Meditaţii

File de istorie – FOCUL ARDE MEREU PE FRONTURI

Frumoasele adunări de la Purcăreţi, Şibot şi Vurpăr. Biruinţe, bucurii şi lacrimi

E toamnă târzie. Şi valul de adunări ce a pornit astă vară curge mereu înainte. Neosteniţi, mereu pe drumuri, făclierii Oastei aprind mereu sate şi oraşe de suflete pentru Domnul.

Năprasnicul „viscol” de astă iarnă nu i-a putut opri din alergare. Şi n-a putut stinge focul Oastei. Din contră, l-a aţâţat şi mai mult. Şi el arde acum cu o putere mai mare ca oricând.

Cele două jertfe

Niciodată n-au curs atâtea lacrimi pe fronturi ca acum.

Şi dacă sângele ce-a udat brazda ţării acum 20 de ani n-a curs în zadar, desigur că nici „sângele” lacrimilor ce curge peste glia însângerată a ţării nu va fi zadarnic. E şi aceasta o jertfă de bunăvoie adusă la picioarele Golgotei, pe altarul Bisericii şi al Neamului, de Oastea Domnului, pentru a ne izbăvi din robia cea mare a păcatului şi a diavolului.

Şi râul acesta curge mereu

Fronturile Oastei sunt udate mereu de acest râu binecuvântat care face să rodească cele mai grozave pustietăţi ale pământului.

Şi nici lucrătorii nu lipsesc

Vântul suflă… Focul arde… Soarele încălzeşte… Ploaia cade la vreme potrivită… şi Domnul a ridicat şi lucrători care au înţeles că, dacă El lucrează, şi ei trebuie să lucreze împreună cu El (II Cor 6, 1), cât timp este ziuă (In 9, 4), fiindcă mântuirea s-a apropiat de noi şi acum e vremea potrivită (II Cor 6, 2) pentru mântuire, pentru lucru, luptă şi jertfă…

Dragostea lui Hristos ne strânge (II Cor 5,14)

Aceasta e puterea ce-i strânge pe fraţi. Singura putere din lume care biruie toate… şi-i poartă din biruinţă în biruinţă şi pe umilii ostaşi ai Lui, ce luptă pentru biruinţa Evangheliei Domnului.

Dragostea Lui ne-a strâns în ziua de 8 nov. în comuna de munte

sus la Purcăreţi

Veniţi din 17 comune, fraţii s-au întâlnit la biserica de pe colină.

O jertfă a tuturor

Slujbele durează până aproape de ora două. Timpul fiind astfel înaintat, fraţii au lăsat la o parte şi masă, şi odihnă. Şi în curtea bisericii au început programul.

Poporul – cea mai mare parte – rămas cu noi ne privea cu răceală. Atunci fraţii au început să pună „lemne” pe „foc”… Deodată un plăcut val de căldură ne înveşmântează… Se încălzesc şi ei de noi.

Fraţii grăiesc cu mare putere, „precum le da Duhul”… Şi firul programului se toarce până-n asfinţit de soare…

La sfârşit, păr. Nic. David – în care am găsit o inimă înţelegătoare – spune: „M-am simţit, de la sf. Liturghie, asaltat de credinţa fraţilor ostaşi… Inima-mi bătea cu mai multă tărie ca altădată…”. Iată o mărturisire ce arată şi ea că Biserica Domnului primeşte un val de viaţă nouă prin Oastea Lui.

„Nazireul” nostru

Fratele N. Stănilă ne-a uimit prin mărturisirea sinceră şi plină de dragoste pe care a făcut-o… Batjocorit altădată de ai săi, acum are prilejul să se roage pentru ei şi să le spună că-i iartă. Nu vom uita nicicând această iertare întovărăşită de văpăile iubirii ce ţâşneau din ochii săi.

La patul fratelui Greuruş

La întoarcere, fraţii din Sebeş, Săsciori, Lancrăm, Pian ne-am oprit câteva clipe lângă patul de grea suferinţă al iubitului nostru frate de osteneli pe drumurile Domnului, Ion Greuruş din Strungari. Un tovarăş de-al nostru căzut pe front. I-am lăsat şi ceva ajutor. Şi ne vom îngriji de el şi de familia lui toţi fraţii…

Serbarea de la Şibot – Hunedoara

În 10 nov., la chemarea surioarei Ioana Viorel, fraţii din 22 de comune şi 3 judeţe, în adumbrirea celor 6 steaguri, am trăit din nou clipe măreţe la Şibot.

După sf. Liturghie şi masa dragostei frăţeşti, în frunte cu cei doi preoţi, mergem în curtea şcolii, unde se începe programul prin vorbirea păr. Miclea şi rugăciunea unui frate. Un freamăt duios trece peste măreţul buchet de suflete ce stau îngenuncheate la picioarele Crucii.

Adie „vântul”

Ne ridicăm. Un frate din Căstău ne grăieşte dulce. Cuvântul, încălzit de duh, pătrunde în suflete. Ochii varsă lacrimi. Adie vântul cel ceresc.

Satan dă năvală

Se aud zgomote… Babilonul… Vin fiii veacului. Azi sunt trei nunţi în sat. Văzduhul se tulbură. Se aud chiote, strigăte, împuşcături… aşa e obiceiul.

Pentru o clipă se stinge parcă şi focul nostru… Inimile ne erau îndurerate de ceea ce se petrece. Doar sunt fraţii noştri. Satan dă năvală, voind să ne descurajeze, dându-ne o astfel de privelişte… Dar fraţii grăiesc înainte şi

Focul se aprinde

Bucuria ne umple iarăşi inima. Cerul se bucură cu noi.

Încă patru suflete

Urmează momente mari. Patru suflete păşesc înainte… Îngenunchem cu toţii la Crucea iubitului nostru Mântuitor şi Răscumpărător… Rugăciunile, cântarea, lacrimile pecetluiesc hotărârea acestor patru suflete ce se predau Domnului.

De sub braţele Crucii

ne grăieşte apoi sora Ioana. Şi cuvântul ei înflăcărat şi dulce ne ridică în carul cu foc.

Să facem trei colibe

strigă fratele E. Borza de la Căstău… pe când soarele se apleca spre asfinţit.

Dar se vede că n-a venit încă timpul să ne odihnim.

La poalele Taborului, ne întâmpină mereu lacrimi şi durere, osteneli şi lupte grele…

Şi plecăm mai departe pe drumuri de durere, până când vom ajunge, cu voia Domnului, în cetatea cea stătătoare, în Ierusalimul cel ceresc.

Ioan Marini, înv.-ostaş – Săsciori

«Isus Biruitorul» nr. 48 / 24 nov. 1935, p. 6

Gazetarul credincios Ioan Marini
Articole apărute între anii 1930 şi 1938
culegere şi prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2017

Lasă un răspuns