Poezie Traian Dorz

FERICIRE MINUNATĂ

Fericire minunată,
să fii binecuvântată
că te-ai îndurat de mine
şi m-ai înfiat în tine
şi-ai făcut să-ţi fiu copil,
Cerul promiţându-mi-l!

Când era mai greu odată
biată viaţa mea-ncercată,
tu, cerească fericire,
mi-ai dat sfânta mântuire
şi din locul cel de chin
mi-ai făcut un rai senin.

Scumpa lui Iisus iertare,
tu mi-ai dat răscumpărare,
c-aş striga la lumea-ntreagă
cât mi-e viaţa azi de dragă
şi de tot ce mi-e uşor,
numai ţie-ţi sunt dator.

Fericire-a lui Hristos,
tu-mi faci totul luminos
– toţi cei ce m-aud să vină
să te ia şi ei deplină
din a Domnului iubire,
fericire, fericire.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns