Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Iosif Trifa

Pr. Iosif Trifa

Un om se desăvârşeşte pe sine însuşi lucrând.

Munca şi Oastea Domnului

Oastea Domnului are şi munca cea trupească şi cea duhovnicească.
— Să ne ţinem pe linia învăţăturilor sf. apostol Pavel.

Arătam cum satan se amestecă şi acolo unde se vesteşte Evanghelia.
Oriunde se vesteşte cu putere Evanghelia, satan ridică fel de fel de bănuieli; ba că predicatorul predică din interes, ba că e un leneş ce nu-i place munca, ba că e din greu plătit etc.
Şi arătam cum apăra apostolul Pavel vestirea Evangheliei faţă de astfel de atacuri. Făcea totul — lucra din greu şi cu mâinile sale — numai să nu smintească cu ceva vestirea Evangheliei.

Pe linia aceasta trasă de marele apostol ne-am ţinut şi ne ţinem şi noi cu vestirea de la Oastea Domnului.
De la început noi am ferit mişcarea aceasta de orice taxe şi contribuţii obligatorii. Oastea Domnului e doar singura societate care n-are taxe; n-a pornit la drum cu taxe şi n-are nici un fel de taxe şi greutăţi băneşti pentru membrii ei. (mai mult…)

Alta a fost necredinţa lui Toma şi alta e necredinţa oamenilor de azi

Deci, fiind seară în ziua aceea, într-una din sâmbete, şi uşile fiind încuiate, unde erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor, venit-a Iisus şi a stătut în mijloc şi a zis lor: „Pace vouă!”

Şi acestea zicând, a arătat lor mâinile şi coasta Sa. Şi s-au bucurat ucenicii văzând pe Domnul.

Deci a zis lor iarăşi: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi”. Şi aceasta zicând, a suflat şi a zis lor: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.

Iar Toma, unul din cei doisprezece, care se zice Geamăn, nu era cu dânşii când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: „Am văzut pe Domnul”. Iar el le-a zis lor: „De nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi de nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi de nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”… (mai mult…)

Minciunile de prin cimitire

Bucuria Învierii o dă în primul rând chezăşia că vom învia la o viaţă nouă, la o viaţă de odihnă şi bucurie veşnică. Dar şi bucuria aceasta o pot avea numai cei ce trăiesc în aşteptarea acestei vieţi şi luptă pentru dobândirea ei. Fără asta, toate vorbele de „odihnă“ şi „viaţă veşnică“ sunt minciuni.

Cimitirele sunt pline de astfel de minciuni. Când intri în cimitir, în toate părţile vezi cruci frumoase, cu inscripţii frumoase: Aici odihneşte în Domnul N. N.; Aici a adormit în Domnul N. N.; Aici s-a mutat la odihna veşnică N. N… Îţi face impresia că eşti într-o mulţime de oameni care, în viaţă fiind, au trăit tot cu „Domnul“ în gură şi n-au vrut să mai ştie de nimic alt­ceva decât de Dumnezeu şi de viaţa cea veşnică. (mai mult…)

I-au mântuit clopotele Învierii

Istoria a păstrat o întâmplare cu mult înţeles pentru Praznicul Paştilor.

Era în timpul când armatele lui Napoleon cucereau Europa. În dimineaţa Învierii din anul 1799, un general al lui Napoleon, Massena, apăru cu armata pe un munte din apropierea orăşelului Feldkirch din Austria.

Oraşul se umplu de spaimă. Consilierii oraşului fură de părere că oraşul trebuie imediat predat vrăjmaşului.

Dar un bătrân preot din oraş fu contra, astfel grăind: Iubiţii mei, astăzi este Ziua Învierii. Să lăsăm clopotele tuturor bisericilor să răsune. Să ne strângem cu toţii la rugăciune, iar grija oraşului să o lăsăm în seama Domnului. Noi trebuie să cunoaştem nu numai slăbiciunile noastre, ci şi puterea lui Dumnezeu.

Propunerea fu primită, clopotele începură să vuiască cu glas mare. Străzile se umplură de credincioşi care se strângeau la biserică. (mai mult…)

Încă puţin… numai puţin şi apoi mă întorc la Dumnezeu…

,,Încă puţin somn… încă puţină odihnă”(Pilde 24,33)
Încă puţin… numai puţin şi apoi mă întorc la Dumnezeu…

„Încă puţin somn! — zice leneşul — încă puţină odihnă, să mai încrucişez mâinile puţin ca să mă odihnesc” (Pilde 24,33).
Ce bine a cunoscut înţeleptul Solomon pe omul cel leneş.
Căci aşa e leneşul; el nu se leapădă de lucru, vrea şi el să fie harnic, dar tot amână lucrul cu parola: „încă puţină odihnă şi apoi mă voi scula ca un urs şi voi lucra îndoit de mult”. (mai mult…)

Inima omului care a ajuns un „om nou”

Inima omului care a ajuns un „om nou”, un „om duhovnicesc”, o „făptură nouă”

Iată inima omului care a plinit calea mântuirii sufleteşti, care a ajuns culmea unei vieţi trăite după Evanghelie! Mult a lucrat Duhul lui Dumnezeu până ce l-a adus în starea aceasta. Mai întâi l-a trezit – abia l-a putut trezi – din somnul păcatelor… I-a deschis apoi ochii să-şi vadă starea de pieire în care se afla, i-a slobozit lacrimile căinţei, l-a atras şi l-a îngenuncheat la picioarele Crucii, i-a deschis inima pentru Crucea şi Jertfa Mântuitorului…

Omul, Ion, a ascultat, a primit darurile şi acum iată-l în ce stare minunată se află… El a atins plinirea vieţii sufleteşti pe care o cere Apostolul Pavel în cuvintele: „Oare nu ştiţi că voi sunteţi casa lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (I Cor. 3, 16). „Oare nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe Care L-aţi primit de la Dumnezeu?” (I Cor. 6, 19).

Inima lui s-a umplut de lumina şi darul Duhului Sfânt. Au fugit din inima lui cele şapte fioroase păcate de moarte: trufia, desfrânarea, pizma, mânia, lăcomia, zgârcenia, lenea şi, în locul lor, s-au aşezat virtuţile, Pietrele de temelie ale mântuirii noastre sufleteşti: credinţa, dragostea, nădejdea, smerenia, dărnicia, curăţia, cumpătarea, hărnicia şi răbdarea. El este acum un vas ales pe care l-a cuprins focul Duhului Sfânt. El este un om nou, un om duhovnicesc cuprins, aprins şi cârmuit de darul şi harul Duhului Sfânt. De aceea şi în viaţa lui se arată acum „roadele Duhului Sfânt care sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea poftelor” (Gal. 5, 22).  (mai mult…)

Candela (Făclia) Cuvântului Biblic

O altă asemănare a Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie e şi cea din psalmul 118: „Făclie (can­delă) picioarelor mele este cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele“.

Ce asemănare scumpă şi potrivită! Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie cu adevărat candelă şi lumină este pentru viaţa noastră.

În Biblie este o candelă coborâtă din cer. Este o lumină coborâtă din cer, care luminează calea şi călătoria vieţii noastre. Milioane şi milioane de suflete au păşit spre cer, spre veşnicie, mergând pe drumul arătat de această lumină. (mai mult…)

Lumina cuvântului biblic nu suferă întunericul păcatelor

Este cunoscută istoria unui om de la ţară care s-a apucat să citească în Noul Testament. El citea, soţia asculta. „Tu nevastă – a zis soţul, oprindu-se în loc – dacă e adevărat ce scrie aici, noi suntem pierduţi. Noi trebuie să ne îndreptăm cu totul viaţa“.

Omul acesta, desigur, mai auzise el vorbin­du-se despre păcat. Mai ştia el ceva, desigur, despre păcat şi virtute. Dar cuvântul biblic i-a arătat păcatul într-o lumină nouă. I-a arătat viaţa şi îndreptarea într-o lumină nouă, într-o lumină hotărâtoare, ce l-a hotărât la viaţă nouă.

Candela cuvântului biblic este o lumină scumpă ce ne însoţeşte până la mormânt şi ne trece şi prin noaptea mormântului. În orice întuneric de încercări şi de necazuri ai ajunge, dacă este Cuvântul lui Dumnezeu făclie picioarelor tale, n-ai de ce să te temi. Nu-i nici un vânt atât de tare şi nici o noapte atât de mare să-ţi stingă această lumină. (mai mult…)

Cel care n-are sabie să-şi cumpere!

„Aceasta este porunca Mântuitorului pentru orice creştin adevărat, luptător şi biruitor. Cu atât mai mult un ostaş al Domnului trebuie să fie încins cu această „sabie”.
Apostolul Pavel a folosit asemănarea cu sabia pentru că atunci nu erau puşti. Sabia era arma de luptă. Noi vom zice deci că un ostaş al Domnului (cititor de carte) fără sabia cuvântului biblic este un soldat fără puşcă. Ce biruinţă ar putea avea un astfel de soldat?
Când eram în şcoala suferinţelor de la Geoa­giu, m-a cercetat un frate ostaş care venea de departe, de prin Moldova. Îmi spunea că umblă prin ţară să-şi cerceteze fraţii şi să vestească Oastea Domnului. Ce bucurie pe mine!
Dar ce întristare, pe urmă, când am aflat ce fel de „arme” avea. (mai mult…)

În praznicul nostru naţional din 1 Decembrie

M-am gândit să dau pentru această zi o citire potrivită din Biblie şi n-am aflat nici una mai potrivită ca cea de mai jos.

Biblia Vechiului Testament ne spune că israeliţii s au stricat după ce au scăpat din robia Egiptului. L-au uitat pe Dumnezeu, dezrobitorul lor; au cârtit împotriva Lui, s-au dat idolilor, desfrânărilor şi păcatelor. Pentru aceasta, Dumnezeu i-a pedepsit să rătăcească patruzeci de ani prin pustia de lipsuri, necazuri şi pedepse. Pentru păcatele lor, israeliţii au murit în pustie înainte de a ajunge în Canaanul cel făgăduit. „Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: «În pustia aceasta vor cădea oasele voastre… nu veţi intra în pământul pe care l-am făgăduit vouă… pe pruncii voştri îi voi duce în acest pământ… iar oasele voastre vor rămâne în pustia aceasta»“ (Numeri 14, 26-32). Cuvântul Domnului s-a împlinit. Israeliţii au murit în pustie, numai copiii lor au ajuns în Canaan. Nici lui Moise nu i s-a dat să ajungă în Canaan. „Domnul S-a mâniat şi pe mine din pricina voastră – zice Moise – şi a zis: «Nici tu nu vei intra în Canaan»“ (Deut. 1, 37). Înainte de a muri, Moise se sui pe vârful muntelui Nebo de unde Dumnezeu i-a arătat Canaanul, zicându-i: „Acesta este pământul ce-l voi da seminţiei tale; ţi l-am arătat să-l vezi, dar tu nu vei intra într-însul“ (Deut. 34, 4). Imaginea de alături înfăţişează clipa în care Dumnezeu îi arată lui Moise Canaanul, înainte de a muri. (mai mult…)