Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Eu și casa tatălui meu

Eu și casa tatălui meu

Eu și casa tatălui meu

Rugăciunea lui Neemia – Neem.1, 6

Sunt uneori vremuri de mari ispitiri și de mari căderi între credincioșii Domnului. Vin uneori valuri de ispite și de întunecime duhovnicească peste toată fața unor luminători ai adunării Domnului, cum vin eclipsările peste fața strălucită a soarelui și a luminii. În mod normal, acești luminători trebuie să strălucească totdeauna. Dar câteodată și ei se umbresc. Umbrirea trecătoare nu-i anulează, dar îi întunecă. Cel mai greu lucru este atunci nu că cineva sau ceva este umbrit, ci că acel cineva și acel ceva nu vrea să se recunoască umbrit. Fiindcă el în sine se crede că tot nu este așa.

Una din cele mai mari nenorociri este că, atunci când cineva stă rău, nu-și dă seama de adevărata lui stare. Și de aceea nici nu crede și nici nu primește observațiile din afară ale celor ce văd eclipsarea lui de către un păcat. Sau a mai multora și de către mai multe. Atunci trebuie să vină un Neemia, un suflet smerit și curat, conștiient de starea în întregime rea a tuturora. Și, în locul tuturor celor vinovați, care nu vor să se recunoască, să se așeze el singur înaintea Domnului, spunând: …Doamne, eu și casa tatălui meu… Eu și ai mei, noi suntem vinovați și pentru ei… Pentru că niciodată noi, care vedem ceva mai mult și mai larg decât alții, nu vom scăpa de răspunderea pentru păcatele lor. Putem spune (dacă suntem nepăsători sau necinstiți înaintea Domnului): Ce-mi pasă mie, ce vină am eu că sunt așa? Dar, dacă vom fi cinstiți înaintea lui Hristos, ne vom simți și noi vinovați de fiecare păcat al celorlalți. Fiindcă, dacă într-adevăr noi ne-am fi făcut toată datoria față de cei care au căzut, poate că ei n-ar fi ajuns așa.

O, nu voi uita până la moarte ce-am văzut când dintr-o adunare căzuseră două suflete. Cum plângea luminătorul de acolo… Și cum se zdrobea, socotindu-se el singur vinovat când, de fapt, el nu avea nici o vină, cum n-are lumina. Și nu și-a recăpătat bucuria până ce oile Domnului n-au fost iarăși aduse în staulul Lui. Așa păstori să-I cerem lui Hristos!

Slavă Ție, Iisuse, Lumina Vieții, pentru toți luminătorii Tăi curați! Te rugăm, ajută-ne să umblăm în lumina lor câtă vreme îi avem încă în fața ochilor noștri. Și ajută-i pe ei să rămână mereu curați, să-i nu-i întunece niciodată nimic. Ajută-ne, Doamne Iisuse, să fim noi înșine niște lumini totdeauna curate. Amin.

Traian DorzHristos, Pîinea noastră zilnică.

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!