Zilele trecute, citeam un gând al Fratelui Traian, în care arăta că grăbirea venirii Domnului depinde de fiecare dintre noi. Prin ceea ce facem noi mai grăbit şi mai repede se vede cât de mult Îl iubim noi pe Dumnezeu. Nu este de-ajuns în Lucrarea Domnului să fii doar prezent, dacă nu cauţi să alergi mai grăbit, mai repede, este vai de credinţa ta, este vai de răsplata ta… Mă gândesc la Părintele Iosif, care, pe patul de suferinţă, făcea totul pentru fraţi, dădea hrană celor flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu. Fratele Traian compunea în închisoare, în frig, înfometat. Citeam în Istoria unei Jertfe şi am văzut că atunci când era o situaţie deosebită, miercurea şi vinerea, el ţinea post negru. Îşi dădea hrana celor de lângă el ca să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Şi, împreună cu fratele Traian, ţineau post şi ceilalţi fraţi care erau în celulă şi se rugau, pentru că au înţeles acest „mai mult, mai repede”. Am înţeles noi oare acest „mai mult” care se cere de la noi, să dăm mai mult decât am fost obişnuiţi până acum?
Fratele Traian scrie într-o meditaţie: Dacă tu, frate dragă, ai o putere, o autoritate, un talent, o pricepere, o condiţie, toate ţi-au fost date de Sus, toate ţi-au fost date pentru un timp şi pentru slujba lui Dumnezeu, Care are un plan pentru fiecare dintre noi. Pilat ar fi putut face mult bine din situaţia din care era, însă nu a făcut. Ce mult bine am fi putut face şi noi în luarea unor decizii pe care le-am luat.
Vă mărturisesc ca sunt doar câţiva ani de când cunosc Lucrarea Oastei Domnului, prin soţia mea. Ştiam de Lucrarea Oastei Domnului, doar denumirea ei o cunoşteam, doar numele ei îl ştiam. Acum Domnul mi-a arătat mai mult şi doreşte să îmi arate mai mult. Surorilor şi fraţilor, dacă soţia nu ar fi fost statornică în decizia ei, nu ar fi fost o soră statornică în Lucrare, eu astăzi cine ştie pe unde eram. De aceea vă îndemn pe toţi tinerii să luptaţi cu ispitele, pentru că valul acestei lumi se întinde să vă ia pe fiecare, şi vrăjmaşul caută să vă prindă în plasa lui pe fiecare prin diferite mijloace. Feriţi-vă de plasa ispitelor, feriţi-vă de alunecări şi feriţi-vă să faceţi compromisuri. Când nu se fac compromisuri, se mai pot câştiga şi alte suflete. Pierderi au fost!… Nu le mai dorim!… Ne-am dori ca, prin Lucrarea Domnului, să vină suflete la Cruce şi nu să se îndepărteze şi cele care sunt acolo. Ştiţi că o piatră, dată la vale de pe munte, poate forma o avalanşă. La această piatră, fraţilor, vă rog foarte mult să nu-i daţi drumul niciodată. E vorba de acea piatră care poate fi chiar şi o vorbă nesocotită. O vorbă nesocotită poate duce la dezbinări de multe feluri, chiar şi la dezbinări de familii. Scumpul nostru Părinte Iosif spune că toţi avem o cruce de purtat. În fiecare casă există câte una, şi fiecare frate poartă una, mai mică sau mai mare. Şi spune mai departe Părintele nostru Iosif că sunt atât de mulţi oameni care poartă crucea aceasta fără folos de mântuire. Pentru mulţi, crucea este un blestem, este o povară, este un chin… Şi ar arunca-o cât mai repede din viaţa lor. De aceea să ne rugăm Domnului să putem duce această cruce pe umeri, nu trasă după noi, nu chinuită. Să o ducem pe umerii noştri, cerând putere de la Fiul lui Dumnezeu, de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care a purtat o Cruce grea, în locul nostru, pentru fiecare dintre noi.
Ciprian VICOL
