Anul 1918 a fost un an istoric, a fost un an al așteptărilor noastre de veacuri. A fost anul în care am scăpat de robia de veacuri a străinilor.
A fost un an al împlinirii visurilor noastre de veacuri.
Anul 1918 a fost anul eruperii bucuriei noastre naţionale, a fost un an de cântece, de bucurie, de însuflețire şi de veselie națională. A fost anul şi praznicul învierii noastre naţionale. Cu cât drag ne aducem şi azi aminte de însuflețirea şi bucuriile acelui an.
Dar încetul cu încetul au venit peste noi alte valuri, au venit valurile cele pline de otravă sufletească ale politicei, a venit otrava cea ble- stemată a politicei de partid care ne-a furat iubirea, ne-a spart însuflețirea şi ne-a otrăvit sufletele.
Ferice de cei ce au murit în anul de însuflețire 1918. Ce frumoasă moarte națională au avut. Au murit ca tot atâția bătrâni Simeoni nationali, rostind cuvintele: acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău că văzură ochii mei învierea neamului meu.
Ferice de cei ce au murit îndată după ce au scăpat din Egipt, înainte de a vedea vițelul cel de aur pe care se pare că-l avem şi noi în drumul spre Canaan.
Mulți dintre bătrânii luptători cari supraviețuiesc praznicul din 1 Dec. mor astăzi cu o îngrijorare şi o mâhnire adâncă scrisă în fața și în sufletul lor.
Lumina Satelor/anul VIII, nr. 31, 21.05.1929
