Unde aş fi eu dacă n-ar fi fost un sfânt Părinte Iosif care să-L mărturisească până la jertfă pe Hristos cel Răstignit şi care să se dăruiască lui Hristos cu tot ce avea? Unde aş fi şi eu, unde ai fi şi tu fără această propovăduire vie a lui Hristos făcută de Părintele Iosif, care a vrut să readucă înapoi în Biserică viaţa şi trăirea vieţii creştine dintâi, în care creştinii erau o inimă şi un gând şi în fiecare zi frângeau pâinea şi erau nelipsiţi de la Templu?
Aceasta este menirea noastră în Lucrarea Oastei Domnului, să-L readucem pe Hristos Bisericii noastre Ortodoxe, lumii, ţării, sufletelor celor fără de viaţă… Căci fără de Hristos totul este sec, totul este putred, totul este fără de valoare.
Cât de mult ne bucurăm când privim şi vedem pe faţa unor fraţi smerenia lor adâncă, dragostea lui Hristos, chipul luminos! Atunci aşa ni se înviorează inimile la toţi! Într-adevăr sunt unele chipuri de fraţi care au pe chipul lor chipul lui Hristos. Aşa am dori să lăsăm un tineret credincios în Lucrarea aceasta în care ne-a chemat Dumnezeu…
Ce-ar fi satul acesta fără de Lucrarea lui Hristos?
Ce-ar fi ţara aceasta fără această Lucrare a lui Hristos?
Unde aş fi eu dacă n-ar fi fost un sfânt Părinte Iosif care să-L mărturisească până la jertfă pe Hristos cel Răstignit şi care să se dăruiască lui Hristos cu tot ce avea? Unde aş fi şi eu, unde ai fi şi tu fără această propovăduire vie a lui Hristos făcută de Părintele Iosif, care a vrut să readucă înapoi în Biserică viaţa şi trăirea vieţii creştine dintâi, în care creştinii erau o inimă şi un gând şi în fiecare zi frângeau pâinea şi erau nelipsiţi de la Templu?
Aceasta este menirea noastră în Lucrarea Oastei Domnului, să-L readucem pe Hristos Bisericii noastre Ortodoxe, lumii, ţării, sufletelor celor fără de viaţă… Căci fără de Hristos totul este sec, totul este putred, totul este fără de valoare.
O, dragii mei, poate că lungesc prea mult… E prima dată când vorbesc în acest an în acest loc şi poate că nu voi mai vorbi… Dar cuvântul acesta va rămâne mărturie pentru fiecare dintre cei ce staţi de faţă înaintea lui Hristos.
Am venit aici cu multe jertfe. Am venit cu multe străduinţe. Am trecut prin multe încercări şi prin multe prigoniri… Dar atunci când ştim că voi veţi rămâne statornici, cu inimile pline de Hristos, atunci mor fericit şi sufăr fericit împreună cu fraţii mei, ştiind că rămân în urma noastră acei care să poarte mai departe Steagul acesta: Iisus Hristos cel Răstignit, peste ţara noastră şi peste locurile în care trăim noi. Murim şi suferim cu bucurie, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Ne vom da ca să fim turnaţi ca o jertfă de bun miros” în slujba credinţei, ca fiecare la rândul său să-L arate pe Hristos cel Răstignit.
Sau dacă vor fi alţii care să creadă altfel, să ştiţi că iar vor începe certurile, neînţelegerile, mai departe critica împotriva Bisericii, critica împotriva fraţilor… în loc să fie ceea ce a spus Domnul Iisus: „…ca toţi să fie o inimă şi un gând”.
Mi-aduc aminte de povestirea unui frate ce stătuse o vreme în amorţire şi venise pe la noi în trecere.
– Frate, aşa mi-a venit în suflet un dor, că de atâta vreme eu sunt izolat de adunare şi de fraţi, că sunt cu serviciul şi cu toate ocupat, sunt împresurat ca într-o mreajă…
Şi atunci l-am luat cu noi şi l-am dus în călătorie. Era aşa de bucuros şi, printre altele, mi-a spus o întâmplare din viaţa lui: „Eram militar, făceam armata la Sibiu. Şi, cum eram acasă înstărit şi bine întreţinut de părinţii mei, mă dusese în armată unde era mai greu, printre străini. Şi atunci unul dintre colegii mei mă întreabă dacă nu vreau să mergem amândoi la o adunare a Oastei Domnului… «Nu ştiu, că n-am mai fost niciodată, dar vin cu tine, dacă vrei tu». Şi merserăm împreună la adunare.
Cum am intrat acolo şi am auzit cântările aşa de frumoase despre Iisus cel Răstignit şi cum se cânta numai în lacrimi… şi cum toţi erau o inimă şi un gând… puterea lor m-a fermecat… Deodată văd că intră un om micuţ, cu barbă şi toţi şopteau între ei: «Vine Părintele Iosif!» A intrat în sală şi a început adunarea Oastei în prezenţa Părintelui Iosif.
Atât de puternic a vorbit el, că fiecare cuvânt mă mişca adânc, fiecare cuvânt mi-l arăta pe Iisus cel Răstignit, dar într-un fel aşa de limpede şi de lămurit, încât eu am rămas adânc străpuns de întâlnirea aceasta din adunarea aceasta.
În cealaltă duminică am zis eu către colegul meu: «Dragă, hai să mergem iar…» Şi ne-am dus din nou şi iarăşi a venit Părintele Iosif. Erau aşa mulţi fraţi… şi nu m-am putut stăpâni, la chemare, şi am zis: «Părinte, şi eu vreau să mă întorc la Dumnezeu»… Şi am îngenuncheat, iar Părintele Iosif şi-a pus mâna pe capul meu şi a zis: «O, dragul meu, de-acum tu eşti şi ostaşul Domnului, şi ostaşul ţării. Dumnezeu să te binecuvânteze»”.
Aşa au lucrat părinţii noştri!
Aşa au lucrat înaintaşii noştri: cu duhul blândeţii, cu duhul smereniei, cu Duhul Sfânt, plini de putere – şi aşa s-a văzut în toată adunarea strălucind puterea lui Dumnezeu. Şi aşa trebuie să rămână adunările noastre.
Dacă vine cineva care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu într-o adunare în care de la distanţă se observă că sufletele nu-s unite, că unul se uită într-o parte, că altul se uită în altă parte, că nu se dă nici o atenţie Cuvântului lui Dumnezeu… că acolo mai degrabă fiecare vorbitor pune din el mai mult decât din Hristos – cât ştie el, cât cunoaşte el din Hristos – la urmă va putea observa cum sufletele au rămas tot aşa, fără hrană duhovnicească.
Dar atunci când vorbeşte cineva prin Duhul lui Dumnezeu, trimis numai de Duhul Sfânt, fiecare cuvânt pe care-l spune îl spune din suflet – pentru că a trăit el mai întâi fiecare cuvânt pe care-l spune – şi spunându-şi lui cel dintâi acest cuvânt, simţindu-l puternic. Atunci îl vor simţi şi toţi ceilalţi care vor fi binecuvântaţi prin aceasta.
O, iertaţi-mă că am lungit atâta, dar, cum am mai spus, poate că e pentru ultima oară pentru mulţi dintre noi când ne mai vedem alături la picioarele Crucii Mântuitorului. Dar să nu uităm niciodată că ziua aceasta, clipa aceasta, ora aceasta va fi o mărturie în faţa lui Hristos pentru lucrătorii care nu pun încă pe inimă Cuvântul lui Dumnezeu… Pentru surorile care nu caută să cânte cu lacrimi despre Jertfa Domnului nostru Iisus… Pentru cei care încă nu-L ascultă, căci nu L-au primit în viaţa lor.
Domnul să ne binecuvânteze, fraţilor şi surorilor, să nu ne lase pe nici unul dintre noi, căci vor fi mulţi în clipa aceea care vor zice: „Doamne, dar în Numele Tău am proorocit… în Numele Tău am făcut minuni… am scos draci…” „Duceţi-vă de la Mine, căci Eu nu vă cunosc pe voi, toţi lucrătorii fărădelegii, căci voi nu Mie Mi-aţi slujit…”
Pentru aceasta, cel ce te crezi că stai în picioare, ia seama să nu cazi. Smereşte-te, căci numai atunci vei vedea Duhul lui Dumnezeu peste toţi fraţii tăi. Cine nu se smereşte să nu se mire că nu progresează deloc, pentru că Dumnezeu este împotriva lui.
Dar dacă tu te smereşti adânc cum S-a smerit Hristos… El S-a dezbrăcat pe El Însuşi de Slava Cerească şi a luat chip de om, – iar nouă ni se cere să ne dezbrăcăm de eul nostru şi să ne îmbrăcăm în Hristos, aşa cum cântăm la biserică: „Câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi îmbrăcat”.
Tineri dragi, nu iubiţi lumea şi lucrurile ei. Căci lumea nu dă decât necazuri, amăgiri şi amărăciuni. Predaţi-vă cu totul lui Hristos, lăsaţi-L pe Hristos în inimile voastre, ca să faceţi bucurie părinţilor voştri. Preţuiţi-vă părinţii voştri credincioşi. Căci noi am suferit mult din cauza părinţilor noştri necredincioşi. De multe ori eram lovit cu biciul ca vitele. Dar de dragul lui Hristos ne bucuram oricâte suferinţe şi prigoniri am îndurat.
Dar nu uita, să ştii că atunci când Cuvântul lui Dumnezeu şi dragostea lui Hristos ţi-a pătruns, ţi-a sfredelit inima, se va stârni împotrivirea. Lumea nu te va mai putea iubi. Nu ne înţeleg încă cei din casa noastră, nu ne înţeleg copiii noştri, nu ne înţeleg soţii noştri. Dar în intimitatea noastră cu Hristos, noi ne rugăm şi pentru ei, ca Hristos să-i pătrundă şi pe ei şi inimile lor cu lumina Cuvântului Sfânt, ca să cadă şi ei zdrobiţi la picioarele Crucii Domnului, când ne vor zice, la urmă, ai noştri: „Soţule dragă, iartă-mă, că nu am ştiut că de dragul lui Iisus ai făcut tu toate „nebuniile” acelea. Iartă-mă!”.
Domnul Iisus cel prezent să ne binecuvânteze şi să facă El să se poată vedea pe feţele tuturora dintre noi Chipul lui Hristos şi să locuiască Hristos din belşug în inimile noastre ale tuturor. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
din vorbirea părintelui Heredea (Gavriş)
la nunta de la Corocăieşti – ianuarie 1978
18. INIMA SFREDELITĂ DE HRISTOS
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol.1
Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş) de la nunta de la Sâmbăteni – 29 iulie 1979
Îmi amintesc de o întâmplare de demult. Căzuse mielul unui om într-o groapă pentru apărarea tancurilor şi sta acolo behăind. Nu-l auzea nimeni în câmpia întinsă. Din întâmplare, a trecut pe acolo un copil mic şi, de mila mielului, a început să plângă cu hohote; să plângă, să plângă mult de tot… Până când, într-un târziu, cineva l-a văzut şi se întreba: „Oare ce s-o fi întâmplat cu copilul acela de plânge aşa de rău acolo?” Şi apropiindu-se, a văzut mielul pe care copilaşul singur nu îl putea scoate afară. Oricât se zbătea mielul să iasă din groapă, singur nu putea. Copilul plângea de mila mielului.
Am vrea să nu mai suferim şi noi durerile naşterii pentru cei care de mult ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, să ajungă fiecare suflet să ia Hristos chip în el: şi în sufletul tinerilor, şi în al celor bătrâni. Pentru că, dacă chipul lui Hristos se va vedea pe faţa noastră, aşa cum cântăm uneori, numai atunci dovedim că ascultăm şi suntem copiii lui Dumnezeu – şi nu va mai trebui să sufere fraţii durerile naşterii pentru cei ce nu ascultă.
S-a născut în satul Mizieş din judeţul Bihor. De copil a dus o viaţă foarte grea. Trebuia să alerge singur după câştigarea pâinii zilnice, având o foarte grea stare materială şi părinţi săraci şi bolnavi, cu mulţi copii… Dar munca aceasta l-a făcut răbdător şi smerit. A fost unul dintre sufletele cu cea mai multă răbdare şi smerenie.