Deşi Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi nimeni să nu piară,
totuşi, de toată dragostea Lui cerească şi de toate făgăduinţele tainelor Sale cereşti
se vor împărtăşi cu adevărat numai cei care, auzind Cuvântul Său, Îl ascultă, întorcându-se la El cu credinţă.
Şi primindu-L, prin Taina Pocăinţei,
prin naşterea din nou,
pe Domnul Iisus viu şi trăitor în inima lor.
Apoi luptându-se să împlinească până la moarte voia lui Dumnezeu.
Fără ascultarea şi primirea de către noi, cu fapta, a naşterii din nou, pentru noi rămâne zadarnică toată marea lucrare de mântuire
şi tot acest ales drept de fii ai lui Dumnezeu.
Le pierdem pe toate prin nepăsarea şi prin necredinţa noastră, cum le-au pierdut şi le pierd atât de mulţi oameni din jurul nostru.
Există trăire firească şi, tot aşa, există trăire duhovnicească, după cum există două lumi, pentru care se nasc şi trăiesc cele două feluri de oameni.
Lumea firească o vedem şi o putem avea prin umblarea după lucrurile ei. Dar lumea duhovnicească o putem cunoaşte numai prin credinţă
şi o putem moşteni numai prin dobândirea firii duhovniceşti, cu care putem împlini condiţiile prin care să o moştenim.
În lumea aceasta au un loc şi o moştenire toţi cei care sunt născuţi în firea omenească şi împlinesc acele condiţii pe care le cere ea.
Dar în lumea viitoare, în Împărăţia lui Dumnezeu, nu vor putea avea nici un loc, nici o parte, decât aceia care, după ce au fost născuţi din firea omenească de alţii, se nasc şi ei înşişi, prin credinţă şi prin trăire creştină, pentru lumea duhovnicească, dobândind o nouă fire, o nouă cunoaştere, o nouă fiinţă, în afară de asta firească.
(pag. 12-13)
*
Fiu adevărat al lui Dumnezeu este numai acela peste care vezi Duhul nu numai pogorându-Se, ci şi oprindu-Se asupra lui.
Adică acela care, dacă s-a născut din nou, apoi şi trăieşte ca un om nou.
Dacă a venit la Dumnezeu, apoi şi rămâne în Dumnezeu.
Dacă a început o viaţă nouă duhovnicească, apoi o şi duce cu statornicie rodnică până la sfârşit.
(pag. 30)
*
Ce fericit a fost ceasul când ucenicii L-au aflat pe Domnul!
Ce fericită este ziua şi ceasul când un suflet Îl află pe Hristos!
Acest ceas rămâne neuitat şi această zi rămâne cea mai frumoasă sărbătoare până la moarte.
Până la adânci bătrâneţe, Ioan şi-a amintit mereu că întâlnirea cu Iisus era pe la ceasul al zecelea.
Şi eu am avut un astfel de ceas în viaţa mea.
Dar tu ai avut?
Şi ţie, suflet drag, dacă L-ai aflat pe Hristos, îţi va rămâne neuitat ceasul acela până la sfârşitul tău.
Toată viaţa ta îţi vei aminti cu duioşie şi cu recunoştinţă de el,
ca şi de locul unde s-a petrecut minunea naşterii tale din nou atunci.
Dacă încă nu s-a petrecut aceasta, fă să se petreacă acum.
Depinde numai de tine.
Nu mai amâna deci acest lucru, nici chiar pentru mâine, dacă nu l-ai făcut încă.
Fiindcă viaţa nu este sigură pentru nimeni, dar moartea este sigură pentru fiecare.
Şi nimeni nu mai ştie a cui mai este ziua de mâine.
Nu amâna, căci, chiar dacă te vei întoarce mai târziu, tot o să-ţi pară rău că nu te-ai întors acum.
Vino deci chiar acum la Hristos!
(pag. 40-41)
din volulmul: ”PIATRA SCUMPĂ ” de Traian Dorz
Cea dintâi condiţie a mântuirii : naşterea din nou : selecţii din opera scrisă şi vorbită a omului lui Dumnezeu Traian Dorz / Rus Ovidiu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2014
