1. Nu vine primăvara, oricât ar dori-o lumea, decât atunci când i-a sosit vremea ei.
Nu poate nimeni opri moartea, oricât ar vrea. Când i-a sosit ei ziua şi ceasul, clipa şi locul, vine.
De aceea cel mai însemnat lucru este s-o aşteptăm pregătiţi.
2. Ziua vine când i-a sosit ceasul ei. Şi noaptea se duce când i-a trecut ceasul ei.
Chemarea soseşte când i-a sosit clipa. Şi uşa chemării se închide când i-a trecut clipa.
Fericit cel ce este gata în clipa sosirii.
3. Cu o precizie uimitoare şi sfântă, fiecare lucru îşi are la Dumnezeu ceasul lui; fiecare lucrare îşi are la Dumnezeu vremea ei. Fiecare aşteptare îşi are sosirea sa.
El veghează cu o înţelepciune desăvârşită asupra respectării acestei rânduieli desăvârşite.
Lucrează cu o putere desăvârşită la împlinirea lor.
Şi aşteaptă cu o răbdare desăvârşită roadele aduse de ele.
Aşa este la Dumnezeu.
4. Ce bine este atunci când omul îşi cunoaşte şi datoria sa, şi vremea acesteia!
Atunci el împlineşte cu credincioşie scopul pentru care l-a rânduit Dumnezeu.
Şi numai umblând mereu în pas cu timpul său el umblă bine.
Numai când (nerămânând înapoi şi neluând-o înainte) este mereu credincios şi treaz îşi împlineşte cu adevărat scopul său.
5. Dar omul nu-şi cunoaşte aproape niciodată vre-mea sa.
Nu-şi cunoaşte vremea naşterii şi nu-şi cunoaşte nici vremea morţii.
Nu-şi cunoaşte întâmplările şi nu-şi cunoaşte nici rostul lor.
Nu-şi cunoaşte binele şi nu-şi cunoaşte nici răul.
Nu-şi cunoaşte puterea sa şi nu-şi recunoaşte nici slăbiciunile.
Nu cunoaşte adevărul şi nu-şi recunoaşte nici rătăcirea.
Numai cunoaşterea lui Hristos îi arată sigur omului propria sa cunoaştere.
6. Dar şi întoarcerea la Dumnezeu îşi are ceasul ei.
O, de când va fi sosit şi ceasul întoarcerii tale, – şi tu nu l-ai cunoscut, nu te-ai întors!
Câte prilejuri de pocăinţă ai avut şi tu, de lacrimi şi de îndreptare,
– dar nu le-ai înţeles, nu le-ai folosit, nu le-ai prins, nu te-ai întors.
Va mai fi oare vreunul vreodată pentru tine?
Săgeţile biruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
