Home Fereastra conștiinței

Fereastra conștiinței

Fereastra conștiinței

„Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!” (Matei 5, 23)

De curând am citit o întâmplare relatată de cineva despre doi tineri, proaspăt căsătoriţi, care s-au mutat într-un apartament nou. Stând la bucătărie, tânăra soţie îşi aruncă ochii pe fereastră şi, în blocul de vis-a-vis, se vedea o femeie pe balcon care întindea rufe.

Dar i s-a părut că femeia de la balconul din faţă întindea rufe murdare Soţia s-a ridicat şi a mers spre fereastra bucătăriei să observe mai bine. Şi îi zice soţului:

– Femeia din blocul din faţă întinde rufe murdare. De ce oare? Care-o fi motivul? Poate nu are suficienţi bani să cumpere un detergent bun.

– Cine ştie… – a părut nepăsător soţul.

A încercat să urmărească vecina să vadă dacă mai întinde şi altădată rufele tot murdare. Şi, când se uita, tot aşa de murdare se vedeau rufele.

Într-o zi, i-a spus soţului:

– Mi-e milă de ea. Poate mă duc să-i duc o cutie de detergent de-al nostru.

Dar soţul n-a zis nimic.

Însă, nu peste multe zile, tânăra soţie a exclamat uimită către soţul ei:

– Uite! Acum are rufe curate! Cred că şi-a schimbat detergentul.

Dar soţul îi răspunde:

– Draga mea, am spălat ieri geamurile prin care priveşti.

Biata tânără soţie s-o fi îngrijit ea de multe lucruri bune prin casă, dar să cureţe geamurile locuinţei ei, care o arătau de fapt cât e de gospodină, nu s-a îngrijit. Şi, dacă geamurile erau murdare, sărmana, vedea şi rufele vecinei tot murdare. Dar ea nu vedea geamurile ei că sunt murdare, ci rufele vecinei.

Întâmplarea aceasta are o mare semnificaţie şi duhovnicească. Mi-a dat mult de gândit. Oare, duhovniceşte, ne îngrijim să fie geamurile vieţii noastre curate, transparente? Noi prin ce geamuri privim la fraţii noştri, la vecinii noştri, la toţi cei din jurul nostru? Dacă geamul conştiinţei noastre este murdar de păcate, peste care trecem uşor cu vederea, atunci îi vom vedea pe toţi ceilalţi murdari, păcătoşi. Din nefericire, am constatat această tristă realitate la cei care şi-au făcut un obicei să mintă, să înşele, să desfrâneze etc., fără să aibă nici cea mai mică pocăinţă. Cel care minte îi vede pe toţi cei din jurul său mincinoşi, pentru că el îi priveşte pe ceilalţi prin geamul murdar al minciunii din viaţa lui. Cel care înşală îi vede pe toţi ceilalţi că înşală, pentru că priveşte prin geamul murdar al înşelătoriei pe care o practică în viaţa sa. Cel care bârfeşte şi cleveteşte îi vede pe toţi ceilalţi că sunt bârfitori şi clevetitori. Dar nu vede geamul lui murdar. Tot aşa şi cel desfrânat şi toţi ceilalţi care obişnuiesc să trăiască în fel de fel de patimi.

Şi zice Cuvântul Sf. Scripturi că totdeauna trebuie să vedem pe fratele nostru, pe cei din jurul nostru, mai buni decât noi, mai credincioşi. Or, ca să vedem pe cei din jurul nostru mai buni decât noi, trebuie ca noi să fim sinceri cu noi înşine, smerindu-ne şi văzându-ne păcatele noastre. Numai cel cu adevărat credincios îi va putea vedea pe cei din jurul său mai buni, mai curaţi decât el.

Cel care este cinstit şi drept, care nu se joacă cu adevărul şi minciuna, cel care îşi păstrează viaţa în curăţie trupească şi sufletească, acela îi crede uşor pe toţi, chiar şi pe cei care nu merită.

Dragi cititori şi dragi ostaşi, pentru ca geamul prin care privim la cei de lângă noi să nu ne înşele privirea, trebuie curăţat zilnic acest geam al vieţii noastre cu lacrimile pocăinţei. Acesta este „detergentul” cel mai bun care curăţă orice pată cât de mică a păcatului.

Dezbinările şi neîncrederea dintre noi vin în urma vieţii noastre murdare de păcate. Am avut uneori nefericita ocazie să văd cum doi mincinoşi se acuzau unii pe alţii: „Eşti un mincinos! Minţi de-ngheaţă apa!” La care venea răspunsul: „Ba tu (sau, mai grav, frăţia ta) minţi!… Nu te pot crede, chiar dacă-mi spui adevărul! Tu eşti un mincinos, nu eu!…” Aceştia se privesc, şi unii şi alţii, prin gemul murdar de minciună. De aceea nu se pot suporta unul pe altul.

Dragi cititori şi fraţi ostaşi, de toate vârstele, aveţi geamul cugetului curat? Priviţi prin geamul pocăinţei sau prin geamul iubirii de sine şi-al slavei deşarte? În dimineaţa asta ţi-ai spălat geamul cu lacrimile pocăinţei? Dar în seara asta? Dar acum?

Costel ROTARU
articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului,
”Iisus Biruitorul”,Anul XXVIII, nr. 49 (1129) 27 NOV. – 3 DEC. 2017

error

Author: admin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *