Făclie-arzând strălucitor
în miezul nopţii grele,
chemând trăirea tuturor
spre drum ferit de rele
Aşa fii tu, Lucrarea Sa,
şi Domnul te va înălţa.
Răsplata ta va fi Hristos
şi Cerul Lui cel luminos.
Lumină aşteptând spre zori
veghind tăcut răbdarea,
când asprul vânt şi negrii nori
fac tot mai grea-ncercarea
Putere-n ceasul ispitit
şi scut în lupta dură,
împărţitor neobosit
de raze şi căldură
Înalţă-ţi para mai frumos
cu cât mai grea-i furtuna,
curată-n slujba lui Hristos
arzând întotdeauna!
de Traian Dorz