Eu am fost la viata mea la mai multe capatai de morti, stiti ca am mai mult de 90 de ani. Tipetele lor, contactul cu alta lume, care se stia si care nu se credea, vederea pacatelor proprii, pacate care nu se puteau repara decat prin intoarcere inapoi. Iar inapoi nu se mai putea veni, pentru ca venise moartea sa-i ia… V-am mai spus, moartea nu vine sa-i faci o cafea, vine sa te ia. Moartea-i o realitate. Si toti muribunzii pe care i-am vazut, doreau sa mai traiasca macar o zi. (mai mult…)
Părintele Arsenie Papacioc mereu spunea că „mustrarea învinge (uneori) dar nu convinge” și ca atare singura modalitate de a reuși să îndreptăm pe cineva este rugăciunea pentru el și dragostea sinceră. Se întâmplă că omul mândru să fie și aspru și de aceea toată dojana pe care o aduce cuiva nu este făcută în spiritul creștin autentic. Părintele Porfirie Bairaktaris în cartea sa Antologie de Sfaturi și Îndrumări ne pune înainte un mod de înțelegere al lucrurilor:
Un priten mi-a mărturisit că suferea din cauza purtării aspre a șefilor săi. Acest lucru amenința să-l umilească și să dea impresii gerșite despre caracterul său. Bătrânul l-a primit, a pus lucrurile la punct și i-a făcut o radiografie sufletească foarte corectă: (mai mult…)
Părintele Arsenie Papacioc
Ne spuneti un cuvânt despre rugăciune?
– Intâi, ce trebuie spus e că se vorbeste prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea si în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta.
Eu personal nu sunt pentru rugâciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar. Trebuie să fie tipicar ca procedeu, în ce priveste dorinta de a se înduhovnici. Nu avem numaidecât nevoie de o rugăciune de tipic. Avem nevoie de o prezentă continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relatie cu Dumnezeu, asta este esenta rugăciunii. Pentru că si o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Si o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă. (mai mult…)
Părintele Arsenie Papacioc
Care a fost motivatia interioară a sfintiei voastre pentru care v-ati retras în pustie?
– Sigur că pustia este un model. Aici te rogi în libertate, vă dati seama, în fosnetul frunzelor copacilor, în urletul vulpilor, în urletul lupilor…
Am stat pustnic aproape doi ani. Motivul interior era tot o cunoastere a lucrurilor si, mai bine zis, o evlavie. Am avut o evlavie. Insă să stiti că eram mai mult pentru o viată de obste decât pentru o viată de pustie.
Si acum să vă dau un exemplu: doi insi, bine intentionati, au plecat. Unul la mânăstire si altul în pustie. Si ei s-au iubit în lume, s-au pretuit ca prieteni. Si unul s-a dus în pustie si unul în obste. Amândoi au fost cinstiti. Cel din pustie a venit să facă o vizită la mânăstire fratelui care era ascultător, în ascultare. Si staretul, un om al lui Dumnezeu, le-a dat voie să se plimbe prin pădure, să-si destindă sufletul. Asta e foarte important, să stiti. Si au dat de un mort. Si a zis cel din pustie: “Hai să ne rugăm să învieze”. Si s-au rugat. Si a înviat mortul. Si a zis cel din pustie în sinea lui: “Pentru rugăciunile mele a înviat mortul”. Că el trăise în pustie. Celălalt nu si-a pus problema. S-a rugat si atât. Si au plecat la mânăstire. Si cum s-au dus la mânăstire, staretul îi spune repede ascultătorului: “Fugi repede, dincolo de fluviul acela”. Că era un fluviu mare acolo. Si nu barcă, nu scândură, nu copac… Ăsta a fugit si un crocodil l-a luat pe spate si l-a dus dincolo. Si a zis staretul celuilalt: “Vezi, pentru rugăciunile cui a înviat mortul?”
Adică vreau să vă spun că viata de obste cu tăierea voii este o foarte mare lucrare în creatia lui Dumnezeu, cu numele de monahism. Este cel mai important lucru în creatia pământească a lui Dumnezeu. Vă spun încă o dată, e foarte greu să încrucisezi cuvinte filosofice ca să vorbesti de el. El nu e o discutie, el e o trăire. Niciodată n-ai să poti explica de ce e gustul ăsta asa si celălalt asa. Il simti, îl trăiesti, dar nu-l explici.
din „Ne vorbeşte Părintele Arsenie” – vol. 1-3
Părintele Arsenie Papacioc
– Fratii mei, la Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care este un prezent bun. Te-a iertat si Dumnezeu. Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv. Numai să continui o viată bună ca să meriti într-un fel, cu harul lui Dumnezeu, această iertare. Nu se pune problema, e iertat. Avem atâtea cazuri. Avem pe Moise Arapul, care a fost tâlhar. Avem pe Varvar, care a fost tâlhar Si sunt sfinti. Dar si-au revenit, s-au căit amarnic. La Dumnezeu, dragii mei, dacă este inima smerită si înfrântă, mare e mila Lui.
Eu am fost – iertati-mă că vă fac o confidentă eram în pădure, în pustie, si am fost atacat de satana într-o formă foarte dură. Si încercam un act de smerenie în fata lui Dumnezeu, că „sunt nimic”… In sfârsit, mă fortam. Si-am fost eliberat Si am zis- citind din Vietile Sfintilor -, am strigat tare, fără să mă mai jenez, mă auzeau, poate lupii: Mare mai e un om smerit în fata lui Dumnezeu! M-am mcurajat foarte mult si am văzut că harul lui Dumnezeu m-a ajutat, căci eu n-am putut să mă măsor câtă smerenie am. Căci nu m-am putut vedea decât mai putin smerit decât toti oamenii de pe lumea asta.
din „Ne vorbeşte Părintele Arsenie” – vol. 1-3
Părintele Arsenie Papacioc
– Fratilor, trupul nu trebuie condamnat. L-a făcut un mare mester si trebuie păstrat. Noi condamnăm împătimirea. Si nici nu punem problema iertării. Intâi punem problema vindecării. Iertarea vine de la sine. Deci, nu avem nimic cu trupul. Chiar dorim foarte mult să-l mentinem, ca să se poată mântui si el.
Uite, să vă spun un alt caz, fiind vorba de smerenie, chiar dacă iese din subiect, dar sa nu-l scăpăm din mână. Un frate a venit la mânăstire, cum obisnuieste lumea să spună, mai simplu. Nu e nimeni simplu, dacă a venit la mânăstire. A avut un Duh, care a lucrat si care ajuta atât de mult neamul omenesc. Si staretul i-a spus: “Ce cauti aici, la poartă?” “Am venit si eu aici, să mă fac călugăr”. “Aici sunt oameni smeriti. Tu nu vezi că esti mândru?” Iar el, săracul, nici nu stia ce-i aceea mândrie. Era foarte doritor. “Da, dar mă fac si eu călugăr”. (mai mult…)
Părintele Arsenie Papacioc
– Chiar despre ei vorbeste! Fericiti cei smeriti! Iar aceasta, pentru că, vă spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Si se smereste continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; îsi vede de mersul vietii lui mai departe; este umilit de către toată lumea. Stiti dumneavoastră că acestea sunt valorile cele mai mari chiar si în mânăstire si în lume? Oamenii care duc o viată ascunsă, sufletească, duhovni cească, dar în rest, săracii, duc o viată de sărăcie. (mai mult…)
DESPRE SMERENIE
– dialog cu Parintele Arsenie Papacioc
– Părinte, dacă prin suferintă ajungem la o adevărată smerenie, trebuie cumva să ne aruncăm singuri în ispită?
– Nici nu se pune bine problema. “Trebuie să mă agăt de o sfoară, să-mi dau drumul jos, să văd cum e cu piciorul rupt”. Avem des necazuri pentru că dumneavoastră trebuie să mai stiti si un lucru: dacă ati sti câtă râvnă pune satana ca să ne întrerupă de la lucrarea noastră duhovnicească, de la orice rugăciune nu ati mai pune asa problema! (mai mult…)
DESPRE SMERENIE
– dialog cu Parintele Arsenie Papacioc
Cum putem căpăta smerita smerenie si care sunt roadele ei?
– Hai să vă spun, ca să mă întelegeti, ca să nu vorbim si noi, rationalizând-o. Smerita smerenie. Despre asta vorbim. Si, din momentul în care smerita smerenie se adânceste cât mai mult, trăiesti cât mai mult într-o stare de plăcere, de bucurie, de eliberare; iar toate aceste lucruri vin fără să se vadă si fără să se discute. Te ajuti pe tine si pe toti ai tăi, care nu mai sunt în lumea aceasta. Atunci nu mai esti un ins. Esti un univers, un microcosmos, în care se oglindeste un macrocosmos, adică o lume întreagă, dacă trăiesti aceste lucruri. (mai mult…)
DESPRE SMERENIE
– dialog cu Parintele Arsenie Papacioc
– Nu poti, decât dacă te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit. (mai mult…)
