Psalmul 18, vers 3
De atunci de când fericitul psalmist a strigat slăvitul Nume al Domnului şi îndată a fost izbăvit de vrăjmaşii lui, — o, câte nenumărate mii de credincioşi ai Domnului au mai strigat, cu o astfel de credinţă, Numele Lui cel Tare, în primejdii şi îndată i-a izbăvit El. În toate veacurile şi în toate popoarele, o, cât de nenumărate mii au fost aceştia!… Toţi aceştia sunt şi vor fi veşnic nişte dovezi vii, nişte mărturii puternice ale dumnezeirii Sale, în faţa tuturor acelora care, cu o totală lipsă de cunoaştere şi de pricepere, îndrăznesc să spună: Nu este Dumnezeu!
Noi, cei care, când am fost înconjuraţi de legăturile robiei, şi îngroziţi de valurile pieirii, şi înfăşuraţi de îngheţul mormântului, şi prinşi de lanţurile morţii, am strigat după ajutorul Numelui Său Sfânt şi am fost izbăviţi, — cu ce bucurie am strigat: Slăvit să fie Domnul!
Când, doborât de tot, am strigat şi eu: izbăveşte-mă, că nu mai pot, Doamne, ridică-mă, că nu mai pot, Iisuse, opreşte-i, că nu mai pot, Mântuitorul meu, — El mi-a auzit strigătul care n-avea nici măcar tăria şoaptei şi îndată mi-a trimis răspunsul Lui: vânturile s-au liniştit, valurile s-au oprit, vuietul a încetat deplin — şi s-a făcut o linişte mare (Mat. 8, 26). Iar eu am strigat uimit: Slăvit să fie Domnul! Slăvit să fie Domnul — o, ce cuvinte scumpe şi pline de recunoştinţă sunt acestea!
De câte ori le-am plâns, le-am strigat, le-am şoptit sau le-am cântat, plin de bucurie sau de uimire,cu ochii plini de lacrimi şi cu mâinile uscate, întinse spre cer, încă tremurând între teamă şi izbăvire! Slăvit să fie Domnul, — ce strigăt fericit este acesta când fiinţa mea întreagă se alipeşte de Sânul cel plin de iubire al Preaiubitului meu Mântuitor şi când Inima Lui o aud bătând atât de cald, de puternic, de dulce şi iubitor, atât de aproape de buzele mele, de lacrimile mele, de rănile şi de singurătatea durerii mele… Slăvit să fie Domnul, Care mi-a adeverit şi mie, când am strigat după El, că este Viu şi Adevărat, Puternic şi Iubitor în vecii vecilor.
Fiindcă şi eu aveam nevoie să-L cunosc şi din vedere, nu numai din credinţă. De aceea m-a dus în locuri şi în împrejurări fără de care niciodată n-aş fi putut avea faţă de Dumnezeu nici încredinţa-rea, nici cunoaşterea şi nici recunoştinţa pe care acolo le-am dobândit. Slăvit să fie Domnul, Care astfel, în fiecare neam şi în fiecare rând de oameni, în fiecare timp şi în fiecare împrejurare, Se arată Viu şi clar multora dintre ei, pe care apoi îi trimite către ceilalţi spre a mărturisi cu tărie despre El… despre minunile săvârşite cu grabă şi cu mare putere în ajutorul lor.
Astfel, cei care îi aud şi cred pot avea nu numai o cunoaştere vie despre Dumnezeu, dar şi nădejdea şi dovada că El le poate veni şi lor în ajutor la nevoie. Iar celor care nu vor voi să creadă pe mărturia vie a celor izbăviţi, aceştia să le slujească totuşi de mărturie acuzatoare în Ziua Judecăţii tuturor.
