1. Evenimentele sunt verigile din care se compune lanţul istoriei noastre, sunt firele din care se ţese pânza ei, sunt adevărurile din care se încheagă explicaţia şi se desfăşoară lupta ei.
2. Nici o verigă singură nu-i un lanţ. Nici un fir singur nu-i o pânză. Nici un adevăr singur nu-i o explicaţie. Aşa şi istoria noastră. Trebuie luate toate la un loc, cu noi toţi.
3. Dar minţi care să le poată cuprinde, ordona şi pătrunde pe toate acestea în lungimea, în lăţimea şi profunzimea lor sunt numai cele luminate de Cuvântul lui Dumnezeu, căci El este fluidul ce trece prin toate, însufleţind şi controlând totul.
4. Dar şi în istoria noastră, la un moment dat, evenimentele vin din ce în ce tot mai încărcate de conţinut, împingând tot mai puternic înainte desfăşurarea luptei ei sfinte, tot mai frumoase şi mai angajate.
5. Linia noastră de luptă se conturează tot mai clar. Direcţiile de înaintare se văd tot mai frumoase, obiectivele de atins devin mai posibile şi mai atrăgătoare…
Şi Marele nostru Comandant ceresc parcă n-a fost niciodată atât de prezent în mijlocul nostru.
6. Dar nici vrăjmaşul satana parcă n-a fost mai atent şi mai concentrat asupra noastră ca acum. Ce frumoasă este totuşi lupta lui Hristos, dar numai când te angajezi în ea puternic şi total!
7. Ajungem tot mai des în barajele puternice ale curselor celor mai grele ale vrăjmaşului. Nu mai putem înainta în linie, ci numai om cu om. Fiecare pe socoteala sa. Nu ne mai putem aduna cu sutele, nici măcar cu zecile. Ne adunăm doi, trei, până trece barajul.
Dar nu încetăm lupta.
8. Ce nedreaptă este totuşi lumea faţă de Dumnezeu şi de Oastea Lui! Se folosesc împotriva lui Hristos, a Evangheliei Sale şi a copiilor Săi cele mai mincinoase învinuiri, cu toate mijloacele, în toate locurile: prin grai, prin scris, prin legi scrise şi nescrise…
Iar Adevărului şi nevinovaţilor nu li se permite nici o apărare, prin nici unul dintre aceste mijloace.
9. Oricine vrea să ne facă vreun rău nu este obligat să aducă nici martori, nici dovezi. În aceste condiţii, singură adorarea şi acceptarea jertfei în Numele lui Hristos cel Drag ne întăreşte şi ne compensează.
Până va trece şi acest baraj.
10. În adunările noastre nu s-a spus niciodată nici un cuvânt sau vreo aluzie vătămătoare nici împotriva acestor două autorităţi şi nici a oamenilor lor. Şi totuşi, atât ele, cât şi ei ne urăsc de moarte.
Ce altă explicaţie poate fi decât aceea pe care o dă Mântuitorul nostru: „Pentru Numele Meu” (In 15, 18-20).
11. Dar nu-i bine nici să ne plângem sau să ne mirăm. Dacă L-am ales pe Hristos Domnul nostru şi avem bucuria iertării şi dragostei Sale, nu este oare tocmai ocara pentru El o mai mare cinste ca oricare alta pentru noi?
Prin urmare, să încheiem aici cu o cântare de bucurie, slăvindu-L pe Dumnezeu pentru această arvună a slavei.
12. Cel mai necesar, dar şi cel mai dificil colaborator al Oastei Domnului pentru mântuirea poporului şi pentru reîntregirea Bisericii noastre este clerul acestei Biserici.
13. De la începutul Oastei Domnului, acest cler s-a împotrivit însă, de jos şi până sus, în trei părţi. Cei mai puţini pentru, mai mulţi contra şi cei mai mulţi indiferenţi.
Traian Dorz
din cartea „Semănaţi Cuvântul Sfânt„,
editura „Oastea Domnului”, Sibiu
