21 februarie – Psalmul 25, vers 15
Cât de primejdios este păcatul şi cât de multe sunt ispitele vrăjmaşului înşelător, întinse ca nişte curse şi laţuri ucigătoare pe toate căile noastre! În cât de multe feluri ştie amăgitorul să ne atragă spre cădere — şi cât de aplecată este firea noastră pământească să asculte şi să urmeze orice drum rău pe care o momeşte el! Cât de grăbiţi devenim noi, chiar şi cei mai leneşi altfel, când este vorba de un lucru ispititor şi cât de orbiţi sunt ochii noştri trupeşti, şi chiar şi cei sufleteşti, de frumuseţea înşelătoare a păcatului!… După ani de umblare pe căile înfrânării şi ale ascultării de Dumnezeu, adeseori, descoperim încă în inimile noastre în-demnuri de care ne îngrozim. Adeseori ne pomenim că ochii noştri se întorc spre lucruri de care ne ruşinăm. Adeseori ne trezim cu gânduri şi cu dorinţe spre fapte pe care credeam că le-am omorât pe totdeauna în mădularele noastre încă de mult (Col. 3, 5-9). Şi nu puţini au fost credincioşii care, după mulţi ani de viaţă trăită cu teamă şi cu iubire în ascultarea înfrânată, după voia lui Dumnezeu, s-au pomenit într-o clipă nefericită de ispitire că şi-au pierdut vegherea sănătoasă… că au părăsit calea înfrânării şi s-au prăbuşit în prăpastia păcatului, atraşi de o ispită… sau de mai multe. Căzând, unii şi-au rupt picioarele (râvna pentru Domnul), alţii, spinarea (statornicia), alţii, capul (pe Dumnezeu), pentru totdeauna. De aceea necurmat avem nevoie să ne întoarcem ochii spre Hristos. Necurmat avem nevoie să fim atenţi la cuvintele Lui, la pildele Lui, la îndemnurile şi la înştiinţările Lui. Necurmat trebuie să ne rugăm (1 Tes. 5, 17). Necurmat trebuie să veghem (1 Petru 5, 8). Fiindcă necurmat potrivnicul nostru, diavolul, ne dă târcoale, umblând să ne înghită. Necurmat trebuie să alergăm, căci orice lenevire ne duce la amorţire. Din pricina sărăciei şi a lipsurilor, noi găsim dezvinovăţire să umblăm mai mult decât se cuvine după câştigul celor trupeşti. Dar după ce am scăpat de sărăcie, cum să mai avem dezvinovăţirea? Dacă şi mai departe, din obişnuinţă sau lăcomie, continuăm acest fel de a fi, în paguba sufletului nostru, noi suntem şi mai vinovaţi. Ci necurmat trebuie să ne luptăm (1 Cor. 9, 26), spre a nu pune pe noi robie nici un fel de lucru pământesc şi nici un obicei trupesc, oricât de îndreptăţit ar părea. Necurmat trebuie să ostenim pentru Domnul. Căci îndată ce ne aşezăm pe lenevie, vrăjmaşul ne atacă de moarte (2 Tim. 2, 3-5). Necurmat trebuie să facem binele, fără să simţim oboseala sau să ne pară că am făcut de-ajuns (Gal. 6, 9). Căci de la mulţumirea şi lauda de sine şi până la prăpastia iadului nu este alt drum mai scurt. Necurmat trebuie să muncim şi să ne ostenim cu mâinile noastre, pentru ca pâinea noastră şi alor noştri să fie câştigată cinstit. Şi pentru că cei lipsiţi de ajutorul nostru sunt mereu mai mulţi (Fapte 20, 32-35; 2 Tim. 2, 6), trebuie să avem pâine şi pentru ei. Şi necurmat trebuie să ne întoarcem ochii spre ceea ce este curat, vrednic şi bun, adică spre Hristos, căci necurmat ni-i atrage de la Hristos ceea ce este necurat, şi nevrednic, şi rău (1 Cor. 9, 27). Dragă frate şi soră, obişnuieşte-te în fiecare dimineaţă să te adânceşti într-o meditaţie biblică şi într-o rugăciune! Apoi, tot timpul zilei, printre ocupaţiile tale, obişnuieşte-te să-ţi întorci măcar din când în când ochii spre Domnul şi gândul spre ceea ce ţi-a spus El în meditaţia din dimineaţa ta… Prăbuşirea ta poate veni numai în ziua în care nu ţi-ai întors nici o dată ochii spre Domnul tău.
Traian Dorz, din „Hristos – Comoara Psalmilor”
*
Ochii mei sunt pururea spre Domnul că El va scoate din laţ picioarele mele. (Psalmul 24, 16)
