Vine ministrul… Străzile se mătură… Se fac pregătiri… Şi ne-am gândit că poate nu mai e departe timpul când se va striga: „Vine Domnul!… Fiul omului este aproape, este chiar la uşi…”. Ah, şi pentru venirea Lui nu se pregăteşte nimeni… Şi Cuvântul sfânt strigă mereu, de 20 de veacuri: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”; „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie… că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Mt 3, 2-3; Mc 1, 15).
Sunt atât de puţini cei ce-L cheamă cu dor şi suspin: „Vino, Doamne Iisuse” (Apoc 22, 20).
la Pianul de Sus, Lancrăm şi Petreşti – jud. Alba
Dragostea frăţească ne strânge mereu. O, binecuvântate drumuri pe care ostenim cu drag de când sună goarna… A venit frigul, dar cine ne va opri oare de-a alerga mereu acolo unde Domnul a zis că: „sunt şi Eu”?
La Pianul de Sus
În 17 noiembrie suntem în Pianul de Sus… Fuseseră chemaţi mai ales tineri, dar au alergat şi bătrânii cei tineri la suflet şi aşa ne am pomenit că facem îmbulzeală în Casa Domnului.
Vine ministrul
Vine ministrul… Străzile se mătură… Se fac pregătiri… Şi ne-am gândit că poate nu mai e departe timpul când se va striga: „Vine Domnul!… Fiul omului este aproape, este chiar la uşi…”. Ah, şi pentru venirea Lui nu se pregăteşte nimeni… Şi Cuvântul sfânt strigă mereu, de 20 de veacuri: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”; „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie… că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Mt 3, 2-3; Mc 1, 15).
Sunt atât de puţini cei ce-L cheamă cu dor şi suspin: „Vino, Doamne Iisuse” (Apoc 22, 20). De la biserică ne îndreptăm spre casa fratelui I. Şutău, unde fraţii au pregătit masa. Aici este
Gazda Oastei
Casa dragostei, peste care a suflat şi suflă mereu vântul cel ceresc… E vatra binecuvântată unde focul cel ceresc arde mereu şi aprinde mereu pe cei care nu vor să mai ştie nimic altceva decât pe Iisus Hristos cel răstignit… Aici, o odaie mare din casa frumoasă, fratele Şutău a dat-o pentru adunarea Oastei… Simţi că într-adevăr aici se trăieşte legământul lui Iosua: „Eu şi casa mea vom sluji Domnului” (Ios 24, 15).
Oastea, o mişcare a Duhului Sfânt
După clipele de sfântă bucurie trăite aici, trecem iarăşi la biserică, unde se continuă programul până-n seară… Cântările, cuvântările fraţilor din Pian, Cioara, Lancrăm, Mereteu şi Săsciori, apoi declamările tinerelor surori de la Mereteu – Vurpăr au răscolit din nou sufletele… ca pretutindeni pe unde lucrează această mişcare a Duhului. S-a văzut iarăşi şi iarăşi că Oastea nu e o înşirare de reguli şi regulamente fără viaţă, nici o societate cu statute şi învăţături morale şi serbede… Ci ea este, precum a spus mult iubitul nostru Părinte Iosif:
„Aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit”
În această aflare şi vestire trăieşte şi lucrează Oastea Domnului. Aici e puterea ei. Şi Oastea se mişcă şi trăieşte în marginile acestui Statut duhovnicesc al Golgotei. Şi – slăvit să fie Domnul – şcolarii Oastei au început să înveţe tot mai bine această lecţie a Golgotei.
Fraţii din Pian
Au luat pe inimă şi lucrează cu spor, după cele ce au „auzit de la început”.
Dragostea lor, râvna şi „nebunia” lor pentru Domnul aduce mereu roade… Cu ochii ţintă (Evr 12, 1), ei lucrează şi aleargă cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte, având ochii aţintiţi la răsplătire…
A prigonit Oastea,
a înjurat pe bunul Dumnezeu
şi apoi a împuşcat doi oameni
E şeful postului de jandarmi. La Rusalii, a vrut să oprească manifestaţia şi adunarea fraţilor. Le-a confiscat un rând de cărţi (le-a dat însă iarăşi înapoi), iar acum, în ziua când a venit ministrul, fiindcă a găsit o mică porţiune de stradă nemăturată, a înjurat de bunul Dumnezeu pe o soră… A doua zi, pentru o nimica toată, a tras cu puşca într-un om, rănindu-l greu pe acesta, şi omorând – cu acelaşi glonţ – pe un sas nevinovat care se găsea şi el în curtea primăriei… Astfel unul a plecat la spital, altul în mormânt, iar şeful era liber şi a doua zi… Se vede că numai Oastea e periculoasă şi trebuie supravegheată îndeaproape.
………………………………………………………………………….
Fratele Vasile,
pusnicul de la Pian, locuieşte singurel, sus pe deal, „mai lângă Domnul”… Căci numai pe El Îl are. Altceva nimic. Nici chilia nu este a lui… De aceea este aşa de fericit şi plin de bucurie… ca un copil… „O, cât de bine te simţi aici în acest cuib de rugăciune şi lacrimi!”… Mai bine ca în casele căptuşite cu puf şi catifea.
Stând aci, îţi aduci aminte de cei ce au fost ucişi cu pietre… chinuiţi, care au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capră, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi; ei – de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului (Evr 11, 37-38).
„Mama… împotriva fiicei” (Lc 12, 53)
La adunarea de seara, iarăşi bucurii şi lacrimi… A doua zi, veşti de prigoană… O tânără surioară ce se hotărâse pentru Domnul plânge amarnic sub apăsarea tirană a mamei sale… credincioase, precum se laudă, fiindcă face multe fapte bune şi nu lipseşte nici de la biserică… Pe fiică nu vrea s-o lase între „cei nebuni”, mai bine să meargă la joc… Şi de n-ascultă, o dă slujnică… Şi fata plânge, dar mama nu se îndură… Şi pe alte locuri, o, pe atât de multe locuri, tot aşa…
Mângâie-te, surioară, că ai multe tovarăşe pe această cale care trec prin aceleaşi suferinţe…
Trebuie să se împlinească toate…
Ci voi binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea…
„Şi dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi”… (I Ptr 3, 9, 14).
(Va urma)
Ioan Marini
«Isus Biruitorul» nr. 49 / 1 dec. 1935, p. 6
Gazetarul credincios Ioan Marini
Articole apărute între anii 1930 şi 1938
culegere şi prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2017