi nebiruit… El nu arsese.
Au crezut că stă în catacombe şi în temple.
Şi atunci au pornit cu mânie să dărâme şi să nimicească templele şi catacombele, nădăjduind că-L vor nimici şi pe Hristos.
Dar, din toate aceste dărâmături şi peste ele, mai viu şi mai puternic, Se înălţa Hristos tot mai strălucit. Edificiul credinţei Lui se înălţa tot mai luminos. Nimeni nu putuse pune mâna pe El!
Au crezut că stă în adunări şi în indivizi.
Au spulberat, au închis, au omorât fără cruţare.
Au ars pe ruguri,
au tras pe roată,
au tăiat munţi de capete cu sabia
– dar n-au putut să-L prindă pe Hristos.
După fiecare măcel, după fiecare prigonire, Hristos Se ridica mai puternic şi mai impunător, în ciuda tuturor celor ce voiseră să-L prindă.

(mai mult…)

Iisus a zis: Mai sunt cu voi puţină vreme şi apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis.

Cu lumea aceasta Hristos nu mai este decât puţină vreme.
Cu cei cărora El le tot vorbeşte şi ei tot nu-L ascultă (Prov. 1, 24),
Hristos nu va mai rămâne mult timp.
Hristos îi mai caută încă pe păcătoşi şi pierduţi… dar nu-i va mai căuta multă vreme.
El îi mai rabdă încă pe cei nesupuşi Cuvântului Său şi voii Sale, dar nu-i va mai răbda încă mult.
Mai aşteaptă să Se îndure de cei care trăiesc în păcat, dar nu va mai aştepta mult.
Mai cheamă să se întoarcă la El cei care nu s-au întors, dar nu va mai chema mult timp.
Mai îmbie mântuirea Sa şi darurile Sale celor care nu le-au primit încă, dar nu multă vreme le va mai îmbia.
Vine Ziua când răbdarea Domnului se va sfârşi,
ceasul când harul Său se va lua
şi clipa când uşa Lui se va închide.
(mai mult…)

Şi totuşi, iată că vorbeşte pe faţă şi ei nu-I zic nimic. Nu cumva, în adevăr, cei mai mari vor fi cunoscut că El este Hristosul?

Cât de mişcător vorbesc pentru dumnezeirea Domnului Iisus Hristos tocmai ura şi împotrivirea stârnite în contra Lui!
Ura care nu s-a stins nici azi, dar care nu L-a putut nici înfrânge, nici întuneca.
În toate veacurile, până astăzi, toţi acei care şi-au văzut primejduit vreun interes de vreun fel au căutat cu tot dinadinsul să-L împiedice şi să-L omoare pe Hristos,
fiindcă toţi aceştia au văzut în Iisus pe Eliberatorul gloatelor,
şi pe Învăţătorul mulţimii,
pe Aţâţătorul noroadelor exploatate,
pe Căpetenia faţă de Care fiecare grupare şi sectă organizată pe interese strâmte şi egoiste simte totdeauna o frică neliniştitoare.

Au scris împotriva Lui cărţi…
Au inventat procese…
I-au ridicat învinuiri şi ruguri,
şi critică, şi anatemă, şi cruci.
Au ars Biblii, au ars oameni, au ars lăcaşuri,
au bătut decrete, au bătut cuie, au bătut obraji,
au luat drepturi, au luat averi, au luat vieţi, au luat libertăţi,
dar nu I-au putut lua lui Hristos Cuvântul Său.
Nici nu L-au putut lua pe El din mijlocul noroadelor,
din mijlocul lumii la care El a venit să-i grăiască şi căreia îi grăieşte mereu.
Căci Hristos va sta în lume şi va vorbi lumii atâta vreme cât El Însuşi va voi şi nici o putere din lume nu va putea acoperi glasul Lui până nu Şi-l va retrage El Însuşi.

(mai mult…)