Unii am început viaţa de familie, iar alţii încă vă faceţi planuri cu privire la aceasta – încă visaţi, încă vă gândiţi cum va fi, încă aveţi frici şi nedumeriri în mintea voastră.
Întâi, aş vrea să subliniez cuvintele Sfântului Apostol Pavel, din Epistola către Efeseni, care se citesc şi la Taina Cununiei: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică . Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat” (5, 31). Un alt verset care se leagă de modul în care familia va continua să-şi ducă viaţa, după ce numărul membrilor va creşte, ne spune: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Pilde 22, 6). Iată două versete pe care trebuie să le avem în mintea noastră atunci când vedem căsătoria şi viaţa de familie legate de Hristos şi situate în Biserică.
Ştim că, la un moment dat, a mers cineva la părintele Arsenie Boca. Avea probleme acasă, iar părintele Arsenie, cum era direct, i-a zis în faţă: „Mă, tu ai ales avere, nu ai ales muiere. Şi, pentru asta, o să suferi toată viaţa!” Înţelegem că tânărul acela nu a ales soţia din dragoste, ci a ales-o cu alte încredinţări. Acum mă gândesc că, pentru noi, cei care frecventăm biserica şi iubim pe Dumnezeu, lucrurile acestea nu au de-a face cu noi.
Dacă vom citi ce ne învaţă Sfinţii Părinţi, vom descoperi o cu totul altă familie, şi un cu totul alt mod de a vedea lucrurile, diferit de ceea ce se promovează în vremea în care trăim noi. Şi cred că lucrul acesta nu vă este străin celor care sunteţi în Biserică, celor care mergeţi des la biserică, nu vi se pare străin. Sfinţii Părinţi şi cei care ne vorbesc despre familia creştină văd lucrurile cu totul altfel faţă de cum le vede lumea. Familia, ne învaţă Sfinţii Părinţi, este locul în care te mântuieşti tu şi se mântuieşte şi celălalt. Acesta este primul scop al familiei, acesta este primul scop al însoţirii ca eu să mă mântuiesc şi să îl ajut şi pe celălalt să se mântuiască. Şi, dacă el nu se mântuieşte, o să fiu tras la răspundere şi eu. Cu gândul acesta ar trebui să plecăm la drum în viaţa de familie. În familie nu e locul acela unde mergem şi ne descărcăm unul pe altul, ci locul în care suntem chemaţi să ne purtăm poverile. Nici locul în care să îmi fac toate mofturile sau altele asemenea.
Dar aceasta e teoria, aceasta este ceea ce găsim în cărţile duhovniceşti. Dacă privim la societatea modernă, lucrurile sunt schimbate: tot ce este trecător, tot ce pare frumos ochiului are valoare în ochiul lumii. Oamenii aleargă după ceea ce îi poate face „fericiţi”, după distracţie şi după ceea ce îi face pe ei să se simtă bine. Dar, vedeţi, viaţa de familie nu e gândită ca să ne simţim bine, ca să simţim plăcere sau satisfacţie. Ea nu-i gândită în felul acesta al lumii, ci satisfacţia trebuie să fie cea din interior, când sufletul nostru e legat de Dumnezeu şi de partenerul nostru de viaţă.
Părintele Iosif ne vorbeşte în felul următor: „Temelia unei vieţi familiale fericite este Mântuitorul Iisus Hristos şi Cuvântul Lui”. Deci din Domnul Hristos pleacă fericirea. Dacă avem probleme, înseamnă că lucrurile nu au Temelia cea bună. Lucrurile sunt clare. Şi priviţi în jur, în societate, oare nu sunt probleme? Sunt foarte multe, chiar şi la oamenii credincioşi. Şi atunci ne dă de gândit: oare temelia este cum spune Părintele Iosif, cum spune Mântuitorul Iisus Hristos şi Cuvântul Lui, sau nu? Că dacă ar fi aşa, nu ar mai fi aşa multe probleme. Spune Mântuitorul: „Casa voastră să fie zidită pe stâncă!”. Oamenii, în societatea modernă, îşi fac casa la malul mării şi vor să stea acolo liniştiţi. Dar cât de uşor vin valurile acolo! „Mulţi îşi închipuie, spune Părintele Iosif, că greutăţile şi datoriile familiale sunt o piedică pentru cele sufleteşti. Greşită părere! Un tată şi o mamă pot sluji Domnului mai mult decât alţii, aducând la Domnul şi pe copiii lor, pe slujitorii lor şi, priveghind, să fie căsuţa lor totdeauna plină de rugăciune şi purtări curate”. Şi aici Părintele Iosif aminteşte de copii.
Ştiţi cum văd Sfinţii Părinţi lucrurile? Că noi ar trebui să creştem sfinţi, aşa am găsit scris. „Nu-i suficient să creşti copii, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, voi trebuie să creşteţi sfinţi!”. (Dar nu suntem noi sfinţi, că noi suntem vai şi-amar…) Şi, dacă voi creşteţi sfinţi, veţi fi şi voi! Sau, dacă voi nu sunteţi, faceţi totul ca să puteţi creşte sfinţi. Aceasta este provocarea enormă la care suntem chemaţi noi, ca părinţi, şi voi, ca viitori părinţi. Şi cum vom reuşi? Tot sfinţii ne învaţă, că aşa ne lucrăm noi răbdarea, că nu o avem, dar copiii ne ajută să ne-o cultivăm. Să cultivăm virtuţi precum: răbdarea, blândeţea, smerenia. În familie se văd acestea şi în familie trebuie să le punem întâi la lucru. Spune Părintele Iosif: „Vai de căsnicia în care s-a stins rugăciunea celor doi împreună! Vai de căsnicia în care s-a pierdut dulceaţa iubirii evanghelice! Vai de căsnicia din care lipseşte Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu!” Iată, aici, şi Părintele Iosif vorbeşte despre familia ideală, familia creştină, familia duhovnicească, familia care poate trece în viaţa aceasta prin toate greutăţile, prin toate ispitele, prin tot ceea ce va veni, dar familia va rămâne tare, familia va rămâne biruitoare şi de neclintit.
Pr. Florin MIHOLCA
