Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Noël Tanazacq

Pr. Noël Tanazacq

Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda sau Arătarea lucrării îngerești. A patra duminică după Sfintele Paști (Ioan 5, 1-15)

Dacă primele trei duminici după Paști se concentrează asupra Învierii lui Hristos, după cum e firesc, ultimele trei se concentrează asupra apei (1), pentru că Biserica ne pregătește pentru Cincizecime, apa fiind unul dintre marile simboluri ale Duhului Sfânt. Minunea de astăzi este istorisită doar de Sf. Ioan.

Domnul se află la începutul vieții sale publice și „urcă la Ierusalim” pentru o sărbătoare evreiască, probabil cea a Paștelui. Când se intră în Ierusalim pe la miazănoapte, venind dinspre Galileea, calea care duce la Templu trece pe lângă o scăldătoare numită „scăldătoarea oilor” (2), care se găsește chiar la nord față de Templu, în locul numit „Vitezda” (3). (mai mult…)

Orbul din Ierihon – o pildă de luptă duhovnicească

de Pr. Noël Tanazacq

(duminica a 31‑a după Rusalii – Luca 18, 35‑43)

Această minune este săvârşită de Hristos către sfârşitul „urcării Sale la Ierusalim”. Domnul a străbătut toată Galileea şi o mare parte din Iudeea timp de doi ani şi jumătate, aducând „Vestea cea Bună” a Împărăţiei lui Dumnezeu şi făcând numeroase minuni pentru a arăta pe deplin adevărul cuvântului Său. Spre sfârşitul misiunii Sale pământeşti, porneşte la drum către Ierusalim, unde va mântui lumea. Este un drum lung1, pe care îl străbate pe jos împreună cu ucenicii Săi (nu numai cei Doisprezece, ci probabil şi cei Şaptezeci şi doi, ca şi Sfintele Femei: este un întreg alai pe care îl conduce şi care Îl înconjoară), un drum care este o „urcare”2 în sensul fizic, deoarece Galileea se află mai jos de Ierusalim, care este pe un munte3, şi duhovnicesc, deoarece Galileea reprezintă lumea căzută, iar Ierusalimul Împărăţia lui Dumnezeu: prin moartea Sa, prin Învierea şi Urcarea Sa la cer, Hristos ne va ridica şi pe noi până la Ceruri, de‑a dreapta Tatălui. El predică în Galileea, adică în lume, dar săvârşeşte lucrarea sa mântuitoare ca pe o taină, ca „[Mare] preot din veac, după rânduiala lui Melhisedec” (Ps 110, 4), la Ierusalim, unde se găseşte Templul lui Dumnezeu. (mai mult…)

Învierea fiului văduvei din Nain: Hristos ne călăuzește către fericire

Domnul se află la începutul vieții Sale de propovăduire : a rostit “Predica de pe Munte”, primul său cuvânt către oameni, în care le arată legea cea nouă, scara duhovnicească prin ale cărei opt trepte se ajunge la desăvârșire și la Împărăția Cerului. De îndată ce a adus prin Cuvântul Său Vestea cea Bună, Cuvântul lui Dumnezeu Și-a început lucrarea Sa vindecătoare, (adică minunile Sale) pentru a arăta puterea dumnezeiască ce se sălășluiește întru El și pentru a întări Cuvântul Său : scapă de la moarte pe sluga Sutașului, care suferea de o boală fără leac. A doua zi purcede către Nain, un mic oraș care se găsește la aproape 30 de kilometri la sud de Capernaum, pe dealurile micului Hermon, și de unde se vede foarte frumos Nazaretul. Aici va săvârși această mare minune, care nu este istorisită decât de Sfântul Luca. (mai mult…)

Iubirea de vrăjmaşi: o purtare dumnezeiască

Duminica a 19‑a după Rusalii. Luca 6, 31‑36 [27‑36]

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”: înainte de toate, trebuie spus limpede că această poruncă a lui Hristos este cea mai grea dintre toate şi poate părea, din multe puncte de vedere, imposibil de împlinit. Înainte de a încerca să‑i descifrăm înţelesul adânc – lucru deloc lesne – se cuvine să‑l punem în context. Această pericopă evanghelică face parte din ceea ce se numeşte „Predica de pe munte”, dar care este de fapt cuvântul de început pe care‑l rosteşte Hristos în Galileea mergând către misiunea Sa. Îl găsim la Sfântul Matei şi la Sfântul Luca, dar este mult mai complet la Sfântul Matei (3 capitole, de la 5 la 7; la Sfântul Luca, o jumătate de capitol: 6, 20‑49). Alegerea Sfântului Luca este legată de logica lecţionarului bizantin1. Mai mult, pericopa nu este bine aleasă: ar trebui început la versetul 27, căci de aici începe învăţătura lui Hristos despre iubirea de vrăjmaşi. Trebuie adăugat că succesiunea evenimentelor este greu de înţeles la Sfântul Luca2: de aceea vom rămâne la Evanghelia Sfântului Matei. (mai mult…)

Tâlcuirea evangheliei celei de-a 12-a Duminică după Rusalii – Tânărul bogat

Cuvântul acestei Evanghelii este surprinzător, dar şi foarte emoţionant, iar dacă nu este cercetat în adâncime, ne poate duce la o mare descurajare, aşa cum s-a întâmplat cu Apostolii care erau de faţă. Scena este descrisă de cele trei Evanghelii sinoptice (Matei 19, 16-26; Marcu 10, 17-27).

Domnul se află la sfârşitul vieţii Sale pământeşti şi Îşi începe urcarea către Ierusalim. Tocmai i-a binecuvântat pe copii. Atunci vine un om care îngenunchează înaintea Lui şi Îi pune o întrebare fundamentală: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”. Întrebarea este una de căpătâi şi este bine pusă. Este întrebarea pe care trebuie să şi-o pună orice om pe acest pământ.

Prima reacţie a Domnului este tulburătoare: „Pentru ce Mă numeşti bun? Bun este numai Dumnezeu”. Totuşi, Iisus Domnul este Dumnezeu. Trebuie să amintim mai întâi că purtarea Domnului nu este niciodată de natură psihică sau sentimentală: El vorbeşte şi se poartă mereu după Adevăr, pentru că El este Adevărul. Nu vorbeşte niciodată pentru a face plăcere oamenilor, cum ni se întâmplă nouă adesea. Apoi, în ceea ce priveşte înţelesul, trebuie să subliniem că El pune pe de-a-ntregul bunătatea în seama lui Dumnezeu Tatăl, Care este izvorul a toată bunătatea, fiindcă El, Fiul, a venit pe pământ pentru a arăta pe Dumnezeu, iar El Însuşi, deşi este Dumnezeu, păstrează o înfăţişare omenească „normală”. Ca om, Domnul pune toate în seama lui Dumnezeu. Ca Fiu, pune toate în seama Tatălui Său. În toate, Hristos se arată fără greşeală. (mai mult…)

Iubirea de vrăjmaşi: o purtare dumnezeiască

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”: înainte de toate, trebuie spus limpede că această poruncă a lui Hristos este cea mai grea dintre toate şi poate părea, din multe puncte de vedere, imposibil de împlinit. Înainte de a încerca să‑i descifrăm înţelesul adânc – lucru deloc lesne – se cuvine să‑l punem în context. Această pericopă evanghelică face parte din ceea ce se numeşte „Predica de pe munte”, dar care este de fapt cuvântul de început pe care‑l rosteşte Hristos în Galileea mergând către misiunea Sa. Îl găsim la Sfântul Matei şi la Sfântul Luca, dar este mult mai complet la Sfântul Matei (3 capitole, de la 5 la 7; la Sfântul Luca, o jumătate de capitol: 6, 20‑49).

(mai mult…)