Mi-aduc aminte de o întâmplare pe care am citit-o din Vieţile Sfinţilor, cum un tânăr a fost dus în faţa dregătorilor păgâni şi, pus în faţa judecătorilor aspri, a fost sfătuit să se lepede de credinţă, să se lepede de Hristos, să se lase de credinţa înaintaşilor săi. Dar el a răspuns:
– Nu pot! Nu mă lasă lanţul.
Judecătorul i-a spus:
– Eşti nebun? Ce lanţ? Vorbeşti de lanţ ca şi cum ai fi legat, dar noi te vedem aici fără lanţ, nici la mâini nici la picioare. Cum spui tu că nu te lasă lanţul?
Tânărul a răspuns:
– Eu fac parte dintr-o înlănţuire de înaintaşi şi de urmaşi. Înaintaşii mei sfinţi care au murit înaintea mea moarte de martiri şi de credincioşi sunt lanţul cel de aur al credinţei care nu mă lasă să mă lepăd. Eu sunt una cu ei, eu sunt legat de ei, eu sunt lipit de ei, eu sunt crescut între ei şi sunt îngemănat de ei în această sfântă slujbă şi credinţă în Hristos. Şi chiar dacă aş vrea eu să fac… nu mă pot lăsa. Eu nu mă pot lăsa de părinţii mei şi de înaintaşii mei. Nu pot să părăsesc această sfântă lucrare de credinţă în care eu sunt abia o verigă la lanţului de aur al înaintaşilor mei.
Şi noi facem parte dintr-un lanţ de aur minunat. În mijlocul poporului nostru au fost oameni de credinţă şi de putere, şi de îndrăzneală sfântă şi mare… Dacă Dumnezeu a făcut să ajungă până astăzi fiinţa poporului nostru, a fost pentru că de la început poporul nostru s-a născut odată cu credinţa şi în mijlocul lui au fost bărbaţi ai credinţei, oameni de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Ei au luptat să păstreze fiinţa neamului nostru şi credinţa părinţilor noştri în care Dumnezeu acum ne-a rânduit nouă o lucrare deosebită, prin care să ne trezim, să ne împrospătăm, să ne îmbărbătăm inimile şi să putem urma astfel credinţa înaintaşilor noştri cu o vigoare, cu o putere, cu o îndrăzneală şi mai sporită. Pentru că facem parte dintr-un lanţ de aur, din firul lung al unor înaintaşi ai credinţei care s-au jertfit până astăzi. Tot pământul ţării noastre este presărat de mănăstiri, de troiţe, de cruci, de paraclise şi de tot felul de semne ale credinţei înaintaşilor noştri.
Ce mulţi sunt chiar tineri care au avut curaj şi au avut putere să facă o lucrare de aşa mărime şi de aşa frumuseţe pentru Dumnezeu! Au avut o credinţă puternică şi mare. Şi dovada acestei credinţi a rămas peste veacuri până la noi. Nouă ni se cere acum ca, pe lângă semnele acestea minunate ale credinţei înaintaşilor noştri, să aducem puterea de trăire, avântul înflăcărat al unei iubiri nemărginite faţă de Hristos, Care ne-a răscumpărat şi Care ne-a păstrat această limbă în care să putem citi şi mărturisi, şi împărtăşi cuvintele frumoase ale sfintei Evanghelii. El ne-a lăsat această limbă şi acest popor în mijlocul căruia avem fraţi, avem surori. Din mijlocul poporului acestuia a fost mama noastră, tatăl nostru, fraţii noştri. Sufletele cele mai iubite şi mai scumpe pe care le-am avut pe pământ din mijlocul acestui popor sunt.
În limba acestui popor am citit Cuvântul lui Dumnezeu şi în limba aceasta am cântat cântările Domnului spre slava Sa şi ne bucurăm acum, înmulţind în limba aceasta rugăciunile inimii noastre, desfătarea sufletului nostru, spre slava Lui cea sfântă şi spre bucuria sufletelor noastre.
De aceea trebuie să ţinem la aceste lucruri şi să facem ca ele să capete tot mai mult preţ şi frumuseţe prin trăirea noastră, prin umblarea noastră, prin viaţa noastră de fiecare zi, prin neprihănirea, prin sfinţenia, prin hărnicia, prin ascultarea de care trebuie să dăm dovadă fiecare dintre noi. Că aceasta este porunca Domnului Hristos.
Nu poate fi cineva credincios în mijlocul Bisericii universale a lui Hristos, dacă mai întâi nu este credincios în mijlocul Bisericii în care l-a născut pe el Dumnezeu, din părinţii trupeşti şi din părinţii sufleteşti.
Nu poate fi cineva un om cu adevărat sănătos şi vrednic în mijlocul poporului şi societăţii, dacă mai întâi nu este sănătos şi vrednic în mijlocul familiei, în mijlocul celor între care Dumnezeu a făcut să se nască el.
De aceea trebuie să ne iubim familia, de aceea trebuie să ne iubim părinţii, de aceea trebuie să ne iubim fraţii şi surorile, de aceea trebuie să ne iubim copiii, soţiile şi soţii, pentru că în mijlocul lor ne-a chemat Dumnezeu să-L slujim şi să-L slăvim pe El. În mijlocul lor şi cu ei împreună ne-a chemat Dumnezeu la mântuirea Sa.
De aceea trebuie să iubim poporul nostru, pentru că în mijlocul lui şi cu el împreună ne-a rânduit Dumnezeu să ne mântuim sufletele noastre şi viaţa noastră.
De aceea, vedem că mântuirea noastră conţine un cuvânt larg, un lucru înalt şi sfânt. Mântuirea noastră este legată de mântuirea familiei noastre, de mântuirea poporului nostru. Este legată de mântuirea semenilor noştri şi a fraţilor noştri.
Şi de aceea, rugându-ne pentru noi, să nu uităm de alţii; lucrând pentru noi, să nu-i uităm pe ceilalţi; luptând pentru noi şi pentru mântuirea noastră, să nu uităm mântuirea semenilor noştri. Căci dacă vom căuta din toată inima mântuirea alor noştri, aceasta ne va ajuta şi pe noi la propria noastră mântuire. Căci singuri nu ne vom putea mântui niciodată. În Ziua Judecăţii, Dumnezeu va cere din mâna noastră multe suflete, însă în primul rând sufletele celor iubiţi ai noştri.
Cum ne facem noi datoria în familia noastră? Cum ascultăm noi de părinţi? Cum ascultăm de îndrumătorii noştri? Cum ne facem datoria la locul nostru de muncă? Cum ne facem datoria în societatea în care umblăm? Că şi de-aceasta depinde mântuirea, chiar mântuirea sufletului nostru. Că degeaba zicem noi „Doamne, Doamne”, dacă nu facem voia lui Dumnezeu. Degeaba vom cânta noi mereu cântările frumoase ale Evangheliei, cântările spre slava Domnului, dacă noi nu ne vom da, în toate zilele, toată silinţa, din îndemnul conştiinţei noastre trezite şi atente, să facem tot ceea ce porunceşte Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.
Se mai leagă mântuirea noastră de ascultarea noastră, de ascultarea de El. Şi ascultarea de El înseamnă o viaţă luminoasă, ascultătoare, smerită, sfântă, rodnică, cinstită şi neprihănită în mijlocul tuturor oamenilor.
251. VERIGA DIN LANŢUL DE AUR
O vorbire a fratelui Traian Dorz de la adunarea de la Simeria – 23 august 1969
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, vol. 6
