Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Fericirea nu stă în mult, ci în puţin.

Fericirea nu stă în mult, ci în puţin.

Fericirea nu stă în mult, ci în puţin.

5. Însetezi tu oare după distracţii, după petreceri lumeşti, după aventuri desfrânate?
Nu vezi ce sete îi vine, tot mai pătimaşă, celui care bea din aceste ape murdare?
Şi nu vezi în ce ruină trupească şi sufletească se prăbuşesc până la urmă toţi cei care se dedau la ele?
Oricât de puţin ai cunoaşte viaţa, nu se poate să nu te îngrozeşti de sfârşitul acestora!

6. Oricât de puţin ai cunoaşte oamenii, tot ar trebui să vezi cât de nefericiţi sunt toţi cei care au primit cele mai multe daruri ale lui Dumnezeu fără a-L dobândi pe El Însuşi.

7. Suflete însetat, nici un izvor de pe lumea asta nu-ţi poate stâmpăra setea ta. Şi nici o apă nu ţi-o poate potoli.
Căci oricare ar fi obiectul dorinţei tale, ceea ce cauţi tu prin asta este fericirea.
Iar fericirea nu se găseşte nicăieri decât în Hristos.
Tot ce este fără El este numai nefericire.
Ai fost destul şi ai văzut lumea, acum vino şi-L vezi şi pe Iisus.

8. Binecuvântarea dăruită de Domnul va da gustul plăcut şi dulce la tot ceea ce ai în căminul tău şi în viaţa ta.
Nu-ţi va mai fi sete după mult. Te vei mulţumi cu ceea ce este modest, cuviincios şi curat. În câştigul tău, în îmbrăcămintea ta şi în toate celelalte trebuinţe pământeşti ale tale.

9. Găsind că orice purtare care nu este potrivită cu voia lui Hristos este rea, vei afla cea mai mare fericire în a umbla numai după felul Lui plăcut.
Fericirea nu stă în mult, ci în puţin. Cu cât poţi să te mulţumeşti cu mai puţin, cu atât eşti mai fericit.
În „mult” este numai nefericire. Şi când îl cauţi, şi când îl găseşti.

10. Simţi tu vreo sete după vreunele din aceste bă-uturi înşelătoare?
Doreşte inima ta după ele?
Se frământă mintea ta cum să le aibă şi aleargă picioarele tale să le ajungă?
O, dacă este aşa, tu încă n-ai băut din Apa aceea pe care o dă Hristos! În inima ta, Harul Său nu s-a prefăcut într-un Izvor de Apă Vie, de aceea îţi mai este sete…
Ai aflat numai litera Bibliei, ai aflat numai clădirea bisericii şi a adunării.
Ai aflat numai cântări, fraţi, surori,
dar tu nu L-ai aflat pe Hristos!
Căci dacă L-ai fi aflat pe El, nu ţi-ar fi sete după nimic lumesc.

Lumina iubitului fiu / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!