“Fericit este cel ce are faţă de Dumnezeu un dor asemănător celui pe care-l are îndrăgostitul nebun faţă de iubita lui.
Fericit este cel ce s-a făcut atât de râvnitor în virtuţi, pe cât sunt de atenţi în râvna lor soţii faţă de soţiile lor.
Cel ce iubeşte cu adevărat, îşi închipuie pururea faţa celui iubit şi o îmbrăţişează cu dulceaţă în lăuntrul său. Unul ca acesta nu se mai poate linişti nici în somn de dorul aceluia, ci şi atunci se îndeletniceşte cu cel dorit. Aşa se întîmplă cu fiinţele trupeşti, aşa cu cele netrupeşti.
Dacă faţa celui iubit ne preschimbă în chip vădit pe toţi şi ne face luminoşi, veseli şi neîntristaţi, ce nu poate face faţa Stăpânului, când vine în chip nevăzut în sufletul curat?
Fericit este cel ce stă în rugăciune în faţa Domnului, precum stau slujitorii în faţa împăratului. Fericit este cel ce se nevoieşte să placă aşa de neîntrerupt Domnului, pe cît oamenilor. Nu se lipeşte pruncul de sânul mamei, cum obişnuieşte fiul iubirii să se lipească totdeauna de Domnul.”
Sfântul IOAN SCĂRARUL (579-606)
“Scara dumnezeiescului urcuş”, Filocalia X, trad. Pr. Dumitru Stăniloae,
Editura Humanitas, Bucureşti, pp. 400-402