Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Viorel Bar

Viorel Bar

Învierea noastră trebuie să fie tot ca şi a Lui, adică adevărată, triumfătoare, înălţătoare în Slavă

din vorbirea fratelui Viorel Bar (Săucani)
la adunarea de botez de la Ogeşti – decembrie 1980

Iubiţii mei fraţi, măreţia omului nou trebuie să fie pe măsura măreţiei Jertfei Domnului nostru Iisus Hristos de pe Golgota. Pentru aceasta trebuie ca şi moartea noastră să fie ca şi moartea Lui, adică totală, zdrobind tocmai prin ea puterea diavolului şi călcând moartea a doua.

La fel şi învierea noastră trebuie să fie tot ca şi a Lui, adică adevărată, triumfătoare, înălţătoare în Slavă.

Orice suflet care vine şi trăieşte pe pământ trebuie neapărat să treacă prin această revelaţie, prin acest botez, adică omorârea prin moarte a ceea ce este firesc în om, pământesc, ştiind că lui Dumnezeu nu-I plac oamenii cei care sunt şi care rămân lumeşti, fireşti (Rom 8, 8). Şi apoi printr-o înviere întocmai cu a Lui, adică fără să mai aibă moartea vreo putere asupra noastră niciodată.

Sufletul acesta nou, omul acesta nou, care trece prin acest strălucit şi măreţ botez, zămisleşte apoi şi rodeşte fericit şi binecuvântat în tot rodul Voii lui Dumnezeu. Strălucirea şi măreţia faptelor sale în lumină ating măreţia şi mărimea preţului Jertfei pe care l-a dat Mântuitorului nostru Iisus pe Golgota. Pentru că, fireşte vorbind, marfa trebuie să fie pe mărimea preţului. Tot aşa, nici duhovniceşte nu poate fi altfel. Faptele celui credincios, ale celui neprihănit trebuie să fie pe măsura preţului care s-a dat pentru aceasta. (mai mult…)

„PATIMA” DRAGOSTEI DE FRAŢI

Eu, de copil, l-am cunoscut pe tăicuţa. Mă ţinea în braţe… E cam greu să vorbim despre astfel de oameni. Oamenii aceştia au fost mari. De ce au fost mari? Pentru că au iubit, nu ştiu… cât o ţară… Poate despre o sută sau despre o mie, sau despre nu ştiu câţi putem spune că au iubit cât a iubit omul acesta. Avea ca o patimă dragostea de fraţi! Nu pu­tea altfel! Avea foc sub tălpi…

Noi aveam odată la lucru nişte oameni care munceau cu ziua, la prăşit de porumb. Şi, la un moment dat, unul a zis: „Nu mai am ţigări. Eu mă duc acasă să-mi aduc. Muncesc la noapte şi-mi prăşesc rândul meu, dar acum mă duc să-mi iau ţigări”. Şi erau vreo patru kilometri de la câmp până acasă. A lăsat sapa, i-am dat banii cât trebuia să-i plătesc pentru munca lui şi s-a dus patru kilometri pe jos şi alţi patru înapoi, şi-a luat ţigări şi a rămas mai târziu, noap­tea, să-şi termine rândul. Deci, patima te mână…

Aşa era la tăicuţa „patima” asta de fraţi, de adunare; noap­tea, ziua, nu ţinea cont de greutăţi… Chiar dacă mun­cea toată ziua, seara bătea în geam la fraţi: „Este adunare la sora cutare, la fratele cutare…”. (mai mult…)

Dumnezeu, face aşa minuni prin aleşii Lui

Era o soră în satul nostru care a născut un copil ce avea o mână bol­navă, ca paralizată. Putea să-şi mişte o singură mână; cealaltă, cum o aşeza, aşa rămânea. Mare le-a fost durerea părinţilor că copilul lor va fi fără o mână.

Fratele Petre hotărî ca, într-o sea­ră, să se facă adunarea la sora respec­tivă. A fost o adunare minunată, spu­nea sora, care şi ea mi-a povestit cele întâmplate. După plecarea fraţilor, sora avu o vedenie. În casa ei a apărut Maica Domnului şi stătea exact în locul de unde vorbise mai înainte, din Cu­vân­tul Domnului, fratele Petre. (mai mult…)

Omul acesta a fost omul rugăciunii. Toată viaţa lui şi-a dăruit-o slujirii lui Hristos, cu tot ce a avut mai frumos în ea

Vorbirea fratelui Viorel Bar de la Săucani
în prima seară de priveghere a fratelui Traian Dorz (20 iunie 1989)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin! Slăvit să fie Domnul!
Dragii mei fraţi şi surori, iată că a sosit momentul acesta foarte mult aşteptat şi dorit de omul lui Dumnezeu, căci de la vârsta de 15 ani mereu în glasul şi în condeiul său s-a auzit această dorinţă de a se întâlni cu dulcele său Mântuitor. A aşteptat mereu venirea acelui timp strălucit în care, cununat pentru vecii vecilor cu cel drag şi scump inimii lui, va avea o veşnicie întreagă, ca să-L binecuvânteze şi să-i cânte lui Dumnezeu sus, în cerurile minunate, unde el privea cu ochi strălucitori slava lui Dumnezeu pe care a pregătit-o pentru toţi cei care îl iubesc cu adevărat pe pământ. Acest om al lui Dumnezeu a dorit de mult să vină momentul întâlnirii cu Iisus Domnul. S-a îndrăgostit aşa de mult de Fiul lui Dumnezeu, încât toată viaţa i-a cântat cu lacrimi şi cu cel mai dulce grai, toată viaţa şi-a folosit mâna şi condeiul să scrie cele mai strălucite versuri despre dragostea numelui sfânt al lui  Iisus, Mântuitorul drag pe care L-a iubit. (mai mult…)

ÎN IERUSALIM INTRÂND

A Floriilor

În Ierusalim intrând
călare pe-un măgăruş,
cu mulţimile cântând,
flori pe cale presărând,
crengi şi haine tot ce-având,
toate-n cinstea Ta punând,
când, Iisuse, Tu trecuşi. (mai mult…)

CÂND, LA SIMION ÎN CASĂ

Femeia păcătoasă

Când la Simion în casă
intră Domnul ca să stea,
se uimeau toţi ascultându-L
de puterea ce-o avea.

Iată, intră o femeie,
se prosterne-n faţa Sa
şi începe-a plânge-ntruna,
multe lacrimi a vărsa.

Udând sfintele-I picioare,
aplecată, cum stătea,
nu-nceta să le sărute
şi cu părul le ştergea.

Însă Simion, întruna,
tare o mai judeca:
– Doamne de-ai şti cine-i asta
repede o-ai depărta. (mai mult…)

Almanah audio 2017 – CD audio

almanah-2017
Preaiubiţi fraţi şi surori! Cu ajutorul Domnului s-au finalizat lucrările Almanahului audio, pentru anul 2017. Întreg CD-ul, cuprinde înregistrări de cântări, poezii şi mărturii. La început după generic, fratele Traian Dorz, deschide albumul, cu poezia, „Pe unde-am mers Iisuse” dar şi spre final o altă poezie, „Cu cine şezi alături”! Fratele Daniel Mocanu, cântă cântarea, „Să nu pot, Doamne, să mă las” urmat de poezia sorei Gabriela Mocanu, „O, dragoste zdrobită”! Fratele Vasile Pohrib, cântă la acordeon cântarea, „Tinereţe, tinereţe” după care fratele Nicolae Vinter, recită două poezii: „Ca anii tinereţii” şi „Curând soseşte vremea”. Fratele Cornel Silaghi, mărturiseşte în câteva minute, despre suferinţa şi chinurile prin care a trecut împreună cu fraţii în temniţile comuniste, amintind printre altele, de lotul celor unsprezece fraţi şi două surori care au fost arestaţi şi trimişi la cele mai grele închisori din vremea aceea. Când a povestit toate acestea, fratele Cornel Silaghi era la vârsta de 81 de ani, şi a fost înregistrat la Studioul audio de la Casa Oastei din Sibiu. Spre finalul CD-ului mai este o scurtă mărturie cu fratele Viorel Bar, care ne arată, cum a început să compună primele melodii la îndemnul fratelui Traian Dorz. Mărturia aceasta şi cântarea „Toate mamele” (mai mult…)