Dragostea Bisericii vii a lui Hristos priveşte mereu spre El, se alipeşte mereu de El şi vorbeşte mereu de El, iar dragostea Mirelui Hristos face la fel cu ea. Ce fericit este acest dialog dulce şi ce bine ar fi dacă nu s-ar sfârşi niciodată!
În capitolul acesta, dragostea Domnului Iisus se uită spre Biserica Sa din jos în sus. Din urmă spre înainte. De la picioare spre cap.
Şi lauda iubirii Lui pentru ea începe da la mădularele cele mai smerite spre cele mai înălţate .
Fiindcă nicăieri nu se poate vedea mai bine lucrarea capului, a minţii, a ochilor, a inimii şi a mâinilor decât în felul cum sunt picioarele.
Când picioarele sunt descălţate, ce preţ mai poate avea capul împodobit?
Când picioarele sunt murdare, mai poate cineva să laude ochii şi mâinile?
Când picioarele sunt lovite, chinuite şi uitate, ce simţire poate să mai fie în inimă?
O, voi capi ai Lucrării Domnului, luminătorii adunărilor şi inima Frăţietăţii sfinte, uitaţi-vă spre picioare, spre sufletele smerite ale Adunării Domnului.
Când Domnul va putea lăuda întâi picioarele, atunci toată fiinţa Lucrării Sale va fi frumoasă.
Atunci voi veţi avea o strălucire şi un preţ adevărat în ochii Lui.
Când dragostea lui Hristos a venit să-i caute mai întâi pe cei mai apăsaţi, să-i ridice pe cei mai căzuţi şi să-i spele pe cei mai din urmă,
să aveţi şi voi gândul care era în Hristos.
Atunci, abia atunci, vom fi gata pentru cea mai fericită rugăciune: Suntem gata să Te primim… Vino repede, Iubitule!
Slavă veşnică Ţie, Preaiubitul Scump al inimilor noastre, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, slavă Ţie!
Te rugăm, fă-ne pe toţi să avem frumuseţea plăcută Ţie, dar începe de la cei mai din urmă, de la cei mai smeriţi.
Fă picioarele noastre frumoase şi harnice, lucrând pentru Tine şi urmând mereu căile Tale curate şi dulci.
Amin.
