Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home FÂNTÂNILE ŢARINII NOASTRE

FÂNTÂNILE ŢARINII NOASTRE

FÂNTÂNILE ŢARINII NOASTRE

Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz)

de la nunta de la Simeria – iunie 1978 (?)

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

În Cartea Facerii, la capitolul 24, cunoscătorii Bibliei ştiu că este vorba de căsătoria lui Isaac, copilul făgăduinţei, dat de Dumnezeu bătrânului Avraam la vârsta de 100 de ani şi soţiei lui destul de înaintată în vârstă.

S-a amintit şi se va aminti totdeauna din capitolul acesta o lecţie cât se poate de minunată pentru toţi tinerii noştri.

Dragilor tineri şi tinere! Pentru când veţi ajunge în pragul căsătoriei, vă îndemnăm din toată inima, urmăriţi cu multă luare aminte, din capitolul acesta, fiecare citat şi veţi trage învăţătura pentru planul pe care vi-l făuriţi voi pentru un viitor fericit. Capitolul acesta a rămas, veacuri de-a rândul, o pildă grăitoare pentru toţi tinerii care au voit să-L slujească pe Dumnezeu şi cărora le-a trebuit o tovarăşă de viaţă credincioasă cu care să-şi poată duce greul vieţii.

Amintea un frate mai înainte: căsătoria, propriu-zis, nu-i o fericire. Pentru că, prin căsătorie, se înjumătăţesc drepturile bărbatului şi i se dublează obligaţiile. Şi tot la fel şi pentru soţie.

Deci, fraţilor, pentru că a fost rânduiala lui Dumnezeu aşa, că nu e bine să fie omul singur, Dumnezeu le-a dat îndemnul acesta al căsătoriei. Însă gândiţi‑vă la un citat din Proverbe, care spune: „Averea e o moştenire de la părinţi, dar o femeie credincioasă este un dar al lui Dumnezeu”.

Fraţilor şi surorilor tinere! Tinerele credincioase au fost căutate totdeauna ca aurul de mare preţ. Şi noi, care suntem de mult trecuţi de vârsta tinereţii, şi noi am căutat când am fost ca voi. Dar am cerut din partea Domnului să ne dea răspuns şi să ne caute El, aşa cum arată Cuvântul în capitolul 24. Îngerul Domnului s-a dus şi a pregătit-o. Pentru fiecare dintre voi, dragilor tineri, îngerul lui Dumnezeu a pregătit tovarăşa sau tovarăşul de viaţă. Dacă veţi rămâne la hotărârea lui Dumnezeu, e bine. Dacă nu, veţi culege roade amare. Câţi dintre tinerii noştri nu s-au înşelat… Tinerii noştri merg bine până la căsătorie. Dar nu întâmplător spune Domnul în Evanghelia cu nunta fiului de împărat, când unul dintre cei care au fost chemaţi la nuntă tocmai dezvinovăţirea [aceasta a spus-o], pe care o spun mulţi: „M-am căsătorit şi nu pot veni”. Deci, iată, pentru unii, căsătoria care nu este de la Dumnezeu e un prilej de cădere. Câţi n-au pornit tineri pe drumul acesta, dar au sfârşit-o rău… Pentru că n-au avut un reazem de care să se rezeme şi, aici pe pământ, o tovarăşă să-l înţeleagă sau să poată fi înţeles.

Aş vrea să vă amintesc ceva din capitolul 26, tot din Cartea Facerii, unde ne arată Cuvântul că părintele nostru Avraam, la vârsta de 175 de ani, a adormit alături de părinţii lui. A fost plâns de Isaac, plâns de Rebeca şi a fost înmormântat cu multă cinste. Dar a venit şi peste ţinutul în care se găsea acum Isaac o foamete cum a fost şi pe timpul lui Avraam. Pentru că lipsea pâinea cea de toate zilele, el a plecat la împăratul filistenilor, Amalec, ca acesta să-i dea şi lui posibilitate să-şi ducă viaţa pe mai departe. (Amalec acesta simbolizează lumea.) Şi veţi vedea cum, mai târziu, îl va binecuvânta Dumnezeu pe Isaac [chiar şi] în ţara lui Amalec. Din primul an, de la început, semănăturile lui Isaac i-au dat roade însutite. Domnul l-a binecuvântat în toate cele, după făgăduinţa dată de Dumnezeu [şi după cuvântul] lui Laban spus când s-a despărţit de sora lui şi a zis: „O, sora mea, Domnul să te binecuvânteze pe tine şi să facă din tine o mamă a mii şi zeci de mii de oameni credincioşi”. Binecuvântarea aceasta a rămas valabilă, pentru că a fost o căsătorie întemeiată de Dumnezeu. Dumnezeu l-a binecuvântat în ţara lui Amalec pe Isaac şi Amalec a început să-l duşmănească, văzând cum se înmulţeşte avutul lui şi cum se înmulţeşte numărul copiilor lui, şi a zis: „Într-o zi, omul acesta se va ridica împotriva noastră şi ne va bate”. Şi l-a izgonit din ţara lui. Isaac a plecat pe-o vale, unde şi-a aşezat turmele şi corturile şi le-a întins pentru populaţia care se născuse din el. Dar, ca să-i facă un rău mai mare, Amalec a dat poruncă să se astupe toate fântânile pe care le-a săpat părintele său Avraam, pentru ca Isaac să ducă lipsă de apă pentru animale şi pentru populaţie. [Dar Isaac] a dat poruncă slujitorilor lui să sape fântâni, ca să aibă apă, pentru viaţă. Însă slujitorii lui Amalec, păstorii lui, au pus stăpânire pe fântânile săpate de slujitorii lui Isaac. Şi a început o ceartă între ei. Isaac a dat poruncă: „Destupaţi toate fântânile săpate de slujitorii părintelui meu”. Căci ei au pus stăpânire şi pe acestea. El a dat poruncă să sape alte fântâni şi alte fântâni, dar care au fost un prilej de ceartă pentru slujitorii lui Amalec şi ai lui Isaac. La urmă de tot, când Amalec a văzut că Dumnezeu l-a binecuvântat şi în ţara şi în locul unde era, a venit el şi i-a zis: „Văd că Domnul te-a binecuvântat pe tine. Văd că propăşeşti în tot ceea ce faci. Hai să facem un legământ între mine şi tine. Dacă Dumnezeu te va binecuvânta cu multă avuţie, niciodată să nu fii împotriva mea, nici eu împotriva ta”.

Şi, când legământul acesta a fost încheiat, au venit slujitorii lui Isaac plini de bucurie şi au spus: „Am găsit o fântână cu apă bună”. După încheierea legământului n-au mai astupat fântâna aceasta, de bucurie că au găsit o fântână cu apă bună. Şi s-a întemeiat legământul acesta, [dar] care n-a fost de lungă durată, căci Amalec l-a călcat. Isaac [însă] şi seminţia lui a fost binecuvântată şi va fi binecuvântată până în vecii vecilor.

Fraţilor, câte învăţăminte putem noi trage de aici! Şi noi am avut un părinte… Şi noi am avut un părinte care ne-a săpat fântâni pe pământul ţării noastre, unde lucrăm şi noi ţarina şi ogorul lui Dumnezeu. Dar n-a trecut multă vreme de când fântânile acestea s-au săpat. Au venit unii şi au astupat fântânile. Din gelozie sau nu ştiu de ce… au astupat fântânile acestea, ca să împiedice înmulţirea poporului lui Dumnezeu pe pământul acesta. Ei n-au ştiut că Dumnezeu a făgăduit şi a zis aşa unor oameni care nu făceau parte din poporul lui Dumnezeu: „Voi nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu”. Şi acestui popor al lui Dumnezeu i s-a astupat mereu fântânile. Şi, dacă ei le-au săpat cu multă trudă, chiar în locuri pustii, în locuri în care şi noi am lucrat, când fântânile au fost săpate, au pus stăpânire pe ele. I-au izgonit pe cei care au muncit pentru darea apei şi au pus stăpânire pe ele. Dar, văzând lumea, văzând vrăjmaşii lui Dumnezeu că binecuvântarea lui Dumnezeu e cu Lucrarea aceasta, au venit să facă un legământ. Dar nu un legământ serios. Au vrut să pună din nou curse poporului lui Dumnezeu, dar nu se putea nimeni împotrivi hotărârii lui Dumnezeu, căci s-a binecuvântat până la sfârşitul veacurilor această seminţie întemeiată pe credinţa lui Avraam.

Isaac a fost credincios tatălui său. A primit poruncă din partea tatălui său, pe patul morţii [acestuia], să-i urmeze în credincioşie. [Să fie] cu multă încredere în Dumnezeu, pentru că i-a dăruit Dumnezeu o tovarăşă de viaţă pe care a putut să conteze întotdeauna: şi la bine, şi la greu.

A fost un moment, spune Biblia, când Sara, fiind o femeie foarte frumoasă, a ajuns în locul unde s-a adăpostit [împreună cu Avraam], din cauza foametei şi cei de-acolo au răpit-o. Dar Avraam i-a spus ei mai înainte: „Tu eşti o femeie frumoasă. Locuitorii ţării pot să mă omoare pe mine pentru tine. Dar spune-le că eşti sora mea, şi atunci voi scăpa şi eu cu viaţă pe lângă tine”. Şi când au luat-o, aşa a spus. Când a fost întrebată, a spus că Avram e fratele ei, ca să-i scape viaţa. Dar Domnul S-a arătat peste noapte acestor duşmani şi a zis: „Să nu vă atingeţi de femeia aceasta, căci e femeie cu bărbat. Nu aruncaţi nelegiuire asupra voastră”. Şi astfel, femeia credincioasă a fost aşa de elastică şi încrezătoare, şi pentru Dumnezeu, în credincioşie, şi faţă de soţul său, că l-a scăpat cu viaţă. Din pricina aceasta, Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam. Şi în toată seminţia lui va fi o binecuvântare veşnică, încât niciodată nu va rămâne lipsit poporul acesta de binecuvântarea lui Dumnezeu.

Din poporul acesta facem parte şi noi, care am primit acum şi noi, prin cre­dinţă, toate făgăduinţele lui Dumnezeu pentru viaţa de fiecare zi.

Aş vrea să vă îndemn, fraţilor dragi, [ştiind] profeţia Profetului Ioel, care spune că va fi foamete şi secetă după auzirea Cuvântul lui Dumnezeu; vă îndemnăm pe voi, lucrătorilor: săpaţi fântâni. Săpaţi fântâni, căci va fi apă bună şi binecuvântată. Săpaţi cât mai adânci fântâni, pentru ca turma lui Dumnezeu, poporul lui Dumnezeu să nu ducă lipsă de apă într-un pământ însetat. Săpaţi din greu, oricât v-ar costa. Vor rămâne veşnice fântânile. Şi chiar dacă vi se vor astupa, urmaşii noştri le vor dezgropa, ca din nou să aibă apa binecuvântată a Cuvântului lui Dumnezeu. Căci vor rămâne veşnic în picioare toate făgăduinţele arătate de Dumnezeu. Ne încredem din toată inima, [după] cuvântul arătat de Profetul Isaia, că: „se va naşte din acest Om o seminţie care nu va trece sub stăpânirea altor popoare. Îşi va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Şi va pune Robul Meu neprihănit pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu”.

Binecuvântată e ţara noastră care a fost săpată – cum aţi văzut aici un frate venind din Munţii Retezat, care s-a adresat [frăţiilor voastre] zicând că e cioban. Binecuvântat să fie Dumnezeu că, la poalele Munţilor Retezat, unde [acest frate] e aşezat vremelnic, el a săpat fântână binecuvântată, care curge ca o apă cristalină de munte, până în vale, departe, pentru că cel pe care îl binecuvântează Dumnezeu va fi binecuvântat pentru vecii vecilor. Noi ne bucurăm că în satele şi cătunele îndepărtate ale ţării noastre şi pe toate meleagurile se sapă cu hărnicie fântâni pentru ca, având în vedere o nouă strâmtorare sau foamete, sau lipsă de apă, să se poată folosi fântânile acestea pentru întărirea poporului lui Dumnezeu. Şi, prin apa proaspătă pe care o are, să poată ajunge în Canaanul cel ceresc, făgăduit de Dumnezeu.

Timpul e scurt; lucrători sunt mulţi. Bucuria e mare. Toţi dorim… şi noi vrem să ne arătăm bucuria aici în adunarea aceasta, cu toată dragostea, frate drag, venit tânăr de pe meleagurile Banatului. Programul nostru durează până după-masă. Nu facem ca la alte adunări obişnuite, ca după-masă să plece fiecare. Nu. Noi vom rămâne. Autorizaţia şi îngăduinţa autorităţilor statului este până noaptea târziu. Şi vă rugăm stăruitor, nu vă grăbiţi cu plecarea, nu vă grăbiţi să plecaţi acasă, că tot acasă sunteţi. Rămâneţi încă aicea, ca să primim îndemnurile pentru a săpa aceste fântâni binecuvântate, fiecare în locul în care ne-a aşezat pe noi Dumnezeu. Nu vă grăbiţi, vă rugăm, căci după-masă va mai fi încă program bogat. Şi am dori să împlinim dorinţele fraţilor noştri de a ne împărtăşi din bucuriile lor pe care le simt [curgând din] acest izvor binecuvântat de Dumnezeu.

Fraţii noştri tineri care ne-aţi prilejuit bucuria aceasta – poate prima bucurie aici pe meleagurile noastre, ale Hunedoarei – toţi fraţii vă binecuvântează! Toţi fraţii doresc să propăşiţi în viaţă aşa cum a propăşit Isaac şi Rebeca. Dar nu în turme de oi şi de boi. În turme binecuvântate de care i-a spus Domnul lui Petru: „Eu te fac pescar de oameni. Lasă mreaja şi pe tatăl tău”. Dumnezeu vrea să vă facă păstori de turme binecuvântate ale lui Dumnezeu. S-a amintit că sunteţi crescuţi în familii deosebite, familii credincioase. Şi, din pricina aceasta, noi avem un nou prilej de binecuvântare şi-L binecuvântăm pe Dumnezeu. Uite cum poartă Dumnezeu grijă de cei care se încred în El. Uite cum Dumnezeu lucrează continuu. [Ca în întâmplarea aceea când] un necredincios, vrând să-şi bată joc de un copil al lui Dumnezeu, îl întreabă:

– Ce face Dumnezeul vostru acum? Ce lucrează?

– Dumnezeul nostru astăzi pe unii îi coboară şi pe alţii îi ridică.

Şi n-a mai mers dispreţuitorul acesta mult, când calul i s-a speriat de ceva, a făcut o întorsătură bruscă şi l-a trântit pe prinţul acesta cu capul de o piatră, unde şi-a găsit sfârşitul.

Aşa e Dumnezeul nostru! El este viu. El lucrează. Pe unii îi ridică, pe alţii îi coboară. El este împotriva mândrilor, dar le dă har celor smeriţi. E plină Scriptura de această învăţătură binecuvântată.

Iar Apostol Petru îi îndeamnă pe tineri: „Fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenia, care e de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Aşa este învăţătura Apostolului Petru; şi această învăţătură, pentru noi, este o învăţătură deosebită, pe care o păstrăm cu scumpătate în inima noastră. Tinerilor dragi, fiţi împodobiţi cu smerenia. Avem o pildă grăitoare chiar aici în mijlocul nostru: mireasa noastră n-a fost crescută într-o familie îmbelşugată. A purtat mereu haină simplă, a credinţei, smerenia. Dar Dumnezeu a binecuvântat-o. Dumnezeu îi ridică pe cei smeriţi şi îi coboară pe cei ce se mândresc, că e împotriva mândrilor; dar celor smeriţi le dă har. E o pildă grăitoare pentru noi toţi, fraţilor dragi.

Dragii noştri tineri, noi vă însoţim în rugăciunile noastre şi la încheierea acestui legământ pe care-l faceţi astăzi în faţa sfântului altar. Şi-L rugăm pe Dumnezeu ca să vă binecuvânteze şi pe voi, şi pe părinţii care v-au crescut pe voi. Care v-au dat educaţia aceasta. Şi pe părinţii trupeşti, dar şi pe părinţii duhovniceşti, care au săpat fântâni fără oboseală. Unii au căzut şi n-au putut să vadă încă izvoarele îmbelşugate care curg din fântânile pe care ei le-au săpat. Dar lăudat să fie Dumnezeu! Părinţii lucrează în nădejdea copiilor, ca să-i facă fericiţi. [Ei] au murit cu această nădejde, şi astăzi, pe pământul ţării noastre curg izvoare binecuvântate. Când prima fântână pe care a poruncit Isaac să o sape slujitorii lui [a fost săpată, aceştia] au spus: „E o apă de munte, e o apă de izvor”. Aşa e binecuvântarea lui Dumnezeu care se revarsă în primele fântâni pe care le facem noi pentru a-i adăpa pe cei însetaţi şi toată turma lui Dumnezeu.

Să vă binecuvânteze şi pe voi, dragilor fraţi! Să vă binecuvânteze şi cei care vor urma după voi! Şi la tot tineretul îi doresc încă o dată, din inimă.

Tinerilor dragi, cu vreme şi fără de vreme, citiţi capitolul 24 din Cartea Facerii. Să-l ştiţi pe de rost. Să ştiţi ce căutaţi. Să ştiţi ce vreţi. Să ştiţi ce vrea Dumnezeu cu voi. Să ştiţi la ce fericire mare s-a gândit pentru voi. Şi apoi urmăriţi cu luare aminte capitolul 26 şi veţi trage învăţămintele potrivite şi pentru căsătorie, cu alegerea tovarăşului, şi pentru felul de viaţă şi de trăire, până când Dumnezeu îi va ridica pe alţii care vor duce solia binecuvântată a Cuvântului lui Dumnezeu.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, fraţilor care aţi venit pe meleagurile noastre aici, la sărbătorirea [de către noi] a acestor doi tineri. Duceţi, fraţilor, ce aţi văzut şi aţi auzit. Duceţi ce aţi simţit la această nuntă.

Şi le dorim tuturor tinerilor care n-au putut veni aici şi tuturor părinţilor trupeşti şi duhovniceşti să ia învăţămintele care s-au arătat aici: despre părinţii trupeşti care au crescut oameni după inima lui Dumnezeu şi [despre] părinţii duhovniceşti care nu obosesc, nu vor să ştie ce e oboseala până când vom face fântâni, să fie apă îmbelşugată pentru poporul lui Dumnezeu, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Amin.

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 5

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!