De-o fi să cad la vreo răscruce,
Nu vă-ntristați! Eu sunt din cei
Ce-au preferat să poarte-o cruce,
Decât negoțul de idei.
Din sat plecai cu o merinde
Cuprinsă-n vechi abecedare:
Din vatra țării nu se vinde
Nici chiar o unghie de zare.
De-atunci am răscolit trecutul
Prin ale cărților desişuri,
Să-mi fie peste vreme scutul,
În drum spre alte luminişuri.
Am stat de veghe la hotare
Cu pârcălabii şi aprozii
Şi-am galopat cu-nverşunare
În iureşe, cu voievozii.
Iar de-am avut vreo îndoială,
Când totul se-mbrăca în ceață,
Am zis că-i bună rânduială
Să cer trecutului povață.
De n-am desprins din vechi cetanii
Cărarea limpede şi sfatul,
Simțeam cum mă-nghiontesc mocanii
Să mă întreb: ,,Ce-ar zice satul?”
Îi urmăream cum fac cărare
Prin colbul anilor ce-au fost,
Cum picura un colț de zare
Din miezul spuselor cu rost.
Iar când au nechezat străinii
La poarta țării după pradă,
Sau mă-mbiau toți citadinii
La trai uşure, de paradă.
M-am răsucit pe fir de gânduri
Sub tremuratul blond al lunii,
Să aflu, ca-ntr-atâtea rânduri,
Ce-ar zice tata şi străbunii?
Şi-acum, la ultima răscruce,
Strivit de gratiile roşii,
Sunt împăcat, căci drumul duce
Acolo unde vor strămoşii!
autor: Gabriel Ţepelea
