În faţa ucenicilor Săi, pe care îi aducea acum înaintea Tatălui spre binecuvântare,
ca pe cea dintâi pârgă frumoasă şi fericită a lucrării pe care o săvârşise El,
Mântuitorul Iisus Hristos Se ruga acum pentru lu-crarea pe care trebuia să o înceapă ei:
Eu Te-am proslăvit pe pământ! Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac…
Adevărata proslăvire a lui Dumnezeu stă în împlinirea lucrării pe care El ţi-a dat-o s-o faci.
„Nu cel ce-Mi zice Doamne-Doamne va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri” – a spus Mântuitorul (Mt 7, 21).
Cuvântul Adevărului spune: „Căci noi… am fost zidiţi în Hristos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Ef 2, 10).
În împlinirea aceasta cu credincioşie a voii lui Dumnezeu (Ef 1, 4-6)
şi în umblarea conştiincioasă şi plină de iubire în toate faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca noi să le împlinim întocmai şi la timp,
stă adevărata proslăvire a Tatălui Ceresc.
Domnul Iisus arătase, prin toate cuvintele Sale şi prin toate lucrările Lui, deplina Sa ascultare de voia Tatălui,
deplina supunere faţă de poruncile primite de la Ta-tăl,
deplina împlinire a lucrării de mântuire pe care Dumnezeu Tatăl I-o dăduse să o facă pentru omenirea întreagă.
Acum putea să spună, în faţa Tatălui şi în faţa tuturor alor Săi, că lucrarea Lui este proslăvirea lui Dumnezeu.
Cât de strălucite erau aceste adevăruri pe care le rostea acum rugăciunea lui Hristos, Domnul nostru Preaiubit!
Fiul şi Trimisul Tatălui Se înfăţişa la sfârşitul vremii Lui de muncă, raportând în faţa Tatălui împlinirea datoriei pentru care a venit în lume.
Toate faptele pentru care fusese trimis El în lume erau împlinite întocmai.
Toate cuvintele pe care fusese trimis să le mărturisească fuseseră spuse aşa cum Tatăl Însuşi le spusese (In 12, 49).
Adevărul pe care trebuia să-l înalţe – El îl înălţase luminos.
Şi mântuirea pe care trebuia să o aducă o adusese în chip desăvârşit pentru toţi cei care vor vrea să se apropie de Dumnezeu prin El (Evr 7, 25).
O, ce desăvârşită, ce adevărată şi ce rodnică era proslăvirea pe care I-o aducea Tatălui Ceresc lucrarea de pe pământ, făcută de Fiul Său, Iisus Hristos!
Tatăl şi Fiul vedeau nu numai în profunzimea ei această lucrare, ci şi în întinderea pe care avea să o atingă în timp şi în veşnicie.
Vedeau nu numai frumuseţea roadelor ei, ci şi mulţimea acestor roade scumpe.
Tatăl vedea nu numai proslăvirea de acum, ci şi proslăvirea de la sfârşitul veacurilor – adusă Lui de lu-crarea Bisericii întregi,
de rodul Jertfei lui Iisus de pe Cruce
şi de încununarea muncii Sale.
Acum Fiul proslăvea pe Tatăl pentru înţelepciunea cu care întocmise această lucrare.
Pentru puterea pe care o arătase în tot timpul ei.
Pentru dreptatea pe care o dovedise prin ea.
Şi, mai ales, pentru dragostea nespus de mare în care învăluise întreagă această lucrare de mântuire.
Proslăvirea lucrării Fiului era Tatăl.
Proslăvirea Tatălui era lucrarea Fiului întregită cu cea a înfiaţilor Săi, care erau priviţi una cu El.
Cum trupul e una cu capul, iar lucrarea mădularelor şi a capului este una şi aceeaşi.
Dragă suflete de frate şi de soră,
ales şi trimis de Dumnezeu pentru o lucrare rându-ită ţie să o faci pe pământ,
tu, oare, cum stai faţă de acest lucru?
Cum te înfăţişezi tu înaintea Tatălui?
Şi cum arată, în faţa Lui, lucrarea pe care Dumne-zeu ţi-a încredinţat-o ţie să o faci?
Atâtea fapte bune a pregătit Dumnezeu, ca tu să umbli în ele; întreabă-te singur: cum umbli tu în ele?
Cum umbli tu în calea Bisericii?
Cum umbli în ascultarea Cuvântului Sfânt?
Cum umbli între fraţi?
Cum umbli între săraci şi între bolnavi?
Între suferinţe şi între îngrijorări,
între necazuri şi prigoniri,
între ispite şi păcate,
între citirea Cuvântului şi împlinirea lui,
între vrăjmaşi şi prieteni,
între rugăciuni şi meditaţii?…
Oare proslăvesc lucrarea ta şi umbletele tale pe Dumnezeu sau nu?
Să ştii că de aceasta depinde soarta veşnică a ta (Rom 2, 7-13).
Proslăvire veşnică fie adusă Numelui Tău veşnic, Dumnezeul nostru veşnic, pentru iubirea Ta veşnică faţă de noi.
Mulţumim pentru Lucrarea mântuitoare pe care ne-ai adus-o
şi pentru harul mântuitor prin care ne-ai învrednicit şi pe noi să fim împreună-lucrători cu Tine la această dumnezeiască Lucrare fericită (I Cor 3, 9-15).
Te rugăm, dăruieşte-ne puterea şi lumina Duhului Sfânt, prin care să avem înţelepciunea, şi tăria, şi grija, şi voinţa necurmată pentru a face această lucrare în aşa fel încât ea să fie o veşnică proslăvire a Numelui Tău cel Sfânt.
Amin.
Traian Dorz,
din „Hristos – Mijlocitorul nostru”
