„El a deschis cerurile, pentru ca în urma Lui sã putem intra şi noi în oricât de mare numãr ne-a chemat şi ne va mai chema Domnul Dumnezeul nostru (Ioan 10, 16; Fap. Ap. 2, 39; Apoc. 7, 9-14).
Iar acum şade la Dreapta Mãririi în locurile Preaânalte, pentru ca sã mijloceascã pururea pentru noi toţi (Evrei 5, 59).
Şi pentru toţi cei care vor alerga la mijlocirea Lui.
Tot aşa, dacã şi noi n-am murit trupeşte în aceastã lume, am rãmânea mereu tot mai singuri. Pânã nu am mai avea pe nimeni.
Ce îngrozitor de nefericit este acela care rãmâne singur pe lume şi care nu mai are pe nimeni.
Tot aşa, dacã duhovniceşte nu murim, prin lepãdarea de sine şi nu ne jertfim cu dragoste pentru Domnul spre mântuirea altora prin tot ce ne cere aceastã mântuire, atunci noi rãmânem nişte singuratici, rãmânem ca nişte stâlpi uscaţi, din care nu mai odrãsleşte niciodatã nimic, buni numai pentru focul veşnic.
Dar fericit este acela care nu cautã niciodatã numai folosul sãu, ci cautã cu dragoste în primul rând folosul lui Hristos, apoi al celor mai mulţi ca sã fie mântuiţi (Filip. 2, 21; 1 Cor. 10, 24 şi 33).
Acest grãunte sfânt nu va rãmînea singur nici în viaţa asta, nici în cea veşnicã, – ci va vedea mereu în urma lui şi el un norod sfânt de urmaşi vrednici, care îl vor binecuvânta.”
Traian Dorz, din “Hristos – Împăratul nostru”
